Câţi dintre noi mai ştim să facem asta? Hai să ne gândim şi să răspundem sincer! Câţi mai ştim să gustăm cu adevărat din arta culinară a unei ţări, câţi ne rugăm în locurile de cult în care intrăm, câţi ne lăsăm inima deschisă pentru a primi şi a dărui iubire? Desigur, mă refer la o călătorie, pentru că despre asta vorbim noi aici, dar pot la fel de bine pot să mă refer la viaţa noastră de zi cu zi.

Nu am plecat cu această întrebare de la film, nu l-am văzut încă, ci de la cartea scrisă de Elisabeth Gilbert. Mă tem puţin să văd filmul deşi cred că Julia Roberts este perfectă pentru a interpreta personajul principal. Dar am avut îndoieli şi atunci când am cumpărat cartea pe care, deşi o văzusem pe rafturi, nu aş fi luat-o dacă nu mi-ar fi recomandat-o o prietenă. Cred că nu citisem atent că e vorba de o călătorie (aspect care mi-ar fi ridicat măcar puţin interesul) şi eram convinsă că e ceva feminist extrem, genul ăla de carte motivaţională care te învaţă cum să faci lucrurile spunându-ţi lucruri de bun simţ pe un ton de parcă ţi-ar comunica geneza lumii.

Mănâncă, roagă-te, iubeşte are într-adevăr rolul şi puterea de a te motiva să trăieşti mai bine, mai frumos, ascultându-ţi intuiţia, acordându-ţi libertatea de a te bucura de ceea ce eşti şi ceea ce ai. Însă modul în care o face este complet diferit de ceea ce mă aşteptam. De la început te şochează sinceritatea şi firescul în care sunt înfăţişate toate problemele unei femei de 36 de ani, cu kilogramle, insomniile, cariera, căsnicia sa ratată şi aşa mai departe. Acest ton sincer se păstrează de-a lungul întregii cărţi, de la pofta nedisimulată în faţa unui fel de mâncare în Italia, la frustrările unei meditaţii nereuşite, într-un ashram din India. Nu simţi nicio clipă că autoarea a încercat să se prezinte într-o lumină mai bună ci s-a arătat exact aşa cum e, cu toate temerile, defectele şi imperfecţiunile unei fiinţe umane normale.

Abia acum, în timp ce redeschid cartea pentru a vă povesti despre ea, observ că, înainte de prefaţă, există un citat. Simplu: „fii sinceră, fii sinceră, fii sinceră.”, şi o notă la acest citat: „Cu excepţia momentelor în care ai de rezolvat urgent probleme imobiliare în Bali, după cum se va vedea în partea a treia a acestei cărţi„.

Ei, cam aşa e toată cartea, sinceră cu sinceritate şi cu mult umor, fie că este vorba de divorţ, delicii culinare, rugăciune sau dragoste. Te face să treci prin toate cele trei stări (savurare, rugăciune, îndrăgostire) firesc, fără să ai senzaţia că te obligă la a fi de acord cu tot ceea ce se spune, fără să simţi nevoia să combaţi, să te opui. E un jurnal de care te bucuri  ca de un film bun, privind din afară dar dorindu-ţi uneori să fii în pielea personajului.

Pentru că am citit-o acum destul de mult timp, să tot fie măcar un an, nu mă voi lansa în descrieri sau prea multe detalii pentru că e posibil să le mai încurc. Şi nici nu ştiu dacă să vă spun mai mult de atât, probabil că cei mai mulţi ştiţi povestea în care Liz renunţă la o căsnicie care nu mai aduce decât suferinţă şi abandonează viaţa ei obişnuită pentru a pleca într-o călătorie în Italia, India şi Indonezia. Pe drum învaţă să nu îi pese de kilogramele în plus, învaţă asceza şi găseşte, într-un final, echilibrul şi dragostea. Povestea de dragoste de la sfârşit pare puţin ruptă dintr-un film îndulcit cu multă miere însă spontaneitatea scriiturii, umorul şi autoironia care rămân până la capăt ingrediente de bază păstrează un echilibru sănătos.

Mănâncă, roagă-te, iubeşte demonstrează cât de important este să ştim cine suntem şi să trăim eliberţi de farsa de a ne preface că suntem alţii decât noi înşine. Şi asta într-o poveste uşor şi plăcut de citit, care te captivează. Eu una mai am obiceiul să îmi notez lucrurile care îmi plac într-o carte. Pe aceasta am citit-o atât de repede încât am uitat să fac asta. Răsfoind-o acum, am găsit chiar în primele pagini un citat care spune multe:

„Îi mulţumesc universului, plin de recunoştinţă. Mai întâi în Engleză. Apoi în italiană. Pe urmă – ca să fiu sinceră că înţelege – în sanscrită.”

şi încă unul spre sfârşit:

„Oamenii au tendinţa să considere fericirea un noroc ce dă peste ei, ceva ce te va învălui, ca vremea frumoasă dacă soarta îţi surâde. Doar că fericirea nu funcţionează aşa. Fericirea e consecinţa propriului efort. Te lupţi pentru ea, muncesţi pentru ea, insişti, uneori mergi până la capătul pământului pentru ea.”

Închei cu întrebarea practică: a văzut cineva filmul? La ce să mă aştept?

În orice caz voi reveni cu siguranţă cu propriile mele impresii…

Dacă ești pasionat de lectură și vrei să primești recomandări de la Roxana, o dată pe lună, înscrie-te în:

Clubul Pasionaților de Cărți din LumeaMare.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!