Legenda numită Ritz

Într-o lume perfectă, oricine şi-ar permite să rezerve o cameră acolo. Dar dacă ar fi aşa, ar dispărea latura inacesibilă, legenda, şi odată cu ea interesul pentru Ritz. Vraja s-ar risipi, şi n-am mai visa cu toţii să ajungem, măcar o dată în viaţă, în acest loc mitic.

Pentru început, te voi plictisi cu cifre. Ritz-ul, simbol al « art de vivre et recevoir à la française », a luat fiinţă în 1898. Sinonim al curtoaziei, rigorii, profesionalismului şi discreţiei, hotelul rămâne unic şi inimitabil. 500 de persoane care corespund unui număr de 180 de calificări (!) se asigura zi şi noapte de acest lucru. Decoraţia interioară a fost inspirată de cea a Versailles-ului şi a Fontainebleau-ului. Ritz-ul a fost primul hotel din lume care şi-a echipat camerele cu bai proprii. Era o revoluţie pentru acea vreme!

Bineînţeles, la celebritatea sa contribuie o suită de anecdote celebre. De exemplu, Fred Astaire cantă « Puttin’ on the Ritz », iar expresia devine sinonimă cu eleganţa. Ritualul ceaiului de la ora cinci, importat din Anglia, contribuie în mod fericit la emanciparea femeilor. Doamnele din înalta societate încep să iasă neînsoţite la începutul secolului XX… unde altundeva decât la Ritz? În 25 august 1944 un jeep militar parcurgea cu viteza Champs Elysées. La volan era un corespondent de război, un anume Ernest Hemingway. Nu se ştie exact dacă Hemingway a eliberat Ritz-ul cu arma în mâna sau doar a oferit celor care îl însoţeau câte un Dry Martini. Cert e că, pentru Hemingway, Parisul însemna în primul rând Ritz.

«Moda se schimbă, stilul rămâne», spunea Coco Chanel, alt oaspete celebru al hotelului. Oaspete timp de ani întregi: din 1935 până 1971 Mlle. Chanel a locuit la Ritz.

Tradiţia spune că scriitorii îşi pot primi corespondenţă la Ritz. Şi astăzi, în barul Hemingway, scriitorii şi jurnaliştii vremii se întâlnesc pentru conferinţe sau şedinţe de dedicaţii. Marcel Proust şi-a găsit aici inspiraţia, căutând timpul pierdut, André Malraux s-a certat cu Hemingway în ziua eliberării Parisului. Tot de numele lui Hemingway e legat şi coktailul Blody Mary. Se spune că soţia lui din acea perioadă, Mary Welsh Hemingway, îi interzisese să mai bea şi, pentru a fi sigur că nu va mirosi a alcool, îl rugă pe barmanul Ritz-ului să îi prepare o băutură specială. Vodka, suc de roşii, lămâie, condimente…« Bravo, afurisita de Mary (Bloody Mary) nu a simţit nimic! » ar fi exclamat a doua zi Hemingway în faţa barmanului.

Voi uita cu siguranţă foarte mulţi, însă şi Charlie Chaplin, Greta Garbo, Fred Astaire, Marlene Dietrich, Scott Fitzgerald (el l-a adus prima dată pe Hemingway la Ritz), erau  obişnuiţi ai locului. Aici a avut loc şi întâlnirea dintre cea care afirmă că nu şi-a dorit vreodată să fie regina şi cel care renunţă la tron din dragoste pentru ea: Edward VIII şi Wallis Simpson.

Restaurantul şi barurile hotelului sunt celebre şi ele. Numele restaurantului (Espadon-Peşte Spadă) vine de la pasiunea pentru pescuit a lui Charles Ritz, pasiune pe care o împărtăşea… cu cine altul decât Hemingway! Se spune că Mr. Ritz exersa mişcarea de lansare a unditei de pe scară mare a hotelului…

Astăzi există nenumărate hoteluri de lux, peste tot în lume. Probabil că unele întrec Ritz-ul la capitolul lux şi elegantă. Însă nu ştiu care dintre ele îl poate întrece când vine vorba de mister, de legendă, de… viaţă pur şi simplu! Între zidurile lui s-a scris istoria, de atâtea ori. « Când eşti în Paris, singurul motiv care te poate împiedica să stai la Ritz e lipsa mijloacelor materiale » spunea… ştiţi voi cine!

Nota: Acest articol se referă exclusiv la Ritz-ul din Paris

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.