Tudor Totoescu, sau cum să păşeşti încrezător prin viaţă

Ştiţi cu siguranţa blogul lui Tudor. Iar dacă nu îl ştiţi, luaţi măsuri! Urgent! Mereu mi-au plăcut oamenii care au încredere în ei şi care, dacă vor ceva, nu aşteaptă să se întâmple, ci fac tot ce pot ca acel ceva să  devină realitate. Nu îl cunosc personal pe Tudor, însă în general am intuiţie bună şi aş putea paria că aşa e şi el. Îmi va confirma şi singur de altfel, când va citi interviul editat. Nu o mai lungesc, vă las să vedeţi cum e viaţa în Dubai din perspectiva lui.

“Bună, îţi mulţumesc încă o dată că ai acceptat să îmi răspunzi la întrebări! Descrie-mi te rog o zi de muncă la Burj Al Arab. Ce responsabilităţi ai, cum e hotelul, cum e restul personalului, cum sunt clienţii, ce îţi place, ce nu îţi place…spune-mi tot ce îţi trece prin cap, nu vreau un răspuns scurt!”

Ok, să le iau pe rând. În primul rând pe cât este de impresionant pe afară, înăuntru hotelul chiar te lasa cu gura căscată. La propriu. Fie că vorbim de atrium, lobby, restaurante sau apartamente. Este cel mai înalt hotel all-suite din lume şi conform sloganului lor, cel mai luxos. Eu cel puţin m-am convins că nu e doar un slogan, chiar aşa este. Este scump, însă gradul mediu de ocupare este destul de ridicat de peste 10 ani, iar asta e întotdeauna o garanţie că pe lângă produsul hotelier excelent şi serviciile sunt fără cusur. Practic nimeni nu-ţi spune ‘nu’ şi toată lumea are o atitudine pozitivă tot timpul. Am fost ‘introdusi’ în cultura corporatistă Jumeirah, compania hotelieră din care face parte hotelul şi eu sunt de părere că funcţionează; nu e 100% brainwashing. Sunt chestii esenţiale care fac rotiţele să se învârtă şi oaspeţii să revină. Hotelul nu are camere, ci apartamente, toate duplex. Cel mai mic are 170 mp (one bedroom suite), iar cel mai mare se apropie de 700 mp (royal suite) – iar între cele două categorii sunt o sumedenie de opţiuni. Înălţimea este de 321 m iar atriumul este cel mai înalt atrium hotelier din lume. Ca să îţi faci o idee comparativă, ar încăpea Turnul Eiffel înăuntru fără probleme. Sunt 21 de etaje cu apartamente, în medie 12 per etaj, iar fiecare nivel are propria recepţie. Jobul meu momentan implica operaţiuni de frontdesk – check/în/out şi coordonare cu celelalte departamente din hotel (concierge, rezervări, butler, f&b etc), astfel încât oaspeţii au acces la tot prin recepţia de pe etaj. Cuvântul cheie este multitasking, pentru că într-o tură sunt multe lucruri de făcut în acelaşi timp. Astfel chiar dacă sunt ‘doar’ 10-15 persoane pe etaj, nu stau degeaba nici un minut. Într-un hotel tipic oamenii vin, se cazează, îşi văd de treabă şi pleacă. Nu şi aici; majoritatea oaspeţilor folosesc la maxim tot ce li se oferă şi e normal să o facă. Restul personalului este respectuos şi asta e deseori îndeajuns. Vorbim de peste 1500 de angajaţi din peste 50 de ţări per total; cumva trebuie să ajungă toţi la acelaşi numitor. Toată lumea zâmbeşte şi te tratează cu respect în cadrul companiei. Cum spuneam, face parte dintr-o gândire corporatistă care mie îmi place. Clienţii pot să-i împart în două; sunt pe de o parte oameni normali care îşi permit o astfel de şedere mai rar şi pe de altă parte oameni care cumva sunt stăpâni peste nişte sume care mie mi se par astronomice. Nu e nimeni prost sau deştept, fiecare şi-a făcut averea într-un fel sau altul; eu respect pe toată lumea şi sper să am ce învăţa de la fiecare. La 10,000 AED tariful minim pentru un apartament pe noapte (aprox. 2700 USD), aşteptările sunt, evident, pe măsură. Asta e unul din lucrurile care m-a atras în primul rând. Unde mai găsesc asemenea aşteptări de la un angajat hotelier? Dacă faci faţă cu brio, poţi spune că eşti pregătit să lucrezi în orice alt hotel, cred. Toţi clienţii îşi exprimă nemulţumirile, avem grijă să nu plece nimeni frustrat din Burj Al Arab. Şi crede-mă că aproape în totalitate (mici excepţii sunt peste tot) feedback-ul este excelent.

“M-a rugat cineva, pe Facebook, să te întreb care ar fi locul pe care crezi că oricine ar trebui să îl vadă măcar o dată-n viaţă. Şi de ce, aş adăuga eu.”

