“Sunt româncă!” am spus cândva în Polonia (1)

Acum 3 ani luam primul meu contact cu Polonia, o ţară despre care nu ştiam mai nimic (doar că acolo a început al Doilea Război Mondial, că Papa Ioan Paul al II-lea era polonez sau că e pe lângă Germania). Nici că mă interesase vreodată să aflu mai mult. Doar că uneori firul vieţii se aşterne cum vrea el, nu cum deşiram noi ghemul, aşa că m-am trezit ieşind pentru prima dată din România, şi nu oricum, ci cu avionul, două zboruri până în oraşul Gdansk, port la Marea Baltică. O distanţă de aproximativ 1700 km pe care n-aş fi rezistat să o fac cu autocarul sau autoturismul propriu, cel puţin nu atunci.

În acea primă călătorie, nu am putut să nu remarc cât de diferiţi din punct de vedere fizic sunt ei faţă de noi: blonzi, pomeţi proeminenţi, maxilare bine conturate, buze subţiri, înalţi, pielea albă, ochi albaştri. Desigur, erau şi excepţii, dar mi se păreau...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Inginer economist, om de marketing în realitate, Laura este un călător debutant, dar cu ochii de vultur ai unui profesionist. Cercetează, despică şi se ataşează de tot ce îi pătrunde în suflet. Îi place mult să scrie, să se specializeze în arta quilling-ului şi să îşi forţeze amatorul aparat foto în cele mai dificile situaţii.