Ion Trandafir sau cum să trăieşti sănătos

Ion Trandafir e un om realizat. Atât în cariera sportivă, de freerider, cât şi în cea « familială ». Are doi băieţi frumoşi pe care îi creşte sănătos. Organizează extrem de multe activităţi sportive, inclusiv pentru copii. Nu neapărat pe bani. Merită să aruncaţi o privire aici şi să îi înscrieţi pe cei mici, dacă ajungeţi în Bran. Mens sana in corpore sano a fost inventat pentru el. Când l-am contactat pentru interviu, nu ştiam că îi voi fi oaspete în vară la pensiunea Cehov. Pentru că da, are şi o pensiune. Consideraţi deci aceste rânduri o avanpremieră la interviul « adevărat », pe care îl veţi citi în câteva săptămâni. Ion Trandafir, omul cu idei sănătoase, căruia totul îi reuşeşte. Nu pentru că a tras el vreun loz câştigător, ci pentru că e disciplinat şi munceşte. Şi pentru că are şi parteneri pe măsură, şi mă refer aici la soţia lui, despre care cred, deşi nu am vorbit încă, că nu poate fi mai prejos.

«Cred că pot risca să afirm că ai schiul în sânge. Provii dintr-o familie de campioni, în sensul propriu al cuvântului. Din câte am citit eu despre tine, am impresia că ai luat ce era mai bun de la predecesorii tăi, ca să îţi creezi propriul stil. E adevărat?»

«Mama, fosta componentă a lotului de schi fond, m-a trimis la cinci ani în cantonament şi cam asta a fost. Dintre toţi colegii mei de club – colegi excelenţi cu care am amintiri deosebite – doar eu am practicat până târziu. Cred că e o treabă de opţiune şi conjuncturi favorabile, în cazul meu. Da, tradiţia schiului în familie a contat foarte mult.»

«La ce te referi când spui conjuncturi favorabile?»

«Conjuncturi favorabile înseamnă: o mamă care să ia o decizie bună când eşti mic, un antrenor foarte în regulă, profesional şi uman, colegi din familii ok pentru care învăţătura era la fel de importantă ca sportul, o mătuşă în Germania care îmi trimitea ceva echipament, o perioadă bună pentru practicarea sportului –  anii 80 în care copii fiind stăteam la hotel şi mâncam la restaurant. Mai înseamnă o decizie luată un pic cam târziu totuşi să abandonez schiul alpin în favoarea freeride-ului, riscarea economiilor pentru a merge la concursuri în afară. Am avut şi şansa să fiu remarcat de Dynastar Internaţional, o echipă puternică în acea vreme, al cărei membru am fost nouă ani de zile. Tot conjunctură favorabilă a fost şi să merg foarte bine la concursurile importante, să rămân prieten doar cu oamenii de calitate…şi aşa mai departe.»

«În Franţa există proiecte pilot în şcoli, în cadrul cărora dimineaţa se urmează un program « normal », iar după-amiaza program sportiv. Ce părere ai?»

«Aş da mai degrabă exemplul Austriei. Totul e mult mai bine pus la punct. Orice sat are şcoală la maximum câteva minute de o pârtie. Ce părere să am? Ce e sigur e că vreau să îmi cresc proprii copii în paralel cu valorile propuse de sistemul românesc.»

«Sunt de acord cu tine, e extraordinar ce se întâmplă în Austria. Însă nu peste tot sunt munţi, trebuie să ne gândim şi la alte sporturi. Sunt curioasă, tu ce alte sporturi ai practicat sau practici?»

«Majoritatea sporturilor practicate la nivel de amator pasionat în afară de schi sunt legate tot de munte: căţărări, bicicletă, «m-am dat» şi pe apă, dar puţin, cu caiacul.  Cred că toate sporturile propuse de Outdoor România sunt ok atât timp cât scot copii din casă şi din faţa televizorului şi a calculatorului: din păcate sau din fericire majoritatea activităţilor la care ne pricepem sunt lângă munţi. Iar unde nu ne pricepem avem colaboratori foarte entuziaşti.»

«Care sunt, în viziunea ta, valorile propuse de sistemul românesc? Ce ar trebui schimbat?»

«Valorile propuse de sistemul românesc sunt : o şcoală unde se irosesc sute de ore din viaţa copilului, prezentarea de modele gen şef cu 4×4, manelist la modă, fotbalist – îmi place fotbalul totuşi – cu prietena model care prezintă vremea. Ar trebui schimbată măcar o parte din conştiinţa zero a părinţilor care îndoapă copii cu băuturi carbogazoase, ciocolată şi chipsuri.  Nu avem nici o idee despre ce ni se întâmpla şi despre cum o să degenereze tineretul în sistemul ăsta de valori greşite.»

«Tot din lecturile mele despre tine ştiu că ai o pensiune familială. Care e tipul de călător care va calca pragul, presupunând că există aşa ceva? Organizaţi şi activităţi legate de schi?»

«Sigur nu manelişti. Vin oameni în regulă , oameni care au cam aceasi filosofie de viaţă ca noi. Facem multe acţiuni legate de MTB, mers pe munte şi outdoor fitness, noi fiind cofondatori Outdoor România. Legat de schi avem acţiuni mai rare şi acestea sunt legate de schiul de aventură, în afara staţiunilor.»

«Ce e un manelist pentru tine? Pentru că, până la urmă, fiecare ascultă ce muzica îi place, la el acasă.»

«Un manelist e deja asociat cu un model. Pe lângă faptul că am dreptul să nu ascult o mizerie de muzică…şi da, altul poate dar nu în pensiunea mea, am regăsit o comunitate, destul de mică, e adevărat, oripilată de agramaţii cu maşini de şase litri din care aruncă pet-uri de plastic şi chiştoace de ţigări. Este imaginea României în străinătate şi în ochii majorităţii copiilor care cresc fără ghidaj. Ştii tu vreun exponent al vieţii culturale romaneşti care să asculte manele?»

«Adevărul e că nu, nu ştiu. Eşti un om al muntelui, dacă nu greşesc. Care sunt locurile pe care le porţi în suflet, nu neapărat legate de munte?»

«Saint-François Longchamp, Losenec, care nu ştiu cum mai arată, dar era excelent acolo, Wiesbaden, Kirchberg. »

«Germania şi Franţa, deci. Planuri de viitor? Pe termen scurt, pe termen lung?»

«Să intru pe zero cu banii după ce termin de achitat datoriile legate de construcţia pensiunii. Pe plan sportiv: să continui organizarea de camp-uri de freeride şi acţiuni unice de outdoor în România. Şi nu în cele din urmă, să realizăm filmul documentar 10.000, un proiect ambiţios cu care nu am avut noroc anul trecut.»

«Ne vedem în două săptămâni şi continuăm discuţia. Până atunci, o vară frumoasă şi multă energie ca să reuşeşti să duci la bun sfârşit tot ce ţi-ai propus. Nu că m-aş îndoi că ai energia necesară.»

Credit foto: Ion Trandafir

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.