Crimă şi pedeapsă în Paris, la muzeul Orsay

Muzeul Orsay, sau Muzeul Impresioniştilor, este, aşa cum ştim cu toţii, unul dintre cele mai frumoase şi celebre muzee din Paris. Amenajat într-o fostă gară al cărei imens ceas vă va aminti cu siguranţă de filmul The curious case of Benjamin Button, muzeul adăposteşte o colecţie impresionantă de tablouri (şi nu numai) aparţinând celor mai mari pictori ai lumii : Monet, Manet, Picasso, Gaugain, Cézanne, Toulouse-Lautrec, ca să nu menţionez decât câţiva. Din păcate, aşa cum se întâmplă cu orice mare muzeu, şi Orsay e victima propriului succes, astfel încât vizita reprezintă pentru marea majoritate a celor care îi calcă pragul o cursă după obiective turistice, sentimentul de respect în faţa artei lăsând locul dorinţei de a te poza neapărat cu Autoportretul lui Van Gogh, ca să nu dau decât un exemplu.

Din acest motiv, uneori e mai înţelept să îţi îndrepţi paşii către expoziţiile temporare, unde turiştii sunt mai rari şi unde încă mai poţi petrece zece minute în faţa unui tablou fără ca cei din spatele tău să îţi arunce vreo privire dezaprobatoare.

Expoziţia Crimă şi pedeapsă retrasează perioada cuprinsă între 1791, când juristul Lepeletier de Saint-Fargeau a cerut pentru prima data abolirea pedepsei cu moartea, şi 30 septembrie 1981, dată a votului istoric care a marcat respectiva abolire în Franţa. În toţi aceşti ani, literatura şi cinematografia au creat nenumăraţi criminali. De altfel, însuşi titlul expoziţiei a fost inspirat de Dostoievski, expoziţie pe care puteţi găsi la Muzeul Orsay până în 27 iunie 2010.

Goya, Géricault, Picasso sau Magritte au creat tablouri incredibile reprezentând crime sângeroase sau condamnaţi la moarte. Arta ca martor al violenţei umane, omniprezenţa ghilotinei şi mai târziu a scaunului electric amintesc de cruzimea crimelor şi în aceeaşi măsură de cea a pedepselor. E frapant faptul că în zilele noastre totul se petrece în spatele gratiilor, în timp ce înainte moartea era un spectacol la care toată comunitatea participa. Din toată expoziţia, parcă nici pozele făcute cadavrelor unor nefericiţi asasinaţi în urmă cu 30 de ani nu m-au impresionat la fel de mult ca uşa celulei condamnaţilor la moarte. Cuvintele scrijelite acolo, un ultim gând către o iubită care aştepta poate deznădăjduită graţierea (Adio Josette!) au ceva cutremurător şi fascinant în acelaşi timp.

Acesta este cuvântul potrivit pentru a descrie expoziţia, după părerea mea : cutremurător. E o expoziţie cutremurătoare, de la primul tablou reprezentându-i pe Cain şi Abel, continuând cu ghilotina acoperită de voaluri negre, cu diferitele tablouri şi sculpturi reprezentând deopotrivă crime şi execuţii, până la fascinaţia pe care moartea violentă a exercitat-o mereu asupra publicului larg şi primele articole din ziarele vremii descriind crime pasionale…

O curiozitate: ştiaţi că la început, fotografii de identitate aveau doar cei care comiseseră un delict şi erau în evidenţa poliţiei? Doar mai târziu ele au devenit emblema fiecăruia dintre noi, odată cu apariţia actului de identitate.

Dacă vreţi să vă relaxaţi într-o după amiază cu o vizită într-un muzeu din Paris, nu mergeţi să vedeţi această expoziţie. Nu ai cum să nu te întrebi ce e de fapt o crimă şi până unde putem merge cu pedeapsa, când vezi mărturii ale epocii  în care femei care sufereau pur şi simplu de boli psihice erau arse pe rug în numele unei aşa zise credinţe, fiind acuzate de vrăjitorie. Întrebarea de la vremea respectivă îşi aşteaptă şi astăzi răspunsul. Cum e mai bine? Să pedepsim doar sau să încercăm şi să aflăm de unde vine problema şi  cum o putem rezolva?

Există ţari, că de exemplu Statele Unite, în care pedeapsa cu moartea există încă. E bine, e rău? Voi ce părere aveţi?

Precizare : vă reamintesc că în Franţa, cetăţenii UE care nu au împlinit încă 26 de ani au acces gratuit în majoritatea muzeelor, Orsay fiind unul dintre ele. De asemenea, în prima duminică a fiecărei luni, accesul e gratuit pentru toate tipurile de public. Pentru expoziţia menţionată în articol, fiind  o expoziţie temporară, există totuşi o taxă suplimentară de 1,50 euro. Biletele, în cazul in care aveţi nevoie, se pot cumpăra şi de pe site-ul muzeului; în felul acesta castigaţi timp preţios! Cea mai apropiata staţie de metrou este Solferino, linia 12. Vizită plăcută!

Creditele fotografiilor aparţin Muzeului Orsay.

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.