“Sunt româncă!” am spus cândva în Polonia (2)

Continuam periplul prin Polonia, început aici:

Despre mâncare, numai de bine

Am adus cu mine vin, atât de mult vin că mi-era teamă să nu mă jefuiască în aeroport. Am preferat vinul roşu demisec, o Feteasca Neagră de Tohani, un vin mediu spre ieftin în rafturile noastre. Pentru ei însă a fost o binecuvântare. Am înţeles de ce mai târziu, în timp ce mă plimbam prin supermarket-urile lor. Nu doar că nu comercializează vin polonez, dar la oferta sunt numai vinuri scumpe, siciliene, australiene, franţuzeşti etc. Vin din România nici vorbă. Da, am văzut vin din Republica Moldova scris în limba rusă, dar nu din România. Din acel moment, mi-am cucerit polonezii definitiv. Eu primeam votcă, ei primeau vin, un schimb cultural perfect!

Primele mese luate în Polonia au fost mai mult decât ciudate, pur şi simplu nu puteam să mănânc aproape nimic; căutam o asemănare cu bucătăria românească sau cel puţin balcanica, doar că ea nu prea există. Asta la început, pentru că pe ce te aventurezi, pe atât descoperi unele elemente comune. Recunosc, sunt pretenţioasă la mâncare, dar nici nu am fost ajutată prea mult de o supă suspect colorată cu bucăţi întregi de cârnaţi şi ouă, fără verdeaţa sau zarzavat. A fost prima pe care am gustat-o în Polonia.

Ulterior, am descoperit o supă de castraveţi muraţi, Zupă Ogórkowa (de fapt este o supă cu morcovi, varză, cartofi şi acrită cu castraveţi muraţi daţi prin razătoare), preferata mea din toate timpurile. Apoi au fost pierogi (colţunaşii noştri fierţi sau prăjiţi) umpluţi cu varză, ciuperci, brânză, carne tocată, dulceaţă sau altele. Preferaţii mei sunt cei cu ciuperci peste care torn smântâna şi un praf de zahăr tos.
Prăjiturile poloneze sunt incredibile, excepţie cele ticsite cu mac (asta în cazul meu, poate altora le place), iar Sałatka Jarzynowa, un fel de salată de boeuf fără carne, dar cu măr proaspăt tocat cubuleţe şi ceapă, chiar m-a făcut să mă simt ca acasă.

În acea primă vizită am mai încercat atmosfera pe şosele, unde circulau în linişte maşini modeste, atmosfera prin cluburi (unde muzica românească sună de zor, băutura gâlgâia pe gâtlejele tuturor iar tinerii şi cei mai la vârsta a doua se acceptau fără să fie oripilaţi unii de prezenţa celorlalţi) şi atmosfera prin diverse obiective turistice (unde totul era tradus în engleză şi germana, tehnologia modernă era foarte bine implementata pentru informare şi ghidare, iar turiştii erau extrem de civilizaţi din toate punctele de vedere).

Însă nu vreau să insist pe ce am scris până acum. Informaţiile acestea sunt oarecum previzibile. De fapt, pentru mine Polonia înseamnă mult mai mult decât mâncare sau civilizaţie.

Religia omniprezentă

Polonia este cea mai catolică ţară europeană, cu 95% din populaţie adeptă a acestei religii. Asta înseamnă divorţuri mai puţine, un procent mult mai mic de avorturi; mamele care nu îşi pot păstra copiii sunt sprijinite să îi dea spre adopţie fără nici măcar o formalitate, existând căsuţe special construite prin oraşe în care copiii pot fi lăsaţi fără o întrebare. Aceştia sunt luaţi de măicuţe sau asociaţii umanitare şi îngrijiţi pentru a fi integraţi în societate (probabil că ajută şi legislaţia care pedepseşte cu închisoarea avortul în afara cazurilor excepţionale). Adulterul este extrem de rău privit în societate. Sărbătorile lor sunt chiar sărbători la care participă de la bunici până la copii în cărucioare, în care lumea cântă şi se bucură în biserici frumoase, cu bănci şi aer condiţionat. Credinţa este cu siguranţă pentru polonezi  cel mai important element de identitate naţională. 

