Castelul şi furnalele

Castelul şi furnalele

Despre existenţa şi frumuseţea castelelor noi toţi am aflat mai întâi din cărţile de poveşti; le-am văzut apoi în filme iar când am început să călătorim le-am descoperit „în carne şi oase”. Concepute că spaţii privilegiate castelele au fost şi, unele, mai sunt încă reşedinţe ale familiilor regale sau / şi nobiliare. În Evul Mediu funcţia lor de bază fiind cea defensivă (nu numai  pentru o familie ci, în anumite situaţii, pentru o întreagă comunitate) le-a determinat forma; erau de mari proporţii, masive, cu ziduri goase, turnuri şi creneluri, înconjurate de şanţuri adânci umplute sau nu cu apă, cu poduri mobile şi deschideri foarte înguste spre exterior. Odată cu Renaşterea  şi Epoca Luminilor castelele şi-au schimbat înfăţişarea  – au devenit locuinţe somptuoase, elegante, bogat împodobite, adevărate depozite de artă şi obiecte preţioase, înconjurate de grădini splendide.

Este fascinantă evoluţia castelelor în timp; unele au rezistat (Castillo de Loarre – Spania), altele, abandonate, s-au ruinat sau au fost distruse şi vândute ca materiale de construcţie (castelul cardinalului Richelieu – Franţa) altele au devenit închisori (Sunt Angelo – Roma), unele au rămas reşedinţe (castelul din Vaduz), altele au fost renovate şi au devenit muzee, adevărate centre culturale: Sintra – Portugalia, Versailles – Franţa, La Granja – Spania, Schonbrunn – Viena, castelele de pe Loire, etc. Nostalgia după frumuseţea lor a fost uneori atât de puternică încât un prinţ german (Ludwig al II) lea şi-a folosit averea şi imaginaţia pentru a trăi izolat într-o lume de basm pe care i-o oferau castelele construite de el – Neuchwanstein, Linderhof, Herrenchiemsee.

Cu aceste gânduri m-am îndreptat spre castelul nobiliar fortificat al Huniazilor. Mai întâi am făcut cunoştinţă cu Hunedoara, oraşul cu mâinile amputate în urma unei celebre privatizări care a condus la ruinarea industriei locale. Aproape de intrarea în oraşul dominat de furnale am fost întâmpinaţi de un parc industrial în ruină şi rugină, cu turnuri profilate pe munţii, colinele şi movilele de zgură gri închis. Au urmat tristele blocuri cu varul spălat ici şi colo de ploi. Lângă măreaţa catedrala ortodoxă înnegrită de intemperii şi poluare, în faţa edificiului primăriei plăcut la vedere, Avram Iancu şi Iancu de Hunedoara statui, fraternizau în eternitate. La marginea oraşului, peste un pod, o străduţă obscură şi un indicator ne-au condus la castel.

Sobru şi înalt, ridicat pe o formaţiune stâncoasă (vizibilă în curtea interioară), înconjurat de văi adânci, una străbătută de o apă curgătoare, altă tăiată în colină şi fortificată cu piatră, castelul se leagă de restul lumii printr-un pod de lemn care a înlocuit unul de piatră ruinat în timp sau săpat de pârâul de sub el. Diversitatea acoperişurilor cărămizii, unele conice ca o tichie de vrăjitoare, îl înfrumuseţează. Atât prin aşezare, amenajare a împrejurimilor imediate, cât şi prin arhitectura sa, castelul cu cele şapte turnuri de apărare şi platforma artileriei a avut rol defensif până în secolul al XVIII-lea când, în proprietatea Imperiului Habsburgic a fost sediul administraţiei minelor şi depozit al produselor din fier.

