Un Chinatown în Paris?

Cartiere chinezeşti există în multe oraşe ale lumii: Londra, San Francisco, New York… Deocamdată am avut şansa să îl văd doar pe cel din Paris. Care, după părerea mea, nu e chiar un cartier chinezesc. Magazinele şi restaurantele nu sunt doar chinezeşti, ci thailandeze, vietnameze, chiar şi japoneze…

Dacă luaţi metroul 7 şi coborâţi la Porte de Choisy, veţi fi surprinşi de blocurile turn pe care cu puţină indulgenţă le-am putea numi zgârie-nori. Cartierul e numit de către localnici Triunghiul Choisy, triunghi format din trei bulevarde: Maisséna, Choisy şi Ivry. Cu câţiva zeci de ani în urmă aici se aflau fostele uzine producătoare de automobile Panhard et Levassor, cartierul fiind un cartier popular. În anii 1960, primăria a hotărât să îl facă mai atractiv pentru o categorie de populaţie cu putere financiară superioară şi astfel au apărut turnurile de care vorbeam mai devreme. Doar că stilul arhitectural ales nu a sedus populaţia ţintă şi astfel, în urmă expulzării etnicilor chinezi din Vietnam în anii 1970, dintre care unii au luat drumul Europei, respectiv al Franţei, respectivele imobile au ajuns să aibă cu totul alţi locatari decât cei inital prevăzuţi. Acesta nu era primul val de imigraţie asiatică în Franţa: în timpul primului război mondial unii dintre chinezii recrutaţi de armată pentru a săpa tranşee şi în general pentru a  îndeplini altfel de sarcini penibile, au rămas în Franţa. Un alt val de imigraţie a avut loc în anii 1980, provenienţa fiind de această dată Sud-Estul Chinei.

Odată ajunşi în cartier, vă veţi amuza să constataţi că McDonald’s-ul are un aer chinezesc, că până şi în farmacii veţi găsi inscripţii chinezeşti, că lângă biserica catolică veţi găsi o sală mai mică de cult, a comunităţii catolice chineze, unde Fecioara şi Pruncul au trăsături asiatice…Veţi găsi multe restaurante thailandeze, vietnameze, chinezeşti, japoneze, centre comerciale chinezeşti, ca cel al fraţilor Tang, de unde puteţi cumpăra produse pe care în altă parte le-aţi găsi cu greu… Mi-a părut foarte rău că atunci când am fost eu nu am găsit faimosul durian, aş fi vrut să îl văd şi mai ales să îl miros, după ce am citit la Adi Hadean despre el. Poate nu am căutat eu foarte bine.

Există şi două temple în cartier, însă trebuie să fiţi foarte motivaţi ca să le găsiţi. Unul dintre ele e la intrarea dintr-o parcare, pe bulevard, iar pe celălalt îl veţi găsi după ce traversaţi centrul comercial Oslo, de pe acelaşi bulevard. Veţi fi primit cu zâmbetul pe buze, mie mi s-a spus că din ce în ce mai mulţi turişti ajung acolo. E bine însă să nu aveţi aşteptări prea mari, e vorba de două încăperi destul de mici în cazul amândurora. Prima e un loc convivial, în care au loc tot felul de întâlniri informale ai obişnuiţilor locului, iar a doua e locul de cult propriu zis.

Ocazia ideală de a vedea aceste locuri e Anul Nou Chinezesc, când comunitatea asiatică organizează festivităţi stradale, parade care amintesc de China, aşa cum ne-o imaginam noi, cei care nu au ajuns încă acolo. Îi invit pe cei care au ajuns să ne povestească mai multe, acest articol fiind o invitaţie la dialog. Îi invit de asemenea la dialog pe cei care au ajuns în alte cartiere chinezeşti din alte oraşe, completările lor ar fi foarte interesante!

Iar pe voi, cei care vreţi să ştiţi mai multe despre un loc anume din Paris, vă invit să îmi spuneţi care ar fi el. Astfel se vor naşte poate viitoare articole…

Articole similare:

Street food în China

Parisul din spatele Parisului

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.