Vara LumeaMare- rezultate parţiale

Au fost foarte numeroşi cei care au dat curs invitaţiei noastre de a răspunde la acest chestionar. Scopul e unul simplu : vrem să ne cunoaştem mai bine, vrem să vă ştim aşteptările, să ştim unde, cât şi cum călătoriţi. Şi mai ales, oricât de corporatist ar suna asta, vrem să ştim cum putem să răspundem mai bine aşteptărilor voastre. Existăm pentru voi, altfel acest site ar fi unul cu acces restricţionat.

Iar dacă voi aţi fost atât de prompţi în a răspunde – 51 de persoane până în momentul când scriu eu acest articol – noi nu puteam să ne lăsăm mai prejos. Iată câteva scurte direcţii de analiza : în primul rând, sunteţi călători înrăiţi! 51% dintre voi pleacă de cel puţin trei-patru ori pe an în vacanţă. Prin vacanţă noi am înţeles orice deplasare de cel puţin patru zile. Weekend-urile se exlud deci. Călătoriţi mult în afara ţării, mai ales în Europa. Doar 4% dintre voi nu călătoresc în afara ţării de reşedinţă. Călătoriţi însă şi în România, pentru că, dacă ar fi să vă dau doar două cifre semnificative, călătoriile a 20% dintre voi au loc în proporţie de 75% în România.

Ca mijloace de cazare, preferaţi hotelurile şi pensiunile, în proporţie de 33%, respectiv 18%. 63% dintre voi considera plecatul în vacanţă indispensabil şi 27% important, dar suntem site de călătorii, nu ne aşteptam la altceva! Foarte mulţi dintre voi pleacă în vacanţă în vara aceasta şi foarte mulţi vor cheltui sume destul de importante, ceea ce nu poate decât să ne bucure, pentru voi! Asta nu înseamnă însă că vom renunţa la articolele cu « chilipiruri ». Câteva cifre, ca să vă faceţi o idee : 35% vor cheltui între 1501 şi 2500 de RON de persoană, iar 31% vor cheltui cel puţin 3500 de RON de persoană. Vă deplasaţi în proporţie mare cu avionul : 47%, însă şi cu automobilul personal – 65% sau motocicleta-12%. 16% dintre cei care au răspuns vor închiria un automobil în timpul vacanţei de vară 2011. Nu încercaţi să faceţi suma procentelor la această întrebare, noi am presupus că veţi folosi mai multe mijloace de transport în timpul aceleaşi vacanţe, de aceea cifrele care pot părea puţin nefireşti. În ceea ce priveşte rezervările, preferaţi să le faceţi în ultimul moment, sau să vedeţi chiar la făţa locului. 39% dintre voi merg pe mâna site-urilor de turism, iar 27% pe mâna prietenilor sau a rudelor.

Cei mai mulţi dintre voi asociază călătoriile cu descoperirile : 90%. Acest lucru se oglindeşte şi în activităţile pe care le practicaţi : aţi ales în număr foarte mare activităţile culturale, plimbările, drumeţiile. Doar jumătate dintre voi aleg să se şi odihnească în vacanţă. Uitasem, 25% dintre voi au copii!

Deocamdată atât, sperăm că v-am satisfăcut curiozitatea, promitem să revenim în curând cu rezultatele finale!

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.