Laura Frunză. Ca sarea în bucate

Laura Frunză e unul din acei oameni pe care  îi admir foarte mult pentru că fac totul cu naturaleţe şi eleganţă. Laura are o slujbă în Resurse Umane, are şi  un blog  culinar pentru copii (si nu doar, acolo veţi găsi activităţi pentru copii, recenzii de carte, plus o sumedenie de alte lucruri interesante). Da, e şi mamă.  Despre mancare a povestit cu dragoste aici, pentru România, te iubesc! Atenţie, gătim după reţete interbelice, din literatura acelor vremuri! Nu vă surprinde când vă spun ca Laura e şi traducător, nu-i aşa? A tradus, printre altele, Amurg, Lună Nouă, Eclipsa, Zori de zi, Stephenie Meyer (fantasy, teen novel). Întrebarea care îmi vine în minte, de fiecare dată când vine vorba de ea, este: “Dar când o avea timp să le facă pe toate?” O avea Laura vreo baghetă magică, iar timpul sta pe loc când ea îi porunceşte să o facă?

“Ai scris pe blogul tău că nu faci anumite lucruri doar pentru că aşa e cool şi la modă. Care e stilul Laurei Frunză, cum l-ai caracteriza? Dacă mă întrebi pe mine, aş spune că eşti unul din puţinii oameni pe care îi ştiu, virtual doar din păcate, care-şi exercita dreptul de a trece printr-un filtru toate informaţiile cu care societatea de consum ne bombardează pe toţi.”

“Stilul meu –  hm, nu m-am gândit niciodată la asta, nici măcar nu cred că am stil. Sunt doar eu şi atât. Mă îmbrac cu ce îmi trece prin cap dar îmi place să respect anumite reguli pe care eu le consider de bază în modă (fără dresuri la sandale, fără sutien negru la bluză albă etc). Mănânc de toate, nu sunt adepta unei diete sau alimentaţii anume, cu cât pot să gătesc mai variat, cu atât mai bine. Citesc cărţi din toate domeniile, nu mă opresc niciodată asupra unui gen şi nici nu citesc o carte doar pentru că e premiată şi i se face multă reclamă. O citesc dacă îmi place şi atât. În materie de educaţia copiilor, merg cam după ureche. Mă informez, am făcut chiar şi un curs pentru părinţi, citesc multe cărţi, dar până la urmă, tot instinctul îmi spune ce să fac. Cred că stilul meu e unul eclectic, dacă îmi dai voie să folosesc acest cuvânt pompos.”

“Hai să începem prin a vorbi de slujba ta. Lucrezi în Resurse Umane. îţi plac oamenii, ce te-a atras la meseria asta? Şi încă o întrebare la care ştiu că îmi vei răspunde sincer: de câte ori ţi-ai spus “Las’ că merge şi-aşa”?”

“Am ajuns în meseria asta din întâmplare, sinceră să fiu, nu am ales-o eu. Am fost la un interviu pentru un job de asistent manager şi am fost refuzată, însă mi s-a oferit postul de asistentă a departamentului de resurse umane. Am ajuns specialist în resurse umane într-un an şi apoi am continuat să urc treptele până la poziţia de acum. Îmi iubesc meseria, colegii, locul de muncă. În materie de joburi nu am spus niciodată „las’ că merge şi-aşa”. Am schimbat 4 joburi în 4 ani până mi-am găsit şi eu locşorul meu de la care să nu mai plec plângând. Am refuzat să spun „las’ că merge şi aşa”, indiferent de condiţii, de rate, de datorii, de şansele mici să-mi găsesc alt loc de muncă. Ne petrecem un sfert din viaţă la serviciu, e important să fim fericiţi acolo. Iar de la muncă nu am făcut niciodată rabat şi nici nu am fugit de responsabilităţi. Munca e unul din lucrurile care te definesc ca om. N-aş putea să respect niciodată un om care nu munceşte.”

“Pe lângă slujbă, ai un blog care implica o serie de activităţi manuale, plus un copil care, în treacăt fie spus, e o fetiţă foarte drăguţă şi simpatică şi despre care scrii foarte inspirat.Îi îndemn pe cititorii noştri să facă un popas la tine, sunt sigură că se vor întoarce!  Cum arată o zi din viaţa ta? Cum te organizezi să ai timp de toate?”

