Acasă!

Partea cea mai neplăcută a unei călătorii este de obicei întoarcerea acasă. Pentru unii, nu dau nume, ultima zi este un amestec dulce-amărui de sentimente: bucurie pentru ce au văzut, tristeţe că nu mai pot rămâne în  locul respectiv. Doar călătorului îi stă bine cu drumul, nu?

Nu mi se pare însă drept să vorbesc doar despre Roxana, Alex şi LumeaMica (ştiu că aţi ghicit!), care-au fost francezi până ieri, ci şi despre mine. De fiecare dată când plec în vacanţa de vară, din Franţa în România,  am un sentiment de nelinişte. Nici eu nu ştiu de ce. Doar mă duc acasă! Însă de fiecare dată descopăr că « acasă » s-a schimbat. Nimic nu sta pe loc. Nici locurile, nici oamenii. De fiecare dată trebuie îmblânziţi din nou. Ca să te simţi iar acasă. Şi inevitabil, când pleci înapoi, la cealaltă casa a ta, ai un sentiment de nelinişte. Pentru că e greu să laşi o casă pentru alta. Deşi ştii că eşti norocos, tu ai două iar alţii niciuna.

Te întreb şi pe tine: tu cum eşti, la întoarcerea dintr-o călătorie? Te întorci cu amintiri de neuitat şi doar asta contează, ca Laura din Polonia, Ghiocel  de la Musée d’Orsay sau Octavia din Tyulenovo? Sau poate destinaţia este/devine acasă, aşa cum a fost cazul Elenei cu Thailanda sau al Mariei cu Muzeul Pastoral din Jina?  

Oricum ar fi, nu fi trist dacă tocmai te-ai întors acasă. E doar o pauză până la următoarea plecare. Dacă am fi mereu în vacanţă, nu ar mai fi vacanţă, cum bine zicea un prieten!

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.