Călătorii pe 6 roţi se întorc acasă

Ultimele doua zile

Urmeaza doua zile contrastante din care nu am mare lucru de povestit. Pe masura ce traversam Ungaria redescoperim fierbinteala zilelor de vara si canicula. La iesirea din Ungaria reusesc iarasi sa strang toti vamesii in jurul meu, curiosi sa ma intrebe de motor, manere incalzite si alte prostii. Innoptam in Savarsin iar a doua zi ne ploua aproape tot drumul spre Bucuresti. Pe Valea Oltului ne intalnim cu prietenii nostri care pleaca, impreuna cu fetita, spre Germania. Anul acesta nu ne-am mai potrivit ceasurile si destinatiile ca sa mergem impreuna, asa cum am facut-o in ultimele doua veri. Incercam sa facem un rezumat de pe unde am umblat, ei ne impartasesc din planurile lor si e atat de ciudata intalnirea dintre un final de excursie si inceputul alteia incat, daca nu ar fi increngaturile sociale si financiare care ne tin pe loc, am fi in stare sa facem cale intoarsa si sa ii insotim. De la Pitesti autostrada se umple de apa si mersul pe ea devine riscant. Alex si parintii mei incetinesc simtind ca acvaplaneaza pe panza de apa, eu ma tem sa nu fiu aproape invizibila (vad bine ca masinile din fata abia se disting) si merg tare inainte de teama sa nu ma trezesc cu vreun grabit peste mine.
Ajungem cu totii cu bine acasa. Cainele se bucura ca ne vede iar pisica, in semn de recunostinta pentru absenta noastra indelungata, imi face surpriza o cuvertura de par pe care a lasat-o peste tot, dar mai ales pe patul Petrei.
Bem o bere si mancam carnati de Austria, amintindu-ne cu drag pe unde am fost. 12 zile, 3500 de kilometri, multa ploaie dar si multe locuri speciale si peisaje capabile sa compenseze, prin frumusetea lor, vremea neprielnica.
Bugetul propus a fost depasit cu succes – uite de aia nu imi plac mie cardurile, dar, pe de alta parte, am cheltuit jumatate fata decat am fi cheltuilt altadata, pe un traseu similar. Si nu am simtit nici o clipa frustrare sau ca am pierdut ceva, dimpotriva. Am reusit sa combinam cortul cu pensiunea exact in momentele in care simteam nevoia de ceva mai mult confort, mancarea incropita de la supermarket cu restaurantele – ocazii rare si, tocmai de aceea, mai mult apreciate – am invatat sa ne bucuram de natura in toate formele ei si pe orice vreme si am ajuns la concluzia ca nici o criza de pe lume nu ne va opri sa calatorim si sa gustam din placerile pe care le avem: drumul, motociclismul, fotografia, bucuria de a fi impreuna!

THE END

Poti sa revezi tot jurnalul aici

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.