călătoria ca mod de viaţă sau viaţa ca o călătorie |
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux |
Jan
2010
La Obidos în Portugalia
Deschidem o nouă secţiune în site, cea de eseuri foto, cu acest scurt articol pe care ni l-a oferit Veronica Suta. Sperăm astfel să încurajăm şi pe cei care iubesc fotografia mai mult decât cuvântul să găsească în LumeaMare o formă de comunicare a propriilor impresii.
Am descoperit în vara aceasta Portugalia sau mai bine spus o bucăţică din această ţară minunată. Un loc care m-a impresionat foarte mult este Obidos.
Am ajuns aici într-o zi capricioasă, când cu ploaie, când cu soare, ceea ce am înteles ca a fost de altfel foarte bine pentru că aşa am scăpat de aglomeraţie.
Vechiul sat Obidos este înconjurat de ziduri şi situat strategic pe un deal cu vedere în cele patru zări. Cetatea este străbătută de la un capăt la altul de străduţe înguste care se preling de-a lungul caselor văruite uniform în alb, cu margini viu colorate şi flori care le ornamentează. Magazine de suveniruri, artizanat, restaurante mici şi cochete împânzesc străduţele satului.
După o primă plimbare pe străzi, între două duşuri, am descoperit urcarea pe zidurile cetăţii. Priveliştea este impresionantă atât în afara cetăţii cât şi în interior. Inconjurul acesteia pe ziduri poate lua până la o ora, sunt vreo 3 sau 4 puncte de acces.
Dacă ajungeţi acolo acordaţi-vă timp de pierdut pe străzile înguste şi în magazinele din oraş. Oamenii sunt deschişi. Următoarea destinaţie a fost aleasă în timp se discutam cu proprietarul unui magazin de unde cumpăram apă, conversaţie jumătate în spaniolă jumătate prin semne. Cu toate acestea recomandarea lui de a încheia o minunată zi pe plajă la Peniche a fost excelentă.
Eseu foto realizat de: Veronica Suta
Articole similare:
- O săptămână în Portugalia (2)
- Colecţia de fluturi
- Eseu foto: Polonia, o ţară surprinzătoare
- O săptămână în Portugalia (3)
- O săptămână în Portugalia (1)
8 Comentarii la “La Obidos în Portugalia”
Lasa un Comentariu
trafic
LumeaMare in zelist
Cool… am fost in Obidos in 1999 si mi-a placut muuuuult… sper sa mai ajung p-acolo
Am fost si noi în 2009 la Obidos şi nu am regretat. Am plecat din Lisabona spre A8 spre Porto şi la aprox 100 de km am părăsit autostrada pentru a intra în marea parcare, a admira apeductul construit la ordinele Caterinei de Austria în secolul al XVI-lea.
Biroul de informare turistica ne-a oferit o informare sumară. Am intrat în orăşelul cu aproximativ 5000 de locuitori, încântător, care şi-a păastrat zidurile de apărare, structura urbană străveche, castelul devenit hotel. Trecând prin Porta da Vila împodobită cu Azulejos, ne-am plimbat şi noi prin labirintul de străduţe pline de flori şi prin pieţe, am intrat în atelierul de Azulejos, în micile magazine şi câteva frumoase biserici, în Muzeul Municipal, am văzut Pelourinho – stâlpul înfamiei, la care erau legaţi răufăcătorii în Evul Mediu; am admirat şi noi locuinţele cu pereţii foarte albi, strânse unele în altele. Am aflat că după alungarea maurilor, în secolul al XII-lea, mica cetate reconstruită şi fortificată a fost oferită cadou de către regii portughezi, soţiilor lor, până în secolul al XIX-lea.
Trecerea timpului nu a marcat vizibil oraşul. Merită vizitat Sanctuarul din exteriorul cetăţii – Senhor da Pedra, cu o cruce de piatră din secolul al II-lea DC. Şi merită într-adevăr admirată frumoasa panoramă a împrejurimilor, de pe zidurile oraşului.
Da e suuuuper. Daca ai masina in Portugalia ai posibilitatea sa vezi foarte multe locuri faine.Noi am vazut mai multe locuri intre Lisabona si Porto: Alcobaca, Figueira de Foz, Cabo de Roca, Peniche, Sintra….
Uite alte poze superbe pt. care tre’ sa vad Portugalia
Am vrut si eu s-ajung si nu mi-a mai iesit la calcul … Ma delectez citind, macar.
E si pe lista mea pt la iarna
Maria, poate ne faci si tu un eseu foto
[...] Odidos e un orăşel graţios, înconjurat complet de ziduri printre care te pierzi într-un labirint de străduţe, printre căsuţe albe cu marginile colorate de galben sau albastru şi cu castelul care parcă stă de veghe deasupra întregii aşezări. Noi am ajuns seara, numai bine să lăsăm bagajele şi să ieşim la o plimbare prin micuţul orăşel în căutarea unui loc în care să cinăm şi să mai furăm ceva fotografii nocturne. Nici dimineaţa nu am dat de mulţi turişti, dar numeroasele magazine de suveniruri de pe străduţa principală ne-au sugerat că probabil vara situaţia e alta. Vă sfătuiesc să nu rataţi plimbarea de doi kilometri deasupra zidurilor la care puteţi ajunge fie de la castel, fie din stânga porţii principale, împodobită cu azulejos. Perspectiva e cu totul alta: nu exitati nici să vă pierdeţi pe străduţele lăturalnice! [...]