călătoria ca mod de viaţă sau viaţa ca o călătorie |
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux |
Oct
2009
Strain in orasul meu – prima zi
PRIMARIA A IMBULINAT-O?
Cand consider ca picioarele mele sunt gata din nou de drum si fundul a inghetat suficient, pornesc agale spre primarie. O ocolesc prin dreapta si am surpriza sa vad, in dreptul intrarii laterale, bulina rosie. Nu imi vine sa cred, cum e posibil ca o cladire atat de robusta sa aiba gradul 1 de risc seismic? Si tocmai primaria? Si asa totul se cutremura in tara asta la figurat, daca mai da si unul natural ce se va intampla? Caut pe net sa vad daca scrie ceva despre asta. Nu sap foarte adanc dar, in afara de articole despre cum NU s-au ocupat primariile de pusul bulinelor rosii pe cladiri, nu gasesc nimic. Raman cu socul si curiozitatea in aer, as vrea sa aflu cum este acest lucru posibil, cineva sa ma lumineze…
Trec pe langa Garda Financiara si ma apuca rasul, iata ce prestanta are aceasta institutie, gazduita intr-o cladire pe masura imaginii sale.
ELEGANTA SI FANTEZIE
Ajung la sala Izvor sperand, in ignoranta mea totala, ca voi gasi bilete la un spectacol, fie el si peste doua saptamani. Nu am noroc. Intrebare: ce sanse are un turist sosit in Bucuresti sa vada un spectacol de teatru? Rapuns: slabe sanse, poate ceva in maghiara sau germana? Continui sa ma plimb pe stradute si o vitrina ma trage de gene. Nu ma pot abtine sa nu intru sa vad ce inseamna artizart.
Patrund deodata intr-o atmosfera deosebita. Acesorii, bijuterii lucrate manual, combinatii inedite, ma simt ca in cabina unui actor sau ca in fata unei comori. Nu aurul e cel care predomina, ci lemnul, ceramica, fastul sau joaca, carnavalul sau placerea de a decora, culoarea si bogatia sufleteasca. Sunt atat de incantata incat nu ma pot abtine sa nu imi aleg si eu de aici doua suveniruri (sub forma de colier) pentru prima mea zi ca strain in Bucuresti. Suprizele continua: ma uit la o bentita pe care se ridica fantezist un mic joben dar nu sunt lasata sa o cumpar pentru ca „nu a iesit prea bine” (nu mi-as fi dat seama si nu stiu nici acum de ce). Fac cateva poze si un schimb de pareri despre Bucuresti cu o persoana incantatoare (nu stiu cum am putut sa pierd cartea de vizita, cred ca e vorba de Madalina, proprietara si una din artistii care lucreaza manual diverse accesorii. Daca ma vezi, contacteaza-ma tu te rog!). Site-ul lor imi e prezentat ca „urat” (n-am zis eu…), dar puteti sa va faceti o idee: http://www.artizart.ro
De acolo merg mai departe dorind sa fiu la timp la Muzeul de Istorie, pentru expozitia „Eleganta Bucuresteana”. Ajung pe ultima suta de metri, cu jumatate de ora inainte de inchidere, dar pentru ca expozitia e mica sunt lasata sa intru. Nu stiu cum se face dar lucrurile iarasi se leaga frumos. De la teatru am ajuns la accesorii fanteziste sau cu aspect teatral, iar de aici iata-ma in fata unor tinute veritabile din anii 1900. Frumoase, pacat insa de manechinele pe care sunt puse, ar fi meritat ceva mai potrivit!
Ies de la muzeu si ma uit cum coboara soarele, luminand cupola cladirii CEC.
Pornesc pe Victoriei si merg pana la Casa Armatei si Odeon. Pozitia razelor de soare printre stropii de apa ai fantanii imi amintesc ca s-a facut ora la care cenusareasa se intoarce in pantofii ei de bucurestean si ma grabesc spre troleu, pentru a ajunge la timp la gradinta.
O SEARA PERFECTA IN MICUL PARIS
Dar nu las o zi asa de frumoasa sa se termine atat de abrupt. Plasez copilul in grija bunicilor, il astept pe Alex si plecam impreuna in oras, la Carul cu Bere. Ne simtim minunat si ne intrebam cum e posibil, ca dupa atatia ani petrecuti in Bucuresti, sa fim pentru prima data aici. Interiorul e unul dintre cele mai frumoase pe care le-am vazut la un restaurant, berea curge in valuri, servirea e rapida si impecabila, mancarea e delicioasa, iar dansatorii reinvine atmosfera din Micul Paris. Simt ca incep sa ma re-indragostesc de orasul meu. Si nu a trecut decat o zi!
