Arabian sands

“They were not ignorant savages; on the contrary, they were the linear heirs of a very ancient civilization, who found within the framework of their society the personal freedom and self-discipline for which they craved.”

Le mulţumesc prietenilor noştri de la Book Express pentru ocazia de a citi această carte. Am hotărât că ea,  la fel ca autorul ei, nu poate fi decât nomadă, aşa că va merge mai departe la Ada Pavel care, consider eu, o va aprecia aşa cum merită. La prima vedere titlul ne duce cu gândul, inevitabil, la un Lawrence of Arabia, o viziune romanţată a acelor ţinuturi. Nimic mai greşit. Arabian Sands e mărturia unui european despre ţinuturile arabe înainte ca epoca petrolului să transforme Abu Dhabi în ceea ce este acum. Avem fiecare părerea noastră despre arabi, nu? În primele luni petrecute în Franţa am fost destul de surprinsă să văd ce imagine negativă au aici, spre deosebire de România, unde, şi e doar părerea mea, sunt simbolul prosperităţii. Cine sunt cei pe care îi numim arabi? De unde vin, încotro se îndreaptă, care le este trecutul, ce viitor le-am putea prezice? O precizare se impune însă, încă de la început : pentru Thesiger, arab înseamnă locuitor al Arabiei, mai precis beduin, şi nu vorbitor de limba arabă, sensul pe care îl dăm noi astăzi cuvântului.

Wilfred Thesiger, autorul cărţii, e un privilegiat care pare să deţină răspunsurile la toate aceste întrebări. Thesiger e ultimul explorator, aşa cum îi plăcea să se autoproclame. Explorator, pentru că a fost unul dintre puţinii europeni care au ajuns în deşertul numit Empty Quarter datorită condiţiilor climatice extreme, străbătându-l de la Mughsin la Liwa, în partea estică, şi de la Manwakh la Abu Dhabi, în partea vestică. Îşi mai merita însă Empty Quarter astăzi numele când ne gândim că, în ceea ce priveşte bogăţia în zăcămintele de petrol, se situează pe locul doi în lume? Arabian Sands rememorează nu doar această călătorie, ci alte şase de asemenea, făcute în decurs de cinci ani, în patru ţări diferite, cunoscute astăzi că Yemen, Oman, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite.

Întrebarea care mi-a venit mie în minte, citind cartea, este : de ce un fiu de diplomat englez a simţit chemarea deşertului? Ce l-a făcut să renunţe la confortul şi siguranţa din Anglia? De ce a ales să călătorească în deşert ca un beduin al acelor timpuri? Indiciul salvator: Thesiger, primul fiu al unui diplomat englez, e născut în Addis Abeba, în Etiopia, unde şi-a petrecut prima parte a copilăriei. Viziunea lui despre beduini e alta decât cea a străinului fascinat de exotism sau care întâmpină obstacolul limbii; deşi nu perfect, Thesiger le vorbeşte limba. Avem astfel o viziune din interior şi nu cea a occidentalului care va simţi nevoia să îşi afirme superioritatea în contact cu populaţia locală. Asemenea antropologului Claude Lévi-Strauss, Thesiger a fost printre primii care au contestat superitatea culturii occidentale asupra celor încă tradiţionale, ca să nu folosim şi mai peiorativul «primitive». În treacăt fie spus, un muzeu unde puteţi lua contact cu arta acestor popoare e Musée du Quai Branly, din Paris unde veţi găsi, printre altele, expoziţii consacrate culturii Dogon. “Les cultures ont la même force et la même dignité, parce qu’on trouve en chacune, aussi éloignée soit elle des autres, des éléments poétiques, musicaux, mythiques qui sont communs.”. În traducere aproximativă, asta ar suna cam aşa : culturile au aceeaşi forţă şi demnitate pentru că găsim în fiecare, oricât de îndepărtate ar fi unele de celelalte, elemente poetice, muzicale sau mitice comune.

După ce termini de citit Arabian Sands te întrebi ce te-a făcut oare să nu o laşi din mână? Nu e o carte de călătorie convenţională. Nu descrie monumente, zilele prin deşert sunt destul de repetitive, autorul, deşi un personaj excepţional, nu se dezvăluie cititorilor prea mult. Iar dacă ar fi să reget ceva, ar fi faptul că Thesiger, călătorind doar alături de bărbaţi din triburi izolate, ignoră complet femeia arabă. Şi mai e un detaliu pe care îl regret, care ţine de editor: scrisul prea mărunt! Aş fi preferat caractere mai confortabile pentru citit. Însă, lăsând toate acestea deoparte, acel element care ne reţine atenţia e măreţia unui popor al cărui mod de viaţă e condamnat să piară în lumina noului context politic şi economic şi căruia Thesiger îi datorează, aşa cum spune singur, anii cei mai frumoşi din viaţă. Iar noi, umili sedentari, nu putem decât să ne înclinăm în faţa nomazilor mândri şi liberi, descrişi cu acurateţe şi eleganţă în Arabian Sands. În faţa lor şi a lui Thesiger, care a călătorit mereu desculţ, ca ei,  pe jos sau cu cămila, mult după ce maşinile au devenit banale în deşert. Ca beduinii, a refuzat să se stabilească într-un loc şi să se bucure de avantaje materiale, preferând libertatea de a călători. Nu vă întreb câţi dintre voi aţi putea să o faceţi atâta timp cât eu nu o fac. Vă îndemn doar să călătoriţi, cât se poate. Nu ai cum să fii sărac atunci când călătoreşti. Te întorci inevitabil bogat acasă. Şi deşi nu îl cunosc, nu pot să nu mă duc cu gândul, după ce am citit această carte, la Alin Totorean, şi el un explorator al timpurilor moderne.


Notă  :

  • Dacă sunteţi interesaţi de cultura acelor popoare care ţin în zilele astea prima pagină a ziarelor şi pe care le cunoaştem atât de puţin, cu siguranţă veţi aprecia Zmeiele din Kabul, scrisă de Khaled Hosseini. Descrie acea perioadă a Afganistanului de dinainte de talibani şi vă va ajuta să înţelegeţi mai bine situaţia actuală. Afganii sunt un alt popor pe care îl închistăm, de obicei, în clişee amare, fără să îl cunoaştem de fapt.
  • Fotografiile nu imi aparţin, mi-au fost oferite cu generozitate de către un călător din LumeaMare.

Articole similare:

Rostul lumii

sau  alte cărţi de călătorie

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.