Vacanţa cea mai scumpă din lume

«Mai avem mult?» «Nu, aproape am ajuns.» «Cât de aproape?» «Dacă nu eşti cuminte, data viitoare nu te mai iau cu mine.» «Bine, iartă-mă, nu mai fac. Dar mai avem mult?»

Insistam de fiecare dată să mă ia cu ea când mergea la livadă. Satul era pe coline, aşa că urcam şi coboram, când începeam să obosesc mă plângeam, dar nu aş fi renunţat pentru nimic în lume la acele dimineţi. Eram mândră să mă trezesc cu noaptea în cap şi să fac un lucru de om mare. Şi când ne întâlneam cu câte un vecin care mă întreba sfătos : «Tu de unde eşti, de la sat sau de la oraş?» răspundeam sigură pe mine, de fiecare dată : «Io mi-s săteancă!» De fapt în grai bănăţean ar suna puţin altfel, dar mi-e teamă că nu veţi înţelege.

După ce ajungeam la livadă inspectam pomii, mâncăm mere, pere, prune, caise. Nespălate, bineînţeles. Mai furam şi câte o nucă verde şi îmi pătam rochia. Iar dacă găseam...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.