O a doua fotografie, o sărbătoare natională

Avem fiecare o ţară pe care nu o alegem neapărat: cea în care ne naştem. După, faptul că alegem sau nu să rămânem şi să trăim în ea e o altă poveste. Eu şi mulţi alţii avem şi o a doua ţară. Unii au ales-o, alţii au fost nevoiţi să trăiască în ea, din diferite motive. Mie îmi place să cred că am ales ţara mea de adopţie, Franţa. Ce îmi place mai puţin, atunci când revin în România e întrebarea : « Şi unde e mai bine? ». Răspunsul ăsta e atât de personal şi depinde de atât de multe lucruri încât chiar nu mă văd în măsură să dau verdicte definitive. Aşa cum nu accept verdicte definitive de la alţii, atunci când emit judecaţi de genul : « Dacă îi era bine aici, sigur nu pleca acolo. » Mi se pare că ne mărginim singuri orizontul. Lumea e mare, frumoasă, de ce să nu profităm de ea? Cel mai frumos compliment care mi s-a făcut în ultima vreme a venit de la o persoană la părerea căreia ţin foarte mult. Mi-a spus aşa : « Nu îmi place Franţa, chiar nu aş suporta să trăiesc acolo. Însă trebuie să recunosc că în tine se îmbină foarte armonios două culturi : cea romană şi cea franceză. Ai luat ce era mai bun de la fiecare. » Nu ştiu în ce măsură era obiectivă părerea, dar mă onorează. Nu asta e scopul vieţii, până la urmă, să luăm ce e mai bun din locurile în care trăim?

La mulţi ani, Franţa! Je t’aime!

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.