Vestul mai mult sau mai putin salbatic 3

SEDONA

Nici nu ni s-a scuturat bine praful de pe bocanci, ca ne-am trezit in Sedona. Am tras la un “lodge” in centru ca boierii (adevarul e ca orasul e atat de mic, ca oriunde esti in centru!) si ne-am facut cinste cu cate un dus fierbinte de caciula. In nici jumate de ora, am inceput sa bantuim pe strazi: eu cu doua aparate de gat, unul mai greu ca celalalt, dar nici unul digital; Silvia, cu ochii prin vitrine (Sedona este un Mecca al artizanatului, in special sticla unicat de toate felurile, de la cercei pana la candelabre); iar Sean, incorigibil – cu gandul la mancare mexicana si la tequila.

Asa ca, fara sa ne mai lungim, am tras la un restaurant oarecare, ne-am rasfatat cu niste fajitas, quesadillas si burritos, deplin recunoscatori pentru faptul ca in Sedona meniul de Margueritas e de regula mai lung decat cel de mancare. Recomand calduros Frozen Mango Marguerita, cu tequila Patron, sau macar Jose Cuervo, daca e portofelul la regim.

Apusul l-am prins prin magazine, cu ochii mari la candelabrele si lustrele multicolore care n-ar incapea decat intr-un palat, la preturi “derizorii” de altfel, gen cateva sute de mii. De dolari, nu pesos sau alte poante. Am dat o tura si pe la piscine inainte sa ne culcam, si bine am facut – dupa o ora de hot tub si un somn zdravan, toti trei am scapat de febra musculara pe care o imprumutaseram urcand din canion – yahoo!

Ne-am sculat bucurosi sa descoperim ca din camera noastra se vedea Snoopy Rock (un varf celebru din Sedona, al carui contur arata exact ca profilul celebrului personaj animat cu acelasi nume), si-am dat peste o minune de brutarie de unde am cumparat paine cu jalapenos, si un mic dejun de zile mari.

Sedona ofera multe atractii cam prea turistice pentru gustul nostru (tururi cu elicopterul, calarit pe cai sau biciclete si cate si mai cate). Am preferat sa ne cufundam putin in peisaj, si am petrecut ziua urcand pe munte, cu cateva opriri la niste turnuri istorice pline de “charm”. In Sedona, arta nativa indiana te copleseste la tot pasul, iar targurile de bijuterii sunt pretutindeni. Ne-am oprit si noi, de, cand altcandva mai aveam ocazia sa ne tocmim cu indienii pentru nush-ce flecustete de argint? Nu se facea!

Am pus capac unei sederi tare placute si relaxante cu o cina la “cel mai tare restaurant din oras”, cica (dupa parerea hotelierului nostru, care era si el un pic luat pe ulei). Dupa o portie serioasa de mixed grill ala Sedona (urs, bor si venison), i-am fost recunoscatori pentru recomandare.

LAKE POWELL

Silvia si cu mine ne-am lasat cu greu convinse sa parasim Sedona a doua zi, asa ca Sean a fost nevoit sa supra-liciteze un pic si a inchiriat o barca cu motor ca sa vedem Lake Powell “cum trebuie”. Un lac imens, turcoaz, unduindu-se prin crevase de canion rosu si munti albi de calcar. Noi (surorile) am dat cu banul toata ziua intre carma si plaja si-asa am ajuns sa vedem toate colturile lacului, de o frumusete aparte. Asa o alaturare de culori vii rar o intalnesti – mama natura stie ceva Photoshop se pare!

Pe Sean l-am tot “pierdut” de cate ori ne-am oprit. Mare pasionat de sarituri, salturi si scufundari de tot felul, s-a tot cocotat pe toate stancile (cica 4-5 etaje inaltime e o nimica toata, dom’le), sarind in gol, invartindu-se ca un arc, spre disperarea mea.  Cum se zice pe aici, “if you can’t beat them, join them” – asa ca pana la urma Silvia si cu mine am gasit o stanculita suficient de mica, incat sa ne incumetam si noi sa sarim. Desi era asa, “ca de la etajul unu”, treaba pare mult mai serioasa cand te uiti in gol… Am sarit pana la urma, si mi-a placut atat de tare, ca am jurat sa nu mai sar in viata mea nici de pe o lada de bere.

Si-uite-asa, dupa o zi de joaca, prajeala, balacit si poze pe Lake Powell, am dat barca-n primire si-am pus cortul pe marginea strazii, in desert. Nu s-a comparat cu noptile din Grand Canyon, in desert frigul iti intra-n oase de nu visezi decat plapumi si pufoaice. Noroc ca iese soarele dimineata de tot si, odata cu el, te-ntorci in “cuptor” de la prima ora.

ZION PARK

Sculati devreme, ne-am incumetat sa batem drumul tocmai pana-n Zion National Park, unde ne-am dat cu cauciucurile (tubing) pe rau, chiar prin mijlocul canionului. E o senzatie ametitoare, sa plutesti in voie printre peretii rosiatici ai canionului, cu ochii ba la copacii crescuti din stanca, ba la pasarile de tot felul, ba la cerul albastru. Noroc ca din cand in cand iti cade dosul in apa rece ca gheata, ca altfel ai ameti de atata “feerie”!

Raul curge lin, fara cascade sau alte smecherii, a fost perfect pentru incepatori ca noi (sora cu mine, ca Sean e “veteran”).Toata operatiunea a mers ceas, se vede ca turismu-i afacere mare-n tara asta. Te iau cu camionul de la “scara” (in cazul nostru, de la masina noastra), te duc la deal cu tub cu tot, iti fac poza, iti iau banii ($45 de persoana), iar dupa plutirea de voie te duc inapoi la masina ta, nu inainte de a da un tur pe la gift shop – in caz ca a ramas vreun dolar necheltuit, ai sansa sa-l dai pe chistocuri la suprapret, asa, de suvenir.

Cu strangere de inima ne-am pus iar pe drum, de data asta inapoi spre Las Vegas (aveam bilete de avion a doua zi, si sigur ca abia asteptam sa repetam experienta de la venire – minus berea la suprapret, si turbulentele. Cinci ore mai tarziu am descalecat iar pe coasta de est, dezamagiti un pic ca s-a terminat povestea atat de repede. Home Sweet Home!

Articole similare:

Marele Canion

Las Vegas

Impresii scrise de: Adina Caron

Perioada calatoriei: August, 2005

Ti-a placut acest articol? Nu uita sa votezi, e simplu, vezi mai jos 🙂 Iti multumim!