călătoria ca mod de viaţă sau viaţa ca o călătorie |
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux |
Jul
2010
Dacă Luvrul ar fi un magazin
Îţi propun un mic exerciţiu de imaginaţie. În cazul în care Luvrul ar fi un magazin unde toate exponatele ar avea acelaşi preţ – să zicem 100 de lei – şi ai putea cumpăra unul singur, care ar fi acela şi de ce? Ne vom imagina că prin absurd vei fi singurul cumparator, deci poţi alege orice!
Poate te-ai îndrepta spre colecţia egipteană sau spre Venus din Milo? Ori Gioconda (Mona Lisa pentru anglo-saxoni) îţi face cu ochiul de mult? Te-ai întrebat vreodată care sunt motivele celebrităţii acestui tablou, în afară de tehnica ireproşabilă sau de misterul care inconjoara de secole originea modelului care i-a pozat pictorului? Ştim cu toţii că a fost creat de către Leonardo da Vinci, întrebarea logică fiind ce căuta într-un muzeu din Paris. Ei bine, Gioconda l-a însoţit pe Leonardo la castelul Amboise, unde protectorul său, François I îl instalase spre sfârşitul vietii şi unde de altfel a şi fost înmormântat. Nu e foarte clar când a intrat regele în posesia tabloului – înainte sau după moartea creatorului său. Cert este că a fost conservat la Versailles sub domnia Regelui Soare şi că după crearea Muzeului Central al Artelor la Luvru în secolul al XVIII-lea a fost prezentat cu mândrie ca piesă de rezistenţă a colecţiei naţionale a Franţei.
Studiat şi recopiat în cele mai mici amănunte de către istorici şi pictori deopotrivă, tabloul devine extrem de cunoscut după furtul din 1911. Pictorul italian Vincenzo Peruggia îl subtilizează cu intenţia de a-l reda ţării sale de origine, Italia. Anchetatorii suspectează pe toate lumea, de la pictorii cubişti la poetul Guillaume Apollinaire, şi reuşesc să dea de urma Giocondei doi ani mai târziu, urmăriţi îndeaproape de jurnaliştii din întreaga lume. După această întâmplare, tabloul devine un adevărat obiect de cult, sacralizat până la exces.
Dacă ajungi la Paris, te sfătuiesc să treci pe la Luvru. Poate arta nu te pasionează şi aglomeraţia din muzeele pariziene te sperie. Merită însă să faci o plimbare prin curte şi să admiri (sau nu) stilul modern al piramidei devenită emblematică pentru muzeu. Plimbare pe care o poţi prelungi apoi pe Pont des Arts, locul ideal pentru un picnic. Iar la sfârşitul zilei, dacă mersul pe jos nu te încântă, poţi lua la un bateau mouche şi vedea astfel fără prea mare efort Parisul. La căderea serii, vei înţelege cu adevărat de ce Parisului i se spune oraşul luminilor!
Dar pană atunci, nu uita te rog sa imi răspunzi la intrebarea initială: daca Luvrul ar fi un magazin unde toate exponatele ar avea acelaşi preţ – să zicem 100 de lei – şi ai putea cumpăra unul singur, care ar fi acela şi de ce?
Articole similare:
- Luvrul din interior
- Invitaţie la Paris
- Prima dragoste lasă urme adânci – National Portrait Gallery, Londra
- Bucură-te de ce ai!
- Muzeul de chihlimbar de la Colţi
4 Comentarii la “Dacă Luvrul ar fi un magazin”
Lasa un Comentariu
trafic
LumeaMare in zelist
[...] This post was mentioned on Twitter by Roxana Farca and Alina Danciu. Alina Danciu said: RTGioconda! @LumeaMare: Daca Luvrul ar fi un magazin si "marfa" din el accesibila, voi ce ati cumpara?
http://bit.ly/ctEzqE [...]
In mod cert, m-as opri la egipteni. Din tot Louvre-ul, acolo m-am simtit ca un copil in magazinul cu bomboane. Acum, aici intervine dificultatea: ce mi-as alege de acolo? Un papirus, un colier cu un scarabeu de turcoaz, sau statuia lui Anubis? De ce trebuie sa aleg numai un exponat?
@Yoshi Kumine
N-am văzut Luvru li nici minunățiile de acolo. Eu aș cumpăra palatul.