Puţină istorie…

Numai dacă am citi puţin manualele internaţionale de istorie, am observa că Polonia este şi o ţară luptătoare, dârza şi încrezătoare în propriile forţe. Cea mai recentă dovada o reprezintă capabilitatea de regenerare în urma dominarii timp de mai multe secole de către Imperiul Rus, sub care au reuşit să îşi păstreze tradiţiile, cultura şi chiar religia. În al Doilea Război Mondial, Polonia a suportat o demolare generală declanşată de Germania hitleristă, care a intrat cu tunuri şi a dărâmat zeci de mii de clădiri din cam toate oraşele mari, inclusiv castele şi cetăţi cu însemnătate istorică, catedrale, spitale etc.

Polonia nu a renunţat. După planurile oraşelor a pornit reconstrucţia în detaliu a acestor clădiri. Astfel că acum, de exemplu, prin Varşovia, o plimbare prin centrul vechi poate fi uşor confuză pentru că e un centru vechi, dar nou, refăcut după cel vechi.

Încă un motiv pentru care eu cred că poporul polonez este un veşnic luptător este modul în care au trecut peste pierderea a aproape 6 milioane de suflete în acest război mondial. Merită precizat că trei milioane au fost evrei.

Mama are ultimul cuvânt! 

Apoi, nu pot să nu remarc după trei ani de interacţionare ca Polonia este un stat matriarhal. Da, este condus de un preşedinte de sex masculin, la fel şi primul ministru sau chiar preoţii. Însă în familiile poloneze, femeia conduce. Şi dacă vă vine să credeţi, bărbaţilor le face plăcere. Femeia este simbolul puterii, tocmai pentru că ea a fost cea care a supravieţuit şi a dus familia mai departe atunci când soţul ei murea în războaie. Femeia poloneză este de obicei mai rece, mai rezervată şi foarte calculată. În Polonia nu am simţit nici măcar o tentă de discriminare sexuală la locul de muncă ori în familie. Şi dacă tot am adus aici vorba, mi-am amintit de un clasic “ştii că eşti polonez dacă…” făcut de americani: “Tatălui tău nu îi pasă unde eşti sau ce faci atâta vreme cât mama ta a zis că e ok. Dacă tatăl tău te sună şi începe să urle să vii acasă, nu e nevoie decât să zici ”…ale mama wie gdzie jestem i powiedziala ze mogę zostać jeszcze dwie godziny…”, adică „…dar mama ştie unde sunt şi mi-a zis că pot să mai stau două ore”, iar tatăl va răspunde repede “Ah, ok, distracţie plăcută atunci!” şi închide telefonul.” Glumă, glumă, dar în orice glumă e şi o urmă de adevăr…

Limba poloneză

Mai pot preciza de asemenea că Polonia este o ţară mândră, chiar exagerat de mândră de limba sa. În principiu, este firesc ca orice popor să simtă asta, însă încăpăţânarea cu care se păstrează forme învechite sau extrem de greoaie nu poate decât să îi afecteze pe polonezi. Un tânăr european învaţă limba maternă în aproximativ 11 ani. Un tânăr polonez are nevoie de 16 ani, el nestăpânind-o de fapt niciodată cu adevărat. Şi dacă vă întrebaţi de sursa mea de informare, sunt chiar polonezii cu care am avut ocazia să discut (în engleză, desigur). Un domn cam pe la 60 de ani îmi spunea într-o zi, râzând cu poftă chiar, că în Polonia au loc concursuri de caligrafie. Asta pentru mine a fost incredibil. Li se dictează nişte texte iar ei trebuie să îşi dea seama cum se scrie (de exemplu osiem, care înseamnă opt, se citeşte osiem, însă „si-ul” se poate scrie „szi” sau „si”. Cum îţi poţi da seama?). Concurenţii sunt oameni inteligenţi, profesori sau chiar medici, care vor să arate lumii cât de bine stăpânesc ei limbă poloneză. Câştigătorul e cel care face cele mai puţine greşeli. Deci nu cine nu greşeşte deloc, ci cât mai puţin. În loc să aducă îmbunătăţiri vocabularului şi gramaticii, ei insistă că numai un adevărat polonez îşi cunoaşte suficient limba maternă.

