Cu Ina la Poveşti din LumeaMare în deplasare

Ştim cu toţii că din călătorii înveţi, că întâlneşti oameni noi, că vezi locuri minunate, bla-bla, etc.

Asta-i teoria.

Hai să vedem cu practica.

Pe drum:

Pe dum, călare, după cum vorbisem cu Roxana, amândouă pe motoare, viaţa e frumoasă, călduroasă, 38 de grade, cu echipamentul de moto pe noi, cam ce poţi să îţi doreşti mai mult??

Păi, numai bine ne trezim că la un moment dat ne depăşeşte o trupă de vreo 7-8 Harley-uri, iar băieţii de pe ele… ca din filme, domnule! Veste de piele sau de blugi, purtate direct peste tatuaje, bocanci, plete, ţinte, soioşi, bărboşi, polonezi, extrem de prietenoşi. Se duceau întins spre Transfăgărăşan. Faini băieţii, nu era unul mai tânăr de 45 de ani, cred, ba chiar băteau bine spre 60 unii.

Normal că n-am prins toate astea din mers, însă am întins-o după ei, i-am urmărit oleacă, până am reuşit să ne blocăm toţi într-o coloană de pe DN1. Am schimbat câteva cuvinte în engleză cu singura pasageră care mergea cu ei, au vorbit şi băieţii cu mine, însă în poloneză, n-am înţeles decât „beer and rock and roll”. Ei, asta pricep.

Apoi m-am prins că de fapt nu cu dânşii am purces eu la drum, aşa că m-am oprit pe dreapta să o aştept pe Roxana.

Unde:

Cum unde, la pensiune, la Ion, o gazdă excelentă, care ne-a suportat toate hachiţele. Pensiunea e sus pe deal, ferită de zgomotul străzii, numai că pân’ la pensiune – nisip şi pietriş. Greu, teribil, pentru că mie îmi place pe asfalt. Degeaba motoreta cu care eram ştie să meargă şi pe offroad, dacă eu habar n-am.

Lumea:

O să vă mărturisesc cinstit că am avut oarece emoţii, mai ales când am văzut că vin şi copii, nu ştiam cum o să mă înţeleg cu toată lumea, habar n-aveam cum va fi… Dar aproape imediat după ce am ajuns i-am zis Roxanei „I have a good feeling about this.” Probabil că i-am zis asta în engleză din cauza berilor de dezmorţire băute după drum.

Am avut dreptate: am cunoscut oameni faini şi cumsecade, copiii toţi foarte veseli, tonici, entuziaşti şi amuzanţi şi bine-crescuţi! LumeaMică, spre exemplu, ne-a dat la toţi o lecţie de perseverenţă şi de depăşire a propriilor frici, când, după două tentative nereuşite, s-a căţărat pe stâncă, prinsă în corzi, până la primul prag la care unii dintre „oamenii mari” n-au reuşit sau nu au încercat să ajungă.

Am văzut o prezentare surpriză de la Liliana şi Andrei despre Islanda, o ţară absolut extraordinară… Nu ştiu cine a fost mai extraordinară, prezentarea sau Liliana, care deşi iniţial a părut un pic intimidată, până la urmă ne-a povestit cu umor şi lux de amănunte despre locurile pe care le-a văzut.

Anca ne-a învăţat despre un joc cu pietricele pe care se pare că l-am ratat în copilărie, şi despre de ce e absolut intezis să combini alimentele sărate cu cele dulci. Această ultimă învăţătură însă nu prea s-a lipit de noi.

De la Alex am furat câteva secrete prin bucătărie, iar de la Octavia o să vreau să iau lecţii despre o virtute care îmi lipseşte cu desăvârşire: răbdarea. A fost fenomenală cu noi pe munte, când ne împrăştiam ca oile nepăzite… a fost la fel de răbdătoare când ne-am chinuit să ne căţărăm, activitate pe care ea se pare că o face la fel de natural ca respiratul… (cel puţin aşa se vedea de la noi cei care stăteam întinşi pe păturică şi ne ziceam: „ce mişto e la căţărat!”)

Renate m-a învăţat ce plante să culeg dacă vreau ceaiuri „bio” la iarnă.

Din Alina n-am înţeles mai nimica, am petrecut mult prea puţin timp împreună!! (Domnişoară, când vii pe la Bucureşti? Cred că mai avem de povestit!)

M-am bucurat tare şi de ceilalţi pe care acolo i-am cunoscut, sau pe care poate îi ştiam doar din vedere, sper că şi ei au simţit la fel, şi, cine ştie? poate ne revedem la următoarea deplasare cu Poveştile.

Ce:

Sigur o să vă povestească toată lumea despre ce-am făcut, pe unde ne-am plimbat, şamd. Eu nu vreau asta, vreau doar să vă zic de-un sentiment pe care l-am avut pe întreaga sâmbătă pe munte: mi-am adus aminte de plimbările pe munţi pe care le făceam cu părinţii când eram mică. Am mai fost pe munţi de-atunci, dar parcă de mult n-am mai văzut aşa culmi înflorite, de mică n-am mai cules cu mâna mea fragi, ba şi vreo trei afine… Şi cred că şi faptul că eram împreună cu cele două familii cu copii a adăugat la senzaţia asta, că parcă retrăiesc o aventură din copilarie.

Intuiţia feminină de final:

Poate că eram prea obosită, poate m-a speriat aglomeraţia care se anunţa pe drumul de întoarcere, poate că mi-a făcut Roxana poftă, pentru că ea mai rămânea prin zonă la Octavia… poate chiar există un glas care te avertizează şi pe care trebuie să-l asculţi, nu ştiu. Nu ştiu care dintre astea. Dar cert că ceva mi-a zis că nu ar trebui să plec dumincă înapoi la Bucureşti. M-am gândit, m-am răzgândit, ba chiar am încercat să plec… M-am oprit brusc după 2-3 km de Bran, într-o ploaie torenţială, cu fulgere din alea cu trăznete, nu doar aşa, fulgere obisnuite! (am citat-o pe LumeaMică).

M-am adăpostit, am calculat greşit la un moment dat că s-ar mai fi potolit ploaia, şi am ajuns înapoi în Zărneşti la Roxana si Octavia, picurând din toate încheieturile, udă-fleaşcă şi îngheţată. Data viitoare promit că o să îmi ascult intuiţiile.

Aşa că n-am încălecat pe-o şa (că era tot echipamentul ud!) şi m-am trezit la 4 jumătate să ajung dis-de-dimineaţă în Bucureşti. Pam-pam!

Disclaimer:

Dacă am uitat ceva sau pe cineva despre care musai voiam să vă mai spun ceva, îmi rezerv dreptul să revin cu completări. Mulţam de înţelegere.

Mai multe impresii şi fotografii de la Poveşti din LumeaMare în deplasare găsiţi aici.

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.