|
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux |
După cum ştiţi – sau nu – avem obiceiul să vă trimitem, la începutul fiecărei săptămâni, un rezumat al celor mai importante noutăţi din LumeaMare, apărute în săptămâna precedentă. M-am gândit că ar fi interesant ca acestea să apară şi aici.
Iată aşadar cum ne-am petrecut săptămâna trecuta:
Am mers mult pe jos, alături de Vernoica, din păcate doar în paginile cărţii ei: Camino. 800 de km pe jos.
Ne-am hotărât să ne petrecem Sf Valentin călare pe cămilă şi am încercat să citim ce au mai scris alţi călători despre Cairo, în Biblioteca virtuală
Am reuşit să rezumăm câteva lucruri interesante de văzut în Bordeaux, în 10 paragrafe şi tot în 10 paragrafe v-am lansat o Provocare Pariziană la concurs.
Jurnalul Un pas înainte a ajuns la întrunirea moto din frumosul oraş Garmisch-Partenkirschen şi la cea mai importantă provocare din tot traseul – Pasul Stelvio, cu cele 47 de ace de păr.. doar la urcare.
Am avut şi poze frumoase din Lumea Mare dar şi o interesantă colecţie de fluturi.
Ne-am înfiorat din nou citind povestea Corneliei de la prima ediţie a Concursului de Poveşti din Lumea Mare: Jurnal de Cernobîl.
Nu aş fi vrut să închei cu o notă tristă dar e adevărat că există şi nenorociri în Lumea Mare; aşadar vă invit să ajutaţi, atât cât de poate, în cazul lui Daniel Răduţă, un tânăr al cărui viitor depinde puţin şi de noi. Eu voi încerca să vând articole iar Alex poze. Alina se implică şi ea foarte mult, având o mare putere de convingere şi multe idei. Vă aşteptăm şi pe voi cu propuneri sau mici donaţii, nu uitaţi că puţin adunat la puţin face mult şi poate salva o viaţă!
Vă mulţumesc şi vă doresc o săptămână frumoasă în Lumea Mare!