Cum ajungem oameni mari?

În mine sunt toate poveştile bunicilor mei. Cea despre Fata babei şi fata moşului şi  cea despre iepurele care şi-a pierdut opincile într-o noapte friguroasă de iarnă. Cele despre Mihai Viteazul sau despre marele război, mai târziu. Poveşti, imagini, zâmbete care defilează prin faţa ochilor. Poveşti care m-au construit, treptat şi care aşteaptă cuminţi să iasă din nou la suprafaţă, atunci când voi avea şi eu copiii mei.

În mine sunt toate sfaturile părinţilor mei. « Învăţa, nimic nu e mai important. Dar învaţa pentru tine, dacă îţi doreşti asta. Dacă nu, îţi vei găsi un alt drum». «Trebuie să ştii să vorbeşti şi cu un prinţ şi cu un cerşetor. Nu uita.». «N-a zis nimeni că viaţa e uşoară. Dacă îţi e prea greu, renunţă. Însă vei fi singura vinovată pentru eşecul tău. Gândeşte-te însă, dacă vei reuşi, cât de mare va fi satisfacţia. Ai încredere în tine. Poţi să o faci. Nu trebuie să îţi fie frică să reuşeşti». Vorbe care m-au urmat peste tot. Şi pe care le voi spune şi eu la rândul meu.

În mine sunt toate lecţiile profesorilor mei. Chiar şi cele care la vremea respectivă mi se păreau inutile. Cu ochii minţii, mă văd zâmbind spre copilul care îmi va spune: «Dar mie geografia nu îmi va folosi la nimic!» Voi zâmbi, pentru ca eu voi şti mai bine, aşa cum au ştiut şi alţii înaintea mea. Însă îl voi lăsa să greşească. E important. Şi eu am fost lăsată să greşesc. Şi mi-a prins bine.

Astăzi e ziua tuturor celor care se simt copii. O zi în care ar trebui să zâmbim cuiva pe stradă, fără motiv, ca să vedem ce reacţie are. O să fiţi surprinşi, vă va zâmbi înapoi. Şi vă va face ziua mai frumoasă.

Astăzi e însă mai ales ziua celor care, fizic, chiar sunt copii. Şi cărora ar trebui să le dorim din tot sufletul să crească frumos, să fie sănătoşi şi să aibă parte de ce e mai bun. Să aibă parte de părinţi şi de bunici. De profesori buni. De o copilărie fericită şi lipsită de griji.

Şi peste ani, poate le vor mulţumi părinţilor, bunicilor şi profesorilor lor aşa cum ar trebui să o facă fiecare dintre noi. Suntem oamenii mari de astăzi şi datorită lor.

Articole similare:

• Rezumatul săptămânii 30 mai-1 iunie
• Călătorind cu copiii
• Călătorie în timp

Prima iubire: traducerile. A doua: sociologia. "Pariziancă" de sapte ani deja, Alina crede cu tărie în acest proiect şi în echipa din jurul Roxanei. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, să le afle pasiunile, locurile preferate… diversitatea e fascinantă!

Alina

Website-ul meu
Urmareste-ma pe Twitter  

1 Comentariu la “Cum ajungem oameni mari?”

1. Nu-i aşa că e bine să fii copil? | impresii din lumea mare says:

   June 4, 2011 at 4:43 pm

   [...] în LumeaMare, dacă nu ar fi fost luna iunie şi nu am mai fi vorbit şi zilele trecute despre copilărie sau … negustorie . Veţi afla imediat la ce mă [...]