Am scris ieri, ca un prolog la “Rendez-vous in Praga”, despre intalnirea cu o veche prietena si bagajul de amintiri comune pe care il avem. Si pentru ca viata a pus multi kilometri si un ocean intre noi si ne este din ce in ce mai greu sa imbogatim acest bagaj, m-am bucurat foarte mult atunci cand am reusit sa descoperim impreuna Praga, in cele 4 zile pe care le-am avut la dispozitie. Acum putem spune ca avem inca o amintire comuna, si inca ce amintire!

Intalnirea cu Praga

Praga nu este doar un oras, este o colectie de impresii atat de puternice si atat de memorabile incat ramai merel legat de ele, ca de o veche relatie. Imi amintesc sentimentul permanent de uluire pe care l-am avut de la primul contact cu orasul. Sentiment care nu m-a parasit pana la plecare si care mai persista si astazi. Ca un parfum bun care nu se duce atat de usor, pe care il redescoperi din cand in cand pe un guler sau o esarfa si te transporta instantaneu inapoi in timp.

Pe 25 mai 2007 am ajuns in Praga si ne-am cazat intr-un apartament de unde, ca sa ajungem in centru, aveam de mers aproximativ o ora. Ce vreau sa spun cu asta e ca nu ne aflam intr-o zona de interses turistic. Dar ce frumos era! Nici nu ne venea sa credem ca nu suntem in buricul targului si am pornit pe jos convinsi ca e doar putin de mers. Arhitectura si totul in jur e menit sa te introduca deja in spiritul perfectionist al orasului si sa nu te lase nici o clipa sa fii dezamagit. Aceasta a fost prima noastra impresie si in mai putin de o ora votam deja Praga ca pe unul din cele mai frumoase orase europene. Si asta nu pentru centrul sau vechi fermecator (in care nici nu ajunsesem inca), ci pentru faptul ca isi pastreaza fermecele intacte pe toate coordonatele sale! Desigur, vei observa de unde incepe sa se scurga teava cu turisti si unde se termina, dar ochii tai se vor putea uita in jur cu incantare, fie ca esti in Stare Mesto – orasul vechi -, fie ca esti la o ora distanta de aceasta.

Staromestske namesti
Cand am ajuns in centrul orasului vechi – Staromestske namesti – era deja intuneric. Trebuie sa ma corectez si sa explic mai bine: conform modificarilor survenite in urma disparitiei soarelui de pe cer se putea spune ca venise noaptea, dar, asupra pietii se revarsa o lumina magica, locul zumzaia si forfotea de oameni, fiecare piesa de arhitectura valoroasa era generos iluminata – adica toate cladirile de jur imprejur -, iar in departare si deasupra tuturor se ridica, profilandu-se pe fundalul albastru inchis al cerului, catedrala Notre-Dame de Tyn. Prooabil ca as fi uitat sa respir daca nu mi-ar fi atras atentia un grup compact de oameni ce stateau nemiscati, cu ochii ridicati spre cer, ca si cum s-ar fi rugat, in fata turnului ce gazduieste ceasul astronomic. M-am prins imediat ca nu piosenia tinea oamenii cu ochii in sus ci asteptarea orei exacte si a paradei de figurine reprezentand moartea si apostolii. Am luat si noi pozitia cu pricina. A batut ora fixa si nu s-a intamplat nimic. Hm, pacat, poate data viitoare!

In mod obisnuit m-ar fi deranjat atata foiala de oameni in jur, insa imaginile care imi intrau prin ochi imi tinea mintea si sufletul suficient de ocupate, iar ceea ce simteam plimbandu-ma pe acolo nu putea fi bruiat de nici un alt element, oricat de disturbator ar fi fost el. Ne-am asezat pe jos in mijlocul pietei, pe piatra cubica lustruita de pasi si ne-am acordat un ragaz, cat sa putem sa digeram a doua impresie puternica lasata de Praga. Dupa ce ne-am ridicat am decis ca avem nevoie de o bere, si nu de una obisnuita, ci de una la litru.

Ne-am asezat la terasa restaurantului Rott, in Piata Mica, alaturi de o frumoasa fantana protejata de un grilaj din fier forjat minunat executat. De la masa puteam admira fatada pictata a casei Rott si, chiar daca preturile includeau privelistea, nu am fugit fara sa platim si nici nu am spalat vasele. Am inceput sa radem in timp ce abia reuseam sa ridicam halbele grele cu gulere groase de spuma apoi, odata setea si foamea alinata, am hotarat ca suntem pregatiti pentru inca o intalnire cu frumusetea acestui oras. Asa ca am pornit incet, bucurandu-ne in continuare de frumusetea strazilor din ce in ce mai linistite, spre simbolul orasului: Podul Carol (Karluv Most).

Karluv Most
Cand am ajuns acolo era deja a doua zi, iar ceasul arata 1 noaptea. O ora perfecta pentru a-l vizita. Orasul nu dormea totusi, chiar daca era tarziu. Cateva cupluri se plimbau ca si noi, iar undeva in stanga podului una din cele mai renumite si mai mari cluburi forfotea de oameni, la toate etajele sale. Doar Vltava statea linistita, oglinda nearga si netulburata pentru luminile castelului de pe celalalt mal. Am inaintat cu emotie pe pod avand senzatia ca am intrat intr-un muzeu, privirea fiindu-mi coplesita cele 30 de statui atat de frumoase care il decoreaza. A treia impresie din ziua respectiva si iarasi, una de neuitat. Am atins mecanic basoreliefurile care aduc noroc, lustruite de atata amar de dorinte ce vor sa fie indeplinite.

Nu mai cred ca lucruri din afara ta iti pot indeplini visele si de aceea nu mai fac asta decat ca sa ma amuz. De altfel, chiar si atunci cand speram sa fie asa, uitam ce dorinta mi-am pus. Cum aveam sa aflu daca mi s-a indeplinit sau nu? In orice caz, si de data aceasta am uitat, dar daca mi-am pus cumva, din inertie, o dorinta, sunt sigura ca s-a referit la o revenire in Praga, cat de curand. Ma auzi norocule? Vreau sa revad la Praga si vreau acum, cum rezolvam treaba asta?

continuarea aici…

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.