O bucată.

De drum, da. Azi nu vă zic despre destinaţii. Azi vă zic de drum. Mă gândesc că sunt oameni care nu ajung  în partea asta de ţară. Că poate stau în colţul opus şi uite-aşa, n-au ajuns.

Şi e păcat.

Drumul ăsta e frumos oricum l-ai face. Cu maşina, cu motorul cu trenul (vai cât îmi plăceau tunelurile când eram mică!). E o plutire, o visare, o uitare… uiţi de griji, uiţi de mâine, de ieri.

Nici n-are sens să vă spun despre cel-mai-viaduct, cel-mai-defileu… Îi zic simplu: Valea Oltului. De la Vâlcea pân’ la Sibiu. Sare şi tresaltă pipota mea de olteancă numai când aude. E verde, e albastru, e cuminte, e lin, e numai bun să mergi cu gâtul întors (dar un pic de atenţie, vă rog, dacă sunteţi în maşina aia sau pe motor, da?). Apa într-o parte, culmile munţilor atente în stânga şi-n dreapta. Vârful Cozia cu releul şi cabana inconfundabile. Chiar, ăsta e un reper pentru mine când ma întorc acasă în Vâlcea: mă uit să văd dacă norii n-au ascuns cumva vârful ăsta. Când e vizibil, parcă mi-ar zice bine-ai venit.

E loc de stat şi privit în jur. E şi de vizitat dacă vreţi, de exemplu, la Mânăstirea Cozia. Dar nu despre asta vorbim azi. Vorbim de dorul drumului, de bucuria simplă a libertăţii de-a te duce până mai încolo. Sunt 90 de km de curbe line, aşa cum îmi plac mie.

E un drum de mers încet (da, uneori e şi aglomerat), dar e mai bine, că ai timp să priveşti. Poţi să te opreşti ici-colo să faci o poză.

Îmi aduc aminte de un moment, când eram mică, aveam vreo 13 ani, şi eram în motocicleta cu ataş a tatălui meu, către vreun sat din apropierea Vâlcii. Deşi eram destul de mare la vârsta aia nu prea ştiu ce şi cum cu motocicleta asta în istoria personală a familiei noastre. Dar îmi aduc aminte perfect drumul, culorile, cerul de octombrie clar, azuriu, dealurile ruginii, pătate cu verde ici-colo. Cred că de-atunci am rămas cu plăcerea de a străbate bucata asta de drum.

Pozele pentru voi sunt din vreo două sau trei treceri pe-acolo, inclusiv unele de după munţi, în apropiere de Sibiu. Unele sunt furate din goana maşinii.

Drum bun!

Articole similare:

• Se caută modele. Rugăm seriozitate.
• Nu credeam să-mi fie dor de Edy

Ina a absolvit pshihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.

Ina

Website-ul meu

8 Comentarii la “O bucată.”

1. Adi Calin says:

   June 24, 2011 at 9:32 am

   Hmmm… Mi-am adus aminte de Transfăgărăşan, unde n-am fost decât o singură dată, acum aproape 30 de ani!
   Ai ceva poze de-acolo Ina?
2. Ina says:

   June 24, 2011 at 10:15 am

   Adi, sigur ca da, o sa pun cateva pe pagina noastra de fb, ce zici?
3. Lori says:

   June 24, 2011 at 10:22 am

   Imi aduc aminte de ziua aia cand am plecat noi doua dupa niste negocieri de pomina )) Frumos a mai fost, mai vreau!!
4. Ina says:

   June 24, 2011 at 10:30 am

   Care draga mea negocieri? Cand am plecat spre Oradea, dupa ce am tras de tine, sau cand ne-am dat pe transfagarasan, dupa ce ai tras de mine?

   PS: what are friend for!!
5. Lori says:

   June 24, 2011 at 10:37 am

   Hahaha, de Transfagarasan uitasem. Ia zi dupa mine: Trans…
6. Ina says:

   June 24, 2011 at 10:46 am

   pardon, “friends”, ca sunt mai multi…
7. ilina says:

   June 24, 2011 at 3:04 pm

   da,da,frumos…dar drumul de la Brezoi la Obasia Lotrului e si mai si!{am si eu o pasarica-obsesica…ce se cheama Voineasa}…
8. ilina says:

   June 24, 2011 at 3:20 pm

   obarsia,am “mancat” un r