călătoria ca mod de viaţă sau viaţa ca o călătorie |
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux |
Nov
2009
Strain in orasul meu – ziua 4
In a patra zi ca strain in orasul meu, initiativa vine de la prietenul nostru Adi, care imi propune sa iesim cu copiii la o plimbare pe la Zoo si apoi la Mogosoaia. Afara e cam frig si parca plapuma sub care ma aflu e mai imbietoare decat privelistea animalelor captive. Totusi la Mogosoaia nu am ajuns de foarte mult timp asa ca dau mobilizarea si cu mic cu mare ne pregatim de iesire.
LA ZOO
Si uite asa, iata-ma la ZOO! Locul in care oricum imi e greu sa vad fiintele obligate sa petreaca o viata intreaga in spatele unor gratii. Sa recunoastem, e un fel de inchisoare in care altii vin si se zgaiesc la tine fie ca ai chef sau nu de musafiri. Nimanui nu poate sa ii placa asta, oricat de animal ar fi! Si una peste alta mai am si amintiri neplacute din vizitele anterioare – de cand sunt mama a trebuit sa ajung acolo macar o data pe an. Copiii n-au problema cu „mila”, ei sunt alta specie si pana acum mi s-a dovedit clar: nu ne nastem milosi iar cine crede ca violenta se invata de la Cartoon Network se inseala. Copiii se nasc cu o predispozitie spre violenta si invata sa se controleze, invata bunatatea, invata sa imparta cu altii sau sa tina cont de durerea altora. Ca unele desene contribuie mai mult ca altele in a le prezenta modele demne de ne-urmat, asta e cu totul alta poveste.
Sa revenim totusi la animale si la gradina zoologica din Bucuresti. Sa presupunem ca eu, ca strain ajung acolo. Nasol, cel mai probabil e ca nu ajung, n-am observat sa fie indicatoare vizibile. Fiind iarna si frig primul avantaj se simte imediat: aleea ingusta ce duce spre poarte nu e plina de masini, nu rasuna manele si nici nu ma inec de la fumul micilor. Intrarea a fost impodobita cu figurine colorate de un gust indoielnic dar care au totusi succes la pitici. Pretul biletului parca a mai crescut dar tot nu cred ca poate sustine un trai decent al locului. Nu exista un pliant cu harta gradinii. Inteleg ca e mica dar asta nu inseamna ca nu vreau sa ma orientez. O mamica ma intreaba unde este leul si imi dau seama ca, desi am mai fost pe acolo, imi e greu sa ii indic corect.
S-au mai schimbat lucrurile si per total pare mai bine: s-au mai refacut din custi, cateva au geamuri mari care asigura o vizionare mai placuta a animalelor, pare mai curat. Copiii se bucura de cearta pelicanilor, de harjoneala tigrilor mari si frumosi, lupii se agita prin bucatica lor de padure, dar poneii sunt tare amarati si murdari. Ursul sta ascuns in barlog iar leul nu isi arata nici fata nici coada, vedem doar masina de safari „abandonata”, menita sa adauge putina creativitate in amenajarea spatiului. Pe la reptile un singur sarpe da semne de viata, restul stau lipiti de calorifere. Iar la pasari numarul de specii e suficient cat sa fii multumit insa camerele in care sunt inghesuite in anotimpul rece mi se par tare meschine.
Fetita mea nu isi mai aduce bine aminte de vizita de la gradina zoologica sau de la acvariul din Viena, norocul ei, se mai poate bucura inca de ceea ce gaseste aici. Sincer nici eu nu sunt atat de dezamagita pe cat ma asteptam, anumite detalii chiar ma bucura. In primul rand faptul ca ceva se intampla, se schimba. Gradina e mica dar ai totusi ce face timp de una – doua ore. Iar faptul ca se mai aduc imbunatatiri si infrumusetari e iarasi pozitiv. Ma incanta si ideea noului site pe care poti urmari cateva animale live – in fine, trebuie sa astepti ceva pana sa se hotarasca acestea sa „pozeze” prin fata camerei. Oricum, daca nu ai rabdare, poti gasi imagini frumoase sau povesti despre animale si lumea lor.
Dar pana la viata digitala a acestor fiinte s-ar putea face ceva mai mult pentru viata lor reala. Si chiar nu cred ca trebuie atat de multi ani pentru a invata cum sa facem lucrurile mai bine!
PALATUL MOGOSOAIA
Aparent o vizita la ZOO nu se asorteaza prea bine cu o vizita la un palat. Asa ca trebuie sa fac din nou comparatia cu Viena si cealalta lume, locul in care unul din cele mai frumoase parcuri cu animale se afla chiar in curtea unui foarte frumos palat: Schonbrunn. Mai e nevoie sa dezvolt? Sa mai zic ca suntem fata de Europa cam pe acolo pe unde e ZOO si Mogosoaia fata de Schonbrunn?