“O zi din viaţa mea începe dimineaţa în jur de 7.30. Mă trezesc, mă pregătesc de serviciu, socializez cu cea mică dacă se trezeşte înainte să plec. Până la serviciu fac 20 de minute cu metroul timp în care citesc, mai ales că mă urc aproape de capăt şi stau mereu jos. Toate cărţile sunt citite la metrou, mai ales că am un stil de citit foarte rapid şi termin o carte în câteva călătorii până la serviciu. E drept, uneori mai ratez staţia mea dacă sunt prea absorbită de carte, dar asta mă amuză, nu mă supără. Ajung la serviciu şi beau laptele cu ness de dimineaţă împreună cu sora mea şi îi mai povestesc trăznăile făcute de Eliza. Apoi mă afund în muncă până la prânz când iau masa tot cu sora mea şi colegele. Pentru mine masa de prânz e mai mult decât o ocazie de a-mi astâmpăra foamea, e un moment de socializare şi relaxare la birou. La ora 18.00 plec de la birou; seara nu mai citesc la metrou pentru că plec împreună cu sora mea şi mai schimbăm idei, păreri, reţete, ne mai povestim una-alta. Trec prin piaţă dacă e vară sau prin supermarket dacă e iarnă. Ajung acasă şi gătesc, de obicei am deja un meniu în minte. Eliza mă  ajută uneori. În serile când nu gătesc, ne jucăm împreună, mai pictăm, citim o carte sau meşterim ceva. Eliza e pasionată de cutiile mele pline cu tot felul de accesorii pentru hobby, iar eu o las să exploreze liniştită sub ochii mei. Urmează baia de seară, moment de bălăcit pentru Eliza şi de curăţenie rapidă pentru mine. Cât ea inundă baia, eu strâng vasele, hainele, jucăriile, pregătesc caserolă cu mâncare pentru a doua zi. Înainte de culcare, se mai uită uneori la desene, deocamdată n-a descoperit pasiunea pentru povestea de seară. Uneori mai rămân după ce adoarme ea şi mai lucrez la unele proiecte, citesc, traduc sau scriu articole pentru blog. Am o mulţime de drafturi care aşteaptă doar să fie publicate. E important să fiu foarte organizată şi să ţin bine frâiele timpului meu, altfel e uşor să te pierzi printr-atâtea activităţi.”

“Găteşti după reţete interbelice, dacă e să mă iau după materialul de la România te iubesc? De când găteşti, de unde ai pasiunea asta? Este mâncarea un pretext să aduni pe toată lumea în bucătărie (pentru gătit), sau doar în jurul mesei (pentru degustat)?”

“Gătesc după multe reţete, şi mai vechi şi mai noi. Predominante sunt reţetele mamei pentru că mi se par cele mai gustoase, poate pentru că au în ele savoarea copilăriei. Când eram copil nu ştiam să apreciez o ciorbă, aş fi mâncat doar pâine cu salam. Acum mă pierd în reverii în faţa unei “străchini” cu ciorba acră şi aburindă, însoţită de un ardei iute şi de o bucată de mămăligă rece. Am început să gătesc târziu, pe la douăzeci de ani. Acasă n-am învăţat prea multe, pentru că eram obsedată de citit, nu mă scoteai cu una cu două din cărţi. Însă după ce m-am mutat de acasă, am stat multe ore la telefon cu mama să-mi explice consistenţa exactă a unui sos sau a unui aluat. Apoi am început să experimentez, mi-am deschis blogul şi acum pot spune cu mândrie că se mai inspira şi mama de la mine. Prefer să gătesc singură, în bucătărie am mânia controlului, doar pe Eliza o las să mă ajute. Ceea ce înseamnă de cele mai multe ori că îmi dă mai mult de lucru. Plăcerea mea cea mai mare e să strâng toată familia şi să umplu masa cu bucate. Desigur, uneori nu e şi plăcerea lor să deguste experimentele mele culinare, dar eu nu mă supăr dacă nu le place ceva. Chiar aseară am făcut trei experimente din care unul a ajuns la gunoi imediat ce l-am scos din cuptor – asta ca să înţelegi ce laborator de cercetări e bucătăria mea  şi la ce cazne îi supun uneori pe cei care vin la mine la masa – doar un exemplu îţi dau, tortul cu sfecla roşie şi ganache din praf de ciocolată caldă.”

“Ai scris pe blog, la un moment dat, un articol foarte interesant şi util despre călătoriile cu copiii. Ce părere ai, în ce măsură îmbogăţesc călătoriile viaţa unui copil?”

“Călătoriile ar trebui, în măsura posibilităţilor părinţilor, să fie parte integrantă din viaţa oricărui copil. Fie ele drumeţii de-o zi, excursii de un week-end, concedii de două săptămâni, tabere sau vizite la bunici, copilul trebuie pus „pe drumuri”. Mediul mereu în schimbare, oamenii noi, locurile deosebite vor ajuta la crearea unui bagaj de cunoştinţe şi de aptitudini care va face din el un om complet.”

“Uitasem ceva: eşti şi traducător, pe lângă toate cele enumerate mai sus. Ce-ai mai tradus în ultima vreme, ce vei mai traduce?”

“Ultima carte tradusă se numeşte Before I Fall şi a fost unul din proiectele mele de suflet. Este o carte fantasy dar e puţin mai diferită de tot ce s-a publicat până acum. În prezent, lucrez cu sora mea la seria Wings de Aprilynne Pike, un best seller peste hotare, şi s-ar  putea să mai preiau un proiect din română în engleză. Dar voi vedea, stau cam prost cu timpul în ultima vreme şi aş vrea să mai răresc din activităţi ca să dedic mai mult timp Elizei.”

“Îţi mulţumesc, abia aştept să citesc Wings în romană! Sunt mândră că te-am adaugat la “colecţia” mea de oameni frumoşi! “

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.