Va urma…
PS: noaptea ne intoarcem pe jos acasa. Vad o gasca de motociclisti si imi vine dor de duca. Vad apoi o femeie dormind pe strada si imi vine dor de patul meu, bun si cald, de acasa.
Impresii scrise de: Roxana Farca
Perioada calatoriei: Octombrie 2009
Articole similare:
- Strain in orasul meu – ziua 3
- Strain in orasul meu
- Strain in orasul meu – ziua 4
- Bucuresti – album aniversar
- Strain in orasul meu – ziua 2
11 Comentarii la “Strain in orasul meu – prima zi”
Lasa un Comentariu
trafic
LumeaMare in zelist
Bun inceput! Ma bucur c-ai pus si atatea poze… Astept cu nerabdare episodul urmator!!!
ioi, nu-mi dau seama, articolul e pro sau contra? logic e sa fie pro, concluzia e contra, si nu stiu de ce am vaga senzatie ca si Pompeiul inecat cu lava arata mai bine acum decat cladirile de mai sus.
pacat… mare pacat ca nu am descoperit adevaratele valori ale capitalei, si vrem ceasuri aurite si fantani cantatoare…
Adina, multumesc! Pacat ca nu poate veni Alex cu mine ca ar fi iesit cu adevarat poze.. se vede diferenta la cele de seara
Cris, of, cum suna asta cu Pompeiul. Dar asa e.. Si n-am pus toate pozele, m-am abtinut.
Am inceput “proiectul” “strain in orasul meu” tocmai pentru ca nici eu nu stiu care e raspunsul. Si pentru ca vreau sa aflu si raspunsul altora, am primit zilele acestea o gramada de recomandari si opinii, e o experienta foarte interesanta pentru mine. Asa ca incerc sa nu ma pripesc si sa dau orasului acele 10 zile pe care am promis sa i le dedic. Dupa aceea trag o concluzie. Si am eu asa senzatia ca tot nu o sa pot transa clar intre alb sau negru!
Mi-a placut foarte mult prima ta zi in oras, mai ales inspre partea a doua… cand o serie de “coincidente” favorabile te-au condus catre intalniri cu oameni si locuri mai pline de culoare si emotie.
… ).
…
Din experienta mea cu turistii din Bucuresti te asigur ca nimeni nu-l iubeste dupa prima zi! Chiar dimpotriva… unii plecand, din pacate, cu o imagine mai degraba urata a orasului (nu insist cu detalii despre imaginea urata
Se intampla insa un lucru foarte interesant: cei care aloca un minim de 3-4 zile sau chiar o saptamana, raman cu un gust placut, chiar cu prieteni si cu dorinta de a reveni. Sa vedem ce-o sa se intample cu tine
Apropo: te invit sa petreci o noapte la FRIENDS HOSTEL !
In felul asta o sa ai ocazia sa te simti cu adevarat in vizita in Bucuresti, dar si sa schimbi impresii cu ceilalti oaspeti ai nostri …
Ca sa nu mai zic ca mor de curiozitate sa vad cum te vei impaca cu ideea de hostel!
Stai sa vezi cata “culoare” si cate coincidente se leaga si in a doua zi… nu pleca prea departe pentru ca maine dimineata apare jurnalul celei de-a doua zi!
Multumesc, e perfect!
Cu ideea de hostel ma impac foarte bine, va fi inedit insa sa stau la hostel in Bucuresti. Si va fi premiera pentru Romania, nu am mai incercat inca asta aici. Abia astept!
Incearca o tura si prin casele memoriale ale Bucurestiului.
o idee super! daca ai si ceva concret in minte – adica ce merita vazut mai intai, m-as bucura sa imi spui!
Multumesc!
[...] Roxana scrie despre frumusetile Bucurestiului. [...]
[...] că voi fi cu adevărat tratată ca un turist. La început m-au luat de vizitator taximetriştii de la ieşirea din Gara de Nord, apoi am fost abordată în limba lui Shakespeare de către populaţia locală din Piaţa Obor. Iar [...]