Depinde ce-ţi face ţie ceasul să ticăie. Pe unii nu-i scoţi din apă, pe alţii nu-i dai jos de pe munte. Personal, mie mi-a plăcut în Merzouga, în Maroc. Mai exact în mijlocul deşertului, unde am petrecut o noapte pe nisip sub stele după ce am mers pe cămilă câteva ore până acolo. Asemănător  şi Mongolia, oriunde. De ce? Pentru că sunt oameni care trăiesc acolo fără absolut nimic. Nu există Iphone, Facebook e o poveste, lucrurile materiale pentru care lumea ‘normala’ trage tare 8-10 ore pe zi nu au ajuns. Şi totuşi lumea e fericită. Te face să te întrebi cât de mult contează toate chestiile pe care le ai şi în ce măsură ai putea funcţiona şi fără. Totodată când te întorci acasă zici ‘hmm, yes, I am lucky’. În extrema cealaltă, mi-a plăcut foarte mult în Hong Kong şi mi-ar plăcea să lucrez şi acolo o perioadă.

“Şi ca să revenim la Dubai, m-a rugat altcineva să te întreb ce nu îţi place acolo? Iar eu adaug…but what’s not to like?”

Întrebarea e bună, chiar aş fi tentat să întreb dacă persoana care a pus întrebarea a lucrat în Emirate. Una e să vii ca turist şi alta e să locuieşti aici şi să lucrezi. De acasă, desigur, pare că umblă câinii cu covrigi în coadă, însă nu e chiar aşa. Sunt multe părţi mai frumoase decât în ţară, însă sunt şi minusuri. În Dubai populaţia locală reprezintă 23% din total, 50% indieni (cea mai mare ‘minoritate’), urmaţi de alte naţionalităţi – filipinezi, pakistanezi, chinezi, sri lankezi, ruşi, europeni, americani, etc. E un adevărat cocktail pe care nu l-am mai întâlnit în altă parte. Te-ai aştepta ca atunci când eşti în altă ţară, să dai nas în nas cu localnicii, right? Wrong. Nu spun că e un lucru rău, e doar altfel. Si tot la acest capitol, iarba în Dubai creşte cu nişte eforturi ieşite din comun. În alte locuri ai iarbă verde la discreţie.  Aici se vede că e artificială şi destul de rară. Ce nu-mi mai place, să vedem .. unde locuiesc eu sunt doar nişte blocuri. Apartamentele sunt foarte bune în ceea ce priveşte calitatea, spaţiul, etc, însă sunt doar blocurile şi praf. Atât. Cel mai apropiat ‘butic’ e la 20 de minute. Un alt ‘downside’ este că nu am Internet. Şi nici cablu TV, deşi am televizor. Încă aştept viză de rezident, care se lăsă aşteptată vreo 3 luni per total. Sunt multe chestii care ca şi turist le ai de-a gata, însă ca rezident nu par aşa accesibile. Acum însă mi-am închiriat un apartament pe cont propriu (chiar în spatele Mall Of Emirates) cu tot ce trebuie; am utilităţi, Internet, rooftop pool/jacuzzi, gym etc – am părăsit temporar cazarea asigurată de companie. Bani să ai, restul se poate cumpăra. Îmi place în schimb că România este pe o selectă lista de 7-8 tari în care dacă ai permis auto îl poţi schimba fără să faci şcoala auto în Emiratele Arabe Unite. Altminteri costa în jur de 1300 de euro;  totuşi, aşteptam viză până va fi posibil. Aşadar tot la capitolul acesta intră faptul că nu poţi ajunge nicăieri pe jos. Tot timpul trebuie să iei un microbuz sau autobuz sau taxi, chit că te duci să-ţi cumperi ţigări. E ciudat. Tot sub această întrebare o să spun şi că în UAE săptămâna de lucru are 48 de ore minim. Eu lucrez 9 ore pe zi, 10 cu tot cu drumul, 6 zile pe săptămână, cu o zi liberă săptămânal deci. E un lucru care nu-mi place neapărat; ar fi fost o plăcere 2 zile libere pe săptămână, dar la urma urmei este cam singurul motiv pentru care sunt în Dubai – să lucrez la Burj Al Arab. În prima lună, desigur .. am trecut totul în revistă – Burj Khalifa, Dubai Marina, am luat plajele la rând, Dubai Mall, Mall of Emirates, Atlantis, etc. Acum deja sunt la ordinea zilei; mai că mi-ar fi dor să iasă un câine dintr-o staţie de metou să latre. Nici nu mai ştiu cum arată câinii comunitari; mi-e dor să văd un rahat de câine în mijlocul parcului, dar asta e – îndurăm şi mergem înainte şi fără. Cel mai mult nu-mi place faptul că cea mai frumoasă fată din lume a rămas acasă şi mor de dorul ei, dar se rezolva şi asta în scurt timp.

Pe unde te mai duci anul ăsta?”

Obiectivul principal este să fac un an în Burj Al Arab. Din păcate nu pot organiza plecări prea lungi momentan, dar spre sfârşitul anului sigur petrec câteva zile în ţară, poate combinate cu câteva zile în Elveţia. În rest, pe lista mea încă figurează Africana şi Route 66.

“Un an excelent la Burj al Arab îţi doresc!”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.