Răzvan Marc: vreau să învăţ câte ceva din orice
"Călătorie" pare cuvântul cheie al vieţii tale. Emisiune despre călătorii, carte despre călătorii...Când erai mic, îţi spuneai că atunci când creşti mare o să fii călător? E o glumă, bineînţeles, dar un sâmbure de adevăr ...
Cum să te organizezi pentru Disneyland Paris
În “Bate din palme dacă şi tu crezi în Disneyland!” ţi-am povestit despre magie, poveşti şi puterea de a împlini ceea ce visezi. Dar tot de la Walt Disney am aflat următorul îndemn: “Calea de ...
Bate din palme dacă şi tu crezi în Disneyland!
Ştii că atunci când râde pentru prima dată un bebeluş se naşte o zână? Şi mai ştii că de fiecare dată când tu nu crezi în existenţa zânelor, undeva, într-un tărâm fermecat, o făptură mică ...
Cele mai frumoase pietre din lume
Când eram mică aveam mereu buzunarele pline de pietricele. Îmi plăceau formele şi culorile lor şi le culegeam ca pe nişte pietre preţioase, fiecare având povestea ei unică. Cel mai mult mă atrăgeau cele din ...
Ce-are Lacul Sf Ana şi n-are Lacul Roşu sau cum să Nu planifici o călătorie
“La noi pietrele vorbesc şi pădurile şoptesc.
La noi stâncile gândesc iar izvoarele doinesc.
Florile sunt cântătoare şi cu vorbe chemătoare''
LEGENDA BRANULUI- din vorbele lui Sirnea-Bran-Rogozeanu
Când pleci din Bucureşti n-ai încotro şi ieşi pe cele mai ...
Coasta Amalfitană cea cu vino-ncoace
Începusem să scriu o prezentare a Coastei Amalfitane dar apoi am şters tot: mă gândesc că nu mai are nevoie de nici o prezentare! Ca orice coastă care se respectă (Eva lui Adam îţi spune ...
Iordania pe îndelete – idei de călătorie
Pentru că am început deja să primesc mesaje în care sunt rugată să dau sfaturi pentru cei ce îşi planifică vacanţa în Iordania, m-am gândit ca înainte de a continua cu impresiile de acolo, să ...
30
Sep
2010
Ştiu că retrospectiva aceasta o să vă placă cel mai puţin. Sunt relativ sigură de asta pentru că am văzut eu câtă lume citeşte despre muzee! Cu toate acestea există printre noi călători care caută, în incursiunile lor, să descopere şi să se bucure de ceea ce a lăsat omenirea asta în urmă: arta, locuri de cult, castele şi cetăţi, capodopere create de mâna, mintea şi imaginaţia omului....
30
Sep
2010
Ziua de astăzi am dedicat-o partimoniului şi, ceva mai târziu, va fi publică o listă cu cele mai interesante articole din ultimul an, din această categorie. Coincidenţa face că tot astăzi am citit în Dilema articolul Ce facem cu patrimoniul cultural imaterial? o întrebare şi o temă care m-a pus sincer pe gânduri. “A trebuit să treacă destulă vreme pînă ce, în conştiinţa publică, şi-a...
30
Sep
2010
Supposons que, dernièrement, vous ayez entendu parler à maintes reprises de la forteresse de Poenari. Supposons qu’un matin, n’importe lequel, la route vous mène, sans but particulier, vers l’endroit où vous êtes déjà arrivé grâce à l’imagination. Vous attendez avec impatience un signe que vous y êtes arrivé, mais il se laisse attendre et vous commencez à vous demander si, par hasard, vous...
30
Sep
2010
Să presupunem că ai tot auzit în ultima vreme de Cetatea Poenari. Să presupunem că, într-o dimineaţă oarecare, drumul te poartă firesc într-acolo unde cu gândul ai poposit deja demult. Aştepţi cu nerăbdare un semn că ai ajuns, dar el întârzie să apară şi începi să te întrebi dacă nu cumva ai trecut deja de indicatorul salvator. Chiar în acel moment, întrezăreşti printre vârfuri de...
29
Sep
2010
În primul nostru an de activitate am avut ocazia să cunosc şi să discut cu mai mulţi pasionaţi de călătorii decât în toată viaţa mea de până la LumeaMare.ro. Voi face mai jos o trecere în revistă a celor a căror nume sunt mândră că există în lumea noastră.
Am aflat de Vasile Stoica, primul roman care a făcut înconjurul lumii în fotoliu rulant sau de Constantin Lăcătuşu, cel ce a...
29
Sep
2010
Pe Alin Totorean l-aţi cunoscut cu ocazia celei de-a cincea ediţie a Poveştilor din LumeaMare. Am fost şi aţi fost atât de impresionaţi de poveştile lui încât ne-am întrebat şi ne-aţi întrebat pe cine mai putem invita mai bine de atât. Şi aceasta pentru că Alin nu este un călător obişnuit ci, mai mult de atât, este un expediţionar, un om care a călătorit în condiţii extreme pentru a...
29
Sep
2010
Marele Zid,...
29
Sep
2010
Da, stiu, vara e o amintire. Stiu si că te-ai saturat să auzi asta şi că, deşi culorile toamnei sunt frumoase, tot ţi-ai mai dori să poţi trage o fugă la plajă… octombrie e însă o lună care are farmecul ei, te vei convinge!
Câte luni se pot lăuda că au o sărbătoare a lor? Octombrie e privilegiată cu siguranţă. De 200 de ani, de la mariajul lui Louis I de Bavaria, în München se...
28
Sep
2010
V-am prevenit de ieri ca săptămâna aceasta vom lua cele mai importante categorii la întrebari şi vom afla ce au avut ele de oferit timp de un an. Şi pentru că mulţi călători caută să afle şi ceva informaţii utile pe un site, dincolo de impresii, hai să vedem cum ne-am descurcat la acest capitol.
Vă reamintim că avem principiul de a scrie impresii şi păreri personale şi că tot ceea ce am...
Pagina 1 din 912345...»Ultima »