La food court în Singapore

Singapore e ca un uriaș mall în aer liber, plin de magazine, terase, spații verzi și multe-multe alta malluri mai mici. Între ele, food courts, locuri în care se înghesuie zeci de bucătării mititele din care se revarsă peste mulții meseni, valuri de arome îmbibate cu parfum de curry, creveți pe grill, santal ori tămâie. La prima vedere, dezordinea și mizeria sunt la ele acasă dar dacă ridici capul din bolul din care sorbi sea food tom yum ori laksa soup, poți vedea zecile de angajați de la curățenie adunând resturi de pe mese, dând cu mătura ori ștergând mesele. Dacă despre spațiile în care se mănâncă pot spune că se curăță frecvent, despre bucătării pot spune că ar avea probleme cu obținerea autorizațiilor de funcționare. Adică nu-s tocmai lună și bec, dar aici nu pare să deranjeze pe nimeni. Nu ne-a deranjat nici pe noi. Am mâncat deja din mai bine de zece locuri diferite. Nicio indigestie, nicio alergie, nici pomeneală de senzații aiurea.

Lau Pa Sat e probabil cel mai vechi food court din Singapore, e aici încă de acum 150 de ani, când era doar o piață de pește în care se și gătea. Acum e afacerea unei singure persoane care a angajat bucătari/ospătari/oameni la curățenie și e un loc în care poți mânca ieftin și bun. Găsești aici mâncare chinezească, malaeziană, thailandeză, coreeană, japoneză și indiană, la prețuri sensibil mai mici față de cele din Europa. Locul e deschis non-stop iar noi am ajuns acolo aproape de miezul nopții, când majoritatea mușteriilor erau înghesuiți pe terasele din exteriorul pieței cu aspect de gară veche, învăluiți în fum de la frigăruile din porc, miel, pește, pui sau vițel ce se perpeleau deasupra cărbunilor încinși. Am avut tot interiorul de aproape un hectar doar pentru noi și ne-am bucurat de vântul celor 200 de ventilatoare (inventez numărul, e posibil să fi fost mai multe ori mai puține, oricum, foarte multe) ce se roteau deasupra capetelor noastre.

Am mâncat laksa soup, o supă despre care voi vorbi pe larg după ce vom ajunge acasă la ea, în Malaezia. E foarte-foarte bună, are gust de nucă de cocos și coriandru și e ușor picantă.Are în ea scoici fără cochilie, creveți și tofu prăjit și îmbibat cu sos de soia.

Am mâncat și felul tradițional din Singapore, o mâncare simplă, de origine chinezească, făcută din pui și orez. Așa-i și zice, chicken and rice. O bucată de pui fiert în aburi vreme îndelungată, fraged și lipicios, stropit cu sos de soia și așezat peste o porție sănătoasă de orez fript cu franjuri de ou (ori fără ele, depinde de chinezul care prepară mâncarea). Ca să meargă mai ușor la vale, chicken and rice vine cu un bol de supă neagră făcută din zeama în care a fiert puiul și mult sos de soia.

Fish ball soup e o supă mult prea simplă pentru a fi adevărată. Are în ea niște bile făcute din pește (încă nu m-am prins cum fac bilele astea dar aflu eu până mă întorc), foarte fine și destul de gustoase. Pe lângă ele, apă fierbinte, sos de pește și frunze de salată. Chiar are gust de supă de salată așa cum face mama. Sigur că mama nu ar pune niciodată pește în supa de salată, lucru pe care-l apreciez, sincer. Supa asta poate să mai conțină tofu, ca laksa și tăieței la alegere, din orez ori din făină de grău.

În Lau Pa Sat am învățat-o pe Raluca să mănânce cu bețele. A fost atât de distractiv încât am pus-o să repete a doua zi, în China Town. Dar despre asta, în postarea următoare. Între timp, mulțam pentru că ați citit postarea asta până la capăt și mulțumiri sponsorilor noștri:

Aerotravel, Carrefour România, Casa-mea.ro, Lunch box, Lumea Mare.ro, România Liberă.ro, Trilulilu.ro și Autoritatea pentru turism a Thailandei, CasaBio, Wok’nRoll, Foodie.ro.

Impresii şi foto: Adi Hădean