În secolul al XV-lea Sigismund de Luxemburg a dăruit femiliei Corvin cetatea şi domeniul Hunedoarei pentru deosebite merite militare. Iancu de Hunedoara, fiul său Matei şi principele Gabriel Bethlen au amplificat şi înfrumuseţat construcţia. Din curtea interioară se accede în Sala Dietei, Sala Cavalerilor (folosită odinioară pentru mese festive în care, acum, sunt expuse un pian, arme nobiliare şi ţărăneşti, o armură şi portretul lui Iancu de Hunedoara), Bucătăria Mercenarilor, dormitoarele de la parterul Aripii Bethlen (acum expoziţii de trofee cinegetice şi pictura). La primul nivel se afla Loggia Matei, Turnul Capistrano, Fântână cu trista să istorie şi Platforma artileriei cu creneluri, devenită belvedere. De mulţi ani în consolidare şi renovare (sunt schele pe ambele părţi), castelul din piatră are în continuare uşi încuiate şi hrube inaccesibile. Înălţimea şi bolţile sălilor aparţin stilului gotic târziu; Loggia Matei şi exteriorul Sălii Dietei sunt influenţate de Renaşterea timpurie. Sălile care se deschid din Loggia adăpostesc obiecte care cu aparţinut Corvinilor (mobilier, vase decorative, platouri din metal, două sculpturi din lemn aurit) şi magazine de suveniruri şi cărţi. Civilizaţia modernă reprezentată de gazul metan a adus căldură şi confort în unele locuri vizitate, altele rămânând  reci, sumbre şi austere. Chiar aproape de intrare un interior păstrează încă urmele unui mare incendiu (1854). Deşi era o zi de toamnă caldă, zidurile groase de piatră, ferestrele mici, frigul din sălille prea mari pentru a putea fi vreodată încălzite, mi-au sugerat că  pentru a retrăi vremurile apuse, ar trebui să revenim la sfârşitul lunii iulie când, în fiecare an are loc aici festivalul medieval „Zilele Castelului” care, pe lângă dansuri în costume de epocă şi demonstraţii de lupte prezintă şi mai multe Ordine Cavalereşti din Transilvania.

În fiecare sală sunt panouri explicative bilingve. De pe platforma artileriei se văd furnalele devenite vestigii ale unei răposate industrii dar şi dealurile verzi pe care se caţără oraşul. Nu îmi imaginasem că furnalele sunt atât de aproape de castel; oricum, soarta lor este pecetluită, după ce va fi smulsă şi ultima fărâmă de metal, acestea vor dispărea nu ca prin farmec ci cu mult efort şi bani. De unde? Greu de spus.

Aş fi dorit să văd în vecinatata castelului, peste pod, alceva decât două case amărâte. Nu aş fi vrut să văd tarabele jalnice de la intrarea dinspre străduţa oraşului; nu era mare lucru să fi fost amenajate nişte căsuţe din lemn, ca acelea de la târgurile de Crăciun. Tot despre bani vorbim, nu?

Chiar dacă acest castel a avut ghinionul să fie situat aproape de zăcăminte naturale importante, ceea ce a dus la dezvoltare unei mari industrii chiar în coasta sa, el rămâne pentru Hunedoara o comoară, ca şi magnificul peisaj pe care îl oferă la 9 km lacul de acumulare Cincis, situat între munţi (25 de serpentine de când începe urcuşul). Există locuri în lume care au trăit mai bine datorită unui singur monument, palat, castel, bazilică, sau eveniment: Hauterive – Franta, cu PalatuI Ideal, Orvieto – Italia cu una din cele mai frumoase catedrale din lume, Slavkov u Brno – Cehia, aproape de Austerlitz, locul bătăliei celor trei împăraţi (1805) terminat cu victoria lui Napoleon, etc. Numai că mai este mult de lucru, la castel, la oraş, la debaraşarea de dezastrul rămăşiţelor parcului industrial.

Iată, castelul va învinge furnalele! Numai că, atâta timp cât în locul lor nu se pune ceva care să-i ajute pe cotemporani să prospere, nici el nu va putea fi pus corect în valoare.

Siteul castelului: www.castelulcorvinilor.ro

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.