Eu nu sunt în măsură să-mi dau cu părerea, însă sunt mulţi alţii care poziţionează limba poloneză în top trei al celor mai dificile limbi de învăţat din lume. Ca să înţelegeţi în mare ce este atât de greu, trebuie să ştiţi că în gramatică lor există 7 cazuri (în comparaţie cu 5 ale noastre, şi aşa prea multe) şi că deţine mai multe excepţii decât reguli. Pronunţia este infernală, fiind o limbă consonantică şi având sunete unice, complet străine celorlalţi. Un exemplu lămuritor: W Szczebrzeszynie chrząszcz brzmi w trzcinie i Szczebrzeszyn z tego słynie înseamnă „În Szczebrzeszyn (un oraş polonez) cărăbuşul bâzâie în stuf iar Szczebrzeszyn este faimos pentru asta.” Ştiu, e o frază ridicolă, însă este un test pentru copii, un fel de „Capra calcă piatra” pe care din păcate, de multe ori nu îl pot pronunţa nici măcar adulţii.

Totuşi, limba poloneză este preferata mea, deja la egalitate şi în viitor probabil superioară limbii franceze, care mi se pare cea mai melodică limba din lume. Când ajungi să înţelegi chiar şi câteva cuvinte şi să pronunţi cât de cât bine, sentimentul de mândrie este covârşitor. Eu cel puţin mă simt de parcă aş deţine secretul universului.

România şi Polonia

Poate că după atâtea informaţii, vă simţiţi încă străini faţă de polonezi. Poate că simţiţi că nu aveţi prea multe în comun, însă nu este chiar aşa cum credeţi: 

- România a avut între 1919 şi 1939 granita comună cu Polonia; la începutul războiului mondial, când Polonia abia primea primele atacuri devastatoare din partea Germaniei, ţara noastră, aflată încă în neutralitate, a fost singura care a acceptat găzduirea tezaurului şi a aproximativ 50.000 de membri ai guvernului, militari ori simpli cetăţeni. După război, tezaurul le-a fost înapoiat. Datorită evenimentelor istorice din ultimele secole, s-a format inclusiv o comunitate de polonezi în ţara noastră. Conform ultimului recensământ din 2002, mai erau 3560 de polonezi pe teritoriul României, comasaţi mai ales în Bucovina, în special Suceava.

- Pentru că Munţii Tatra (pe teritoriul Poloniei) fac parte din lanţul carpatin, era de aşteptat să existe tradiţii comune între muntenii noştri şi ai lor. Sunt numiţi “górali” (adică exact munteni) şi se îmbraca, mănâncă şi chiar cânta şi dansează asemănător. Ca să nu mai spun de “bryndza”, o brânză de oaie puţin diferită de a noastră, semănând uşor ca structură cu cea de burduf. Originea cuvântului “brânză” pare a se trage de la valahii care au populat atât Carpaţii noştri, cât şi pe ai lor. Polonezii nu mănâncă de obicei brânză proaspătă (poate pentru că nu se face decât în zona montană), aşa cum găsim noi în toate pieţele şi magazinele. Ei au dintre cele ambalate, un fel de feta fără Dumnezeu, şi mult caşcaval. Vă închipuiţi cât de surprinşi au fost polonezii atunci când am cărat în bagaje o brânză veche de oaie şi un guguloi de brânză de burduf şi le-am încins o mămăligă. Apropo de mămăligă, mălaiul, dacă îl veţi căuta vreodată, se găseşte la raionul de rarităţi, cam cum avem noi lintea sau soia: mai într-o parte, căci prea puţini le caută.

Sunt multe de spus despre această frumoasă ţară. Sper că v-am apropiat puţin de polonezi dintr-o perspectivă umană şi mai puţin turistică, pentru că mai presus de orice, polonezii sunt nişte oameni deosebiţi, numai buni de desluşit şi savurat.

Despre mine:

Laura Tomescu
desprepolonia@hotmail.com

http://jurnal-de-polonia.blogspot.com

Inginer economist, om de marketing în realitate, Laura este un călător debutant, dar cu ochii de vultur ai unui profesionist. Cercetează, despică şi se ataşează de tot ce îi pătrunde în suflet. Îi place mult să scrie, să se specializeze în arta quilling-ului şi să îşi forţeze amatorul aparat foto în cele mai dificile situaţii.

