|
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux |
Rezumatul de astăzi nu va fi unul obişnuit. Nu sunt adepta retrospectivelor cu orice preţ, cred că este mai util să privim mereu înainte. Dar cum în curând împlinim doi ani de existenţă, nu pot să nu mă întorc cu gândul la o duminică ploioasă, când am răspuns unui anunţ postat de Roxana, care cauta redactori pentru LumeaMare. Eram destul de neîncrezătoare, nu mai scrisesem niciodată pentru vreun site, şi mă străduiam mereu să spun cât mai puţin despre mine online.
Spre uimirea mea însă, majoritatea oamenilor cunoscuţi virtual s-au dovedit a fi extraordinari, deschişi şi fără vreun gând ascuns. Oameni ca mine şi ca tine. Tu, cel care mă citeşti, ştii despre ce vorbesc. Ai cunoscut cu siguranţă Oameni prin intermediul Internetului, poate chiar prin intermediul nostru. Câştigul meu cel mai mare, după aproape doi ani de LumeaMare, sunt interviurile realizate cu oameni incredibili. De la fiecare am avut de învăţat câte ceva. Nu vreau şi nu pot să las vreunul deoparte. De la cel cu Vasile Stoica, romanul călător în scaun cu rotile, la Elena Stânciu, care a lăsat totul pentru a pleca în Thailanda şi care acum este sufletul Tedoo.ro, alături de Brad Florescu (interviul apare curând!), absolut fiecare om căruia i-am luat un interviu îmi este drag. Iar norocul meu nu se opreşte aici. Cititorii noştri îmi sunt la fel de dragi: Maria sau Luminiţa sunt doar doua nume. Pe ele am avut şansa să le cunosc mai bine. Lista este însă lungă, lungă…
Dacă alţii colecţionează magneţi de frigider sau te miri ce alte năzdrăvănii, eu colecţionez oameni. Şi sunt curioasă: tu cui ai lua un interviu, aici pe LumeaMare?
Eu le-as lua interviu Marilenei si lui Dan, cei care au fost plecati impreuna cu 3 copii timp de mai bine de 2 ani de zile intr-o calatorie in America de Nord, centrala si de sud. Initial calatoria se vroia in jurului lumii insa nu stiu de ce n-au mai reusit s-o duca la capat. Oricum, ar fi interesant de aflat cum s-au readaptat la viata “normala”, in special copiii lor.
Site-ul lor e asta: http://poraquiporalla.com/Pages/a0_Page_index_roumain.html
Multumesc, Adelaida! Sa stii ca o sa incerc. Intre timp, o sa citim curand despre un cuplu de francezi care fac inconjurul lumii cu bicicleta si care au fost foarte incantati de Romania!