Nu, revin la pozitivismul meu greu de demontat si imi propun sa fiu turist in propriul meu oras. Un strain e mult mai receptiv si mai indulgent fata de ceea ce vede intr-o alta tara, fie ea si Romania. Vorbesc bineinteles de oameni cu adevarat pasionati de calatorii, de cunoastere, nu de cei care cauta neutralitatea unui mediu de lux cu iz multinational. Un calator adevarat e dispus sa faca concesii si sa inteleaga ceea ce vede in context. Un strain va admira Mogosoaia si nu il va compara cu Schonbrunn. Pentru ca nu poate fi comparat, pentru ca e altceva. Numai noi romanii incercam sa ne comparam cu valori ce ne sunt superioare si sa ne amagim ca am avut ceea ce nu am avut. Eu incerc sa nu ma amagesc si sa privesc totul prin ochii unui turist, asta e si ideea.
Dar strainul din mine este iarasi surprins de lipsa indicatoarelor. Chiar daca exista mai multe cai de acces una singura pare a fi semnalizata dar oricum, pana acolo nimic! Din Bucuresti nu ai nici o sansa sa afli pe calea usoara cum poti ajunge la Mogosoaia.
Suntem totusi acolo si parcam aiurea afara, sub ochii paznicilor, fara ca vreunul sa se oboseasca sa ne spuna ca exista o parcare dincolo de poarta.
Avem noroc de o zi frumoasa in care copacii galbeni care strajuiesc aleea de acces sunt in focuri, culoarea caramizii devine si mai calda in lumina soarelui de dupa-amiaza, cerul e inca albastru amintind de vara iar frigul a indepartat vizitatorii – cel putin asa cred, oare sunt vreodata vizitatori?
Ne invartim timid pe acolo, am avea iarasi putina nevoie de orientare. Facem intai o vizita pe malul lacului si copiii se joaca in mini-labirinturile verzi de pe terasa in trepte ce coboara pana la apa, in timp ce noi admiram balconul brancovenesc cu coloanele sale rasucite, vestigii ale vechiului palat.
Privim lacul linistit si resedintele de dincolo, invidiindu-i putin pe posesori. Mi-ar placea sa ma linistesc seara privind apa si palatul!
Cautam si mormantul (din nou, nici un semn catre acesta) si il gasim trist, cam uitat de lume. Alex imi spune ca in vara mirosea rau a urina, ceea ce ma umple, din nou, de mandrie si admiratie fata de poporul roman.
Istoria acestui palat a fost tare zdruncinata si poate fi gasita in multe locuri pe internet. Un rezumat suna ca o insiruire de renovari si distrugeri: finalizat in 1702, transformat in han dupa executia familiei Brancoveanu, rascumparat de Cantacuzino si revenit banului Constantin Brancoveanu (nepotul), devastat in razboiul ruso-turc (1768-1774) si in revolutia din 1821, renovat intre 1860-1890 de Nicolae Bibescu si apoi de Martha Bibescu (1912-1945), devastat iarasi de comunisti, colectiile de arta fiindu-i dezmembrate si furate. Ceea ce este in prezent se pare ca pastreaza foarte putin din aspectul initial dar este in continuare foarte frumos. Mi-ar fi placut sa avem un ghid care sa ne povesteasca mai mult. Vedem ca e o taxa pentru asa ceva la intrare, intrebam daca putem avea un ajutor dar tot ce primim e o poveste scurta si plictisita de la o doamna care, evident, nu are ce face dar nici nu vrea sa isi iasa cumva din rutina de repaus. La finalul unei introduceri lipsite de pasiune ne indruma catre explicatiile din salile de expozitii. Macar nu suntem taxati pentru acest serviciu. La intrarea in fiecare sala exista intr-adevar o pagina care cuprinde poza obiectulor si detaliile acestora. Chiar si cea mica se bucura sa tina pagina in mana si sa incerce sa identifice, dupa ea, obiectele reale.
Gasesti astfel covoare vechi, icoane, fotografii ale palatului, vase si cateva piese de mobilier (putine), insa nu pot spune ca ramai cu vreo impresie memorabila. Ar merita mult mai mult de atat. Ce m-au impresionat cu adevarat au fost usile – extraordinare! – si podeaua din hol, creata din bucatele de sticla suprapuse, cu o foita de aur intre. Eu cel putin nu am mai vazut pana acum asa ceva!
Restul… sunt amintiri nespuse sau insuficient puse in valoare. Mogosoaia, pentru a se ridica cu adevarat la titlul de palat, ar trebui sa se bazeze mai mult pe ceea ce prezinta decat pe ceea ce a fost, istoric vorbind. Dar asta e inca una din lectiile pe care turismul romanesc nu a invatat-o. Cu cateva exceptii, cum ar fi Peles sau Cotroceni.
