Dragă Roxana,

Dragă Roxana,

Ar fi trebuit să primeşti un articol despre Toulouse săptămâna asta de la mine, vei primi în schimb o scrisoare. Te-am văzut implicându-te în ceva extraordinar, şi faptul că tu te-ai implicat m-a făcut să o fac şi eu. Recunosc că bannerul ăla pentru Daniel Raduta pe care l-ai pus pe LumeaMare nu mi-a atras atenţia în mod deosebit, mesajul de pe blogul tău însă da. A făcut diferenţa! Spre ruşinea mea, sau din fericire, nu m-am hotărât încă, e prima dată când iau contact cu aşa ceva. Nu am mai cunoscut pe nimeni (nici măcar pe cineva care cunoştea pe altcineva) care să aibă de-a face cu boala asta nenorocită dar care, sunt sigură, poate fi învinsă. Şi îmi pun întrebarea… oare ce ne face să ne implicăm? Când trecem de la ‘Mie nu mi se poate întâmpla la ‘Aş fi putut să fiu eu’? Profesorii mei de sociologie ar spune că de obicei e important să ne putem identifica cu cei care traversează asemenea încercări, sau că e important ca persoane cu un anumit capital de imagine să se implice, pentru a oferi credibilitate cazului şi mai ales pentru a-l aduce în atenţia cât mai multora. Dar până la urma…un OM nu e un caz! Şi toţi avem dreptul la ce e mai bun, inclusiv şi mai ales în materie de îngrijiri medicale. Să nu fiu naivă însă, unii sunt mai egali decât alţii mereu, nu?

Ştii cât îmi e de dor uneori de prietenii mei de acasă? De căldură oamenilor de acolo? De familia mea, şi o includ pe căţeluşa care atunci când plec înapoi se urcă pe valiză şi nu mai vrea să coboare? Însă sunt sigură că am făcut alegerea bună, şi am făcut alegerea asta (şi acum vei afla mai multe despre mine) în primul rând pentru că cineva foarte drag mie a avut de-a face cu sistemul medical românesc, fiind într-o situaţie care părea fără ieşire. Nu aveam eu prea mulţi ani atunci dar mi-am dat seama că ţara mea nu e nici pe departe aşa cum ar trebui să fie, deşi experienţa a fost una pozitivă în cele din urmă, medicii au făcut un adevărat miracol, toată echipa s-a implicat, iar clinica era una din cele mai bune din Timişoara şi din ţară. Însă locurile astea sunt rare, iar oamenii simpli, cei mulţi, nu au în general acces la ele, aşa cum printr-o minune am avut noi. O să îmi spui că nici în alte ţări nu e roz. Nu, nu e. Însă… sunt sigură că ştii ce confort psihic poate conferi faptul că medicul vorbeşte frumos, că face totul ca pacientul să se simtă în largul lui, că îi explică acestuia cu cuvinte simple ce se întâmplă şi mai ales că dispune de mijloacele necesare pentru a-şi face meseria. E extraordinar câţi oameni s-au mobilizat acum în România pentru o viaţă. Nu ar fi fost oare şi mai extraordinar însă că mobilizarea asta să nu fie necesară, iar sistemul medical să îşi facă treaba? Nu ar fi fost extraordinar că operaţia aia să fie posibilă şi la noi în ţară? Întrebări retorice, ştim cu toţii răspunsul. Mă întreb când oare românii care se mobilizează pentru unul de-al lor acum îşi vor face auzită vocea? Când vor spune…aşa nu se mai poate? Sper că toată întâmplarea asta să ducă numai la lucruri bune şi să fie începutul unei schimbări adevărate. Minuni se întâmplă, nu-i aşa? N-ai spus chiar tu că zânele există?

Şi.. înainte să îţi spun două-trei cuvinte despre oraşul roz (LumeaMare e totuşi blog de călătorii, nu locul unde îmi scriu eu ofurile în mod stângaci, sub formă de scrisoare) o să îţi spun că… va fi bine. Şi că mă bucur din suflet să văd câţi romani lasă la o parte acel ‘Asta este’ pe care eu îl detest şi îl înlocuiesc cu ‘Ba da se poate !’.

Acestea fiind spuse…Toulouse, adică oraşul roz, a fost mereu pentru mine un oraş frumos şi plin de viaţă, aşa cum îmi place! Am ales să-ţi vorbesc de el pentru că  îmi aminteşte de cuplul frumos a cărui poza am tot văzut-o săptămâna asta în blogosfera românească. Aşa mi-i imaginez eu, ca şi oraşul ăsta, care e  dinamic, optimist şi mai mereu însorit. I se spune oraşul roz pentru că, în centrul istoric, majoritatea clădirilor au această culoare. Cărămizile roz sunt de altfel produse specifice ale zonei.

Ca şi Bordeaux, e traversat de Garonne, iar când e vreme bună o grămadă de oameni îşi petrec ore în şir pe maluri, făcând picnicuri sau pur şi simplu bucurându-se de soare. Metroul de aici e automatizat total, adică fără conductor şi neafectat de greve ale personalului din transporturi. Cine a petrecut ceva timp în Franţa ştie că e ţara grevelor! Dintre clădirile care nu trebuiesc ratate cu nici un preţ… Capitoliul din Toulouse, care serveşte de primărie, şi Mănăstirea Iacobinilor, unde e înmormântat Sfântul Toma de Aquino. Dacă ai fost acolo, ştii că nu e rar să auzi  spaniola pe străzi. Spania e aproape, la fel şi Andora. Şi pentru că vorbesc de Andora, probabil ştiai că e unul din cele mai mici state din lume, considerat adevărat paradis fiscal. Aici TVA-ul şi impozitul pe venit nu există, economia bazându-se în primul rând pe turism.

O zi bună, Roxana! Las pozele să povestească mai departe!

Cu drag,

Alina

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.