Laura

Website-ul meu

11 Comentarii la ““Sunt româncă!” am spus cândva în Polonia (2)”

1. Liliana says:

   August 26, 2011 at 9:25 am

   Nu stiam ca avortul e pedepsit cu inchisoarea. Ma intreb daca nu calca ceva drepturile omului …
2. Laura Tomescu says:

   August 26, 2011 at 9:37 am

   Liliana, de fapt, lucrurile stau cam asa: “În Polonia, limita maximă de gestaţie este de 12 săptămâni. Este necesară autorizaţia din partea doctorului de specialitate şi se aplică în caz de risc fizic sau psihic asupra mamei, diverse complicaţii asupra fătului, sarcină în urma unui viol sau a unui incest. Procedura trebuie efectuată de un obstetrician sau ginecolog autorizat.
   După cele 12 săptămâni de sarcină, avortul este acceptat numai dacă sarcina pune în pericol viaţa mamei, sub acordul scris al acesteia, al părinţilor mamei ori al tutorelui în caz că este minoră.”

   Sunt mai multe tari europene care procedeaza asa, ca sa nu mai vorbim de Malta unde nu ai voie nici daca mori. Cat despre drepturi, e prea sensibil acest subiect ca sa il dezbatem aici..
3. Liliana says:

   August 27, 2011 at 11:29 am

   Sensibil subiect, de acord.
4. Narcisa says:

   August 29, 2011 at 12:16 am

   am cunoscut anul trecut două poloneze în Barcelona şi după câteva seri petrecute împreună am ajuns la concluzia că suntem foarte asemănători, ca şi popor. am descoperit o mulţime de obiceiuri comune. ba chiar şi multe cuvinte asemănătoare.

   la mai multe poveşti!
5. Acasă! | impresii din lumea mare says:

   August 29, 2011 at 8:17 am

   [...] la întoarcerea dintr-o călătorie? Te întorci cu amintiri de neuitat şi doar asta contează, ca Laura din Polonia, Ghiocel  de la Musée d’Orsay sau Octavia din Tyulenovo? Sau poate destinaţia este/devine [...]
6. Alina says:

   August 29, 2011 at 10:21 am

   Narcisa, Laura va mai scrie, parol! Abia astept si eu sa ii citesc urmatorul articol.
7. Laura Tomescu says:

   August 29, 2011 at 4:21 pm

   @ Narcisa: cuvantul meu in comun preferat este: “kaloryfer”. Chiar nu ma asteptam sa il aud in limba poloneza
8. Manuela says:

   March 20, 2012 at 9:45 am

   Eu locuiesc de 19 ani in Varsovia. Adevarul este ca si eu sunt de aceasi parere in legatura cu dubpaltul la filme. Asta face ca daca singuri nu se inscriu la cursuri nu invata engleza. In legarura cu vinurile romanesti am mai vazut prin Varsovia, dar foarte putin. Eu cand aduc din Romania vin la colegii de aici le place. Pacat ca nu este accesibil. In orice caz cu mare placere va invit sa vizitati aceasta tara. Asa cum invit prieteni mei de aici sa viziteze Romania.
9. LauraT says:

   March 20, 2012 at 10:31 am

   @ Manuela: eu am locuit temporar in Gdansk, despre care am mai scris aici, dar Varsovia este minunata, banuiesc ca te-ai acomodat foarte bine, iar fraza cu carabusul nu-ti mai pune de mult probleme
10. Globtroter says:

    May 10, 2012 at 2:54 pm

    Buna ziua,

    In luna August a.c.vom fi expatriati pentru o companie internationala la Varsovia,contractul este de 3 ani.Sunt in cautarea perlei rare: un profesor de limba poloneza sau o scoala la care sa pot invata din romana,nu doresc engleza.
    Daca cunoasteti pe careva,va rog sa-mi dati de stire.
    Frumoase articole despre Polonia,abia astept sa ne mutam !
11. LauraT says:

    May 10, 2012 at 3:42 pm

    Buna ziua!
    Puteti incerca la Institutul Polonez de la Bucuresti. Pe langa cursurile saptamanale organizate, acum observ ca sustin si cursuri online: http://www.culturapoloneza.ro/invata-limba-polona.html
    Va multumesc pt. compliment si atat cat cunosc, va voi raspunde si altor intrebari
    Si desigur, sedere placuta la Varsovia si sa invatati repede sa pronuntati “W Szczebrzeszynie chrząszcz brzmi w trzcinie.”