Revenind afara, trecem dincolo de gard si ii „vizitam” pe Lenin si Petru Grozea, de-cazuti hilar, pe spate sau cu nasul in iarba. Ce cauta ei acolo nu stiu… Cat vor mai sta acolo? Iarasi nu stiu! Dar prezenta lor ma intristeaza si imi accentueaza senzatia de timp care se scurge greu, mult prea greu, de mosteniri care nu se uita, de lene si delasare. Berlin are un muzeu al comunismului care a devenit o super atractie, noi ii avem pe astia doi in iarba… dupa gard!
Mda, din nefericire, oricat m-am straduit, astazi nu mi-a iesit partea cu pozitivismul si dedublarea in strain. Nu am plecat cu mandria restaurata, asa cum mi s-a intamplat la Cotroceni (vezi impresii de la Muzeul Cotroceni). Nu am gasit picanteria sau „exotismul” unor locuri de care sa fiu detasata, ci mai degraba m-am identificat cu tristetea unui popor care are din ce in ce mai putin respect si mandrie pentru sine.
Articole similare:
Impresii scrise de: Roxana
Perioada calatoriei: noiembrie 2009
Ti-a placut acest articol? Nu uita sa votezi, e simplu, vezi mai jos 
Iti multumim!
12 Comentarii la “Strain in orasul meu – ziua 4”
Lasa un Comentariu
trafic
LumeaMare in zelist
L-am pus pe lista, dupa Cotroceni!
sunt tare daca am reusit sa te conving cu articolul meu cu tenta trista!
Pai..au contribuit si pozele un pic. Ma uitam acum la un documentar despre Romania, e chiar interesant, iti dau linkul: http://www.youtube.com/watch?v=Wpb1s8WdEvs&feature=channel
Transfagarasanul
da, filmuletele au facut mare valva si toata lumea spune ca sunt o promovare mai buna ca orice a Romaniei.
Si tind sa cred ca vor face mult mai mult din punct de vedere al eficientei (decat cei 900.000 de euro ce se vor investi in brandul de tara, hm http://www.zf.ro/eveniment/cum-vor-construi-spaniolii-brandul-turistic-vor-intreba-10-000-de-oameni-ce-cred-despre-romania-5118577/)
Cat despre Transfagarasan, eu chiar nu pot sa inteleg cum de l-am ratat si anul acesta. Bine ca am ajuns pe Stelvio – intre Italia si Elvetia – acum doi ani, cu motorul, si nu m-am miscat pana ici, colea… Acum sincer nici nu m-a incantat ce se spunea despre calitatea drumului si aglomeratia de sus, dar tot nu mi-o iert. La anul sigur!
Eu acum am aflat de ele:) De aia parca descoperisem America, dar am vazut ca-s facute in urma cu cateva luni…Si Trasnsfagarasanul chiar ca trebuie vazut!
ia uite mogosoaia e cum am lasat-o acum 8 ani! nimic nou… pana la urma vad ca nici acum nu se viziteaza cuhniile… pai de ce, nu? cine e curios sa vada?
in schimb, daca la zoo s-a mai schimbat ceva, poate facem o vizita. ultima data se lucra, dar poate nu e rau sa mai vedem in ce stadiu sunt lucrarile.
PS> cum de-ai ratat transfagarasanul??? si eu as vrea sa-l fac la volan, nu in dreapta. m-am consolat de curand cu drumul de la rasnov la poiana brasov… o placere, rapsodie in culori de toamna, stropite cu zapada. pozele sunt de vis.
da, de aia m-am si intristat. Chiar sa nu se faca mai nimic mi se pare usor inadmisibil. Dar de’, suntem tara tuturor posibilitatilor… asta daca se gandim la lucruri rele!
PS: Nu-mi intoarce si tu cutitul in rana!!!
Am facut Trans-ul de muuulte ori! Sunt fascinat de frumusetea muntelui si de maretia lucrului facut de om. Se poate compara cu orice sosea montana din alte parti (pot compara cu Grossglocknerstrasse din Alpii austrieci, ca acolo am fost). Si avatarul meu este o poza de pe traseu, daca va chinuiti puteti vedea serpentinele in spate, miici de tot
Gradina Zoologica din Vienna nu este in gradina palatului Schonbrunn pentru ca asa da bine si ca fie vizitate amandoua, deci markeing, zoo are vreo 500 de ani vechime ea nu a fost in acelasi loc mereu a fost mutata acolo si de fapt mult marita acum vreo 150 de ani cand imparatul Frantz Joseph s-a casatorit cu Elizabeth(Sisi), ea fiind din Bavaria chiar de la munte si pentru ca sotul o iubea atat de mult i-a adus muntele pentru a nu mai tanji asa mult dupa casa. Acesta este motivul pentru care gradina zoologica din Vienna se afla in curtea acelui palat.
Ce frumos! Multumesc mult Anca pentru completare.
[...] ce se ridicau cândva pe culmea din Urlaţi. Exista un palat, o bucătărie (cuhnie, cum e şi la Mogoşoaia), o biserică şi alte clădiri. Acestea nu au rezistat, din [...]