Răzvan Marc: vreau să învăţ câte ceva din orice
"Călătorie" pare cuvântul cheie al vieţii tale. Emisiune despre călătorii, carte despre călătorii...Când erai mic, îţi spuneai că atunci când creşti mare o să fii călător? E o glumă, bineînţeles, dar un sâmbure de adevăr ...
Cum să te organizezi pentru Disneyland Paris
În “Bate din palme dacă şi tu crezi în Disneyland!” ţi-am povestit despre magie, poveşti şi puterea de a împlini ceea ce visezi. Dar tot de la Walt Disney am aflat următorul îndemn: “Calea de ...
Bate din palme dacă şi tu crezi în Disneyland!
Ştii că atunci când râde pentru prima dată un bebeluş se naşte o zână? Şi mai ştii că de fiecare dată când tu nu crezi în existenţa zânelor, undeva, într-un tărâm fermecat, o făptură mică ...
Cele mai frumoase pietre din lume
Când eram mică aveam mereu buzunarele pline de pietricele. Îmi plăceau formele şi culorile lor şi le culegeam ca pe nişte pietre preţioase, fiecare având povestea ei unică. Cel mai mult mă atrăgeau cele din ...
Ce-are Lacul Sf Ana şi n-are Lacul Roşu sau cum să Nu planifici o călătorie
“La noi pietrele vorbesc şi pădurile şoptesc.
La noi stâncile gândesc iar izvoarele doinesc.
Florile sunt cântătoare şi cu vorbe chemătoare''
LEGENDA BRANULUI- din vorbele lui Sirnea-Bran-Rogozeanu
Când pleci din Bucureşti n-ai încotro şi ieşi pe cele mai ...
Coasta Amalfitană cea cu vino-ncoace
Începusem să scriu o prezentare a Coastei Amalfitane dar apoi am şters tot: mă gândesc că nu mai are nevoie de nici o prezentare! Ca orice coastă care se respectă (Eva lui Adam îţi spune ...
Iordania pe îndelete – idei de călătorie
Pentru că am început deja să primesc mesaje în care sunt rugată să dau sfaturi pentru cei ce îşi planifică vacanţa în Iordania, m-am gândit ca înainte de a continua cu impresiile de acolo, să ...
28
Feb
2011
Continuăm şi săptămâna aceasta dedicaţiile fotografice ca răspuns la pariu.
Începem cu Piazza Navona – dedicaţie pentru...
28
Feb
2011
Astăzi a fost o zi în care am revenit la unele obiceiuri vechi (şi poate că bune), printre ele numărându-se şi redactarea unui rezumat săptămânal. În seria lucrurilor pe care nu le-am mai făcut de mult intră şi Biblioteca virtuală, adică acele articole scurte în care împărtăşeam cu voi ce am mai citit pe net şi bloguri. Relansez astfel o minibibliotecă de seară şi promit că, atunci când...
28
Feb
2011
Nu ştiu de ce dar mi s-a făcut un dor subit de obiceiul de a face un rezumat… Mă bănuiesc de un “interes” pornit din nevoia de a-mi crea o motivaţie la început de săptămână, ceva de genul: “hai că nu ai ars gazul degeaba, uite ce lucruri interesante s-au scris, hai că mai poţi!
Dar pentru că vreau să ţin cont şi de “interesele” voastre nu doar de ale mele, la...
28
Feb
2011
Sper că voi aţi avut parte de un weekend cu mai puţine peripeţii ca mine, un weekend în care mi-am dat seama, din nou, cât de legaţi suntem de anumite invenţii tehnice cum ar fi electricitatea! Cei care au participat la cea de a douăsprezecea ediţie a Poveştilor din LumeaMare ştiu foarte bine despre ce vorbesc, iar ca soarta să îşi râdă în continuare de mine, am avut aceleaşi probleme şi acasă,...
25
Feb
2011
Inchidem prima săptamâna a dedicaţiilor fotografice cu Fontana di Trevi, o fotografie pentru Ally Tomi.
Fontana di Trevi,...
25
Feb
2011
Cred că aţi observat şi voi că atunci când vizităm un oraş se întâmplă să existe un anumit loc în care tot revenim, fie pentru că ne place, fie pentru că ne place. Ce, credeaţi că e întâmplător?
Acum câteva zile zapam prin toate pozele de la Roma, alături de familie şi ne-am dat seama că aveam un refren la poveste, care suna cam aşa: “şiiii… am ajuns din nou în Piaţa Navona”...
24
Feb
2011
Continuăm săptamâna dedicaţiilor cu o fotografie pentru Bia. Din păcate nu am avut cele mai fericite condiţii meteo, o atmosferă lăptoasă şi încărcată, dar am văzut câte ceva de acolo …. de sus:
Bazilica Sf. Petru, Roma –...
24
Feb
2011
Conacul din Urlaţi şi puţin despre familia Bellu
Ştiu că sună puţin aiurea titlul ăsta dar hai să recunoaştem: câţi dintre voi a auzit de Cimitirul Bellu şi câţi de Conacul Bellu de la Urlaţi? Să pun şi următoarea întrebare: câţi dintre voi ştiţi ceva mai multe detalii despre Alexandru Bellu şi Familia Bellu în general?
Nu e nevoie să îmi răspundeţi, tot ce vreau să spun e că, dacă...
23
Feb
2011
În Grădinile Borghese am ajuns de 2 ori, ….. de 2 ori noaptea, aşa că dedicaţia fotografică pentru @Nickro (aşa cum a fost solicitată aici) este:
Grădinile Borghese,...
23
Feb
2011
Mno, în primul rând ştiu să vă spun că e foarte mare, una dintre cele mai mari de la noi din ţară. În al doilea rând nu prea mai ţin minte mare lucru despre cum se ajunge, cât de lungă, cât de lată, aşa că trişez un pic şi bag repede un ochi pe net, să-mi aduc aminte detalii tehnice.
E simplu. E la 16 km de Beiuş, în munţii Pădurea Craiului, rezervaţie naturală, are 3 nivele (asta ştiam!)...