Durian, putoare şi savoare

Prima mea experienţă cu fructul numit durian s-a petrecut într-o dimineaţă, pe la 3 şi jumătate. Mergeam cu un autobuz prăpădit şi un şofer care ba râgâia ba scăpa câte un pârţ sonor, de la Kuala Lumpur la Kuala Perlis de unde trebuia să luăm feribotul spre Pulau Langkawi. Călătoria a durat toată noaptea iar pe la jumătatea ei, şoferii au făcut o pauză într-un loc plin de tarabe cu fructe, cu un mic food court lângă şi cu câteva toalete. Auzisem despre durian dar încă nu mâncasem. Am văzut taraba, m-am apropiat de ea. Mai întâi am întâlnit mirosul. Am crezut că mă urmăreşte şoferul, cu pârţurile lui cu tot. Mă uit în jur, niciun şofer. Toaletele erau departe deci mirosul trebuie că avea altă origine. Ground zero-grămada de durian.

Fructele arată ca nişte buzdugane cu coadă groasă şi lemnoasă iar coaja e dură, plină de ţepi.

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!