călătoria ca mod de viaţă sau viaţa ca o călătorie |
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux |
Oct
2011
De ce ar trebui să ajungem măcar de 100 de ori în teatrele-cafenea
Dacă acum 15 ani consideram teatrele scorţoase prin impunerea ţinutei, a liniştii absolute, a calculării momentelor pentru aplauze sau a scenariilor alambicate, varietatea bucureşteană mi-a permis să descopăr în timp că teatrul de fapt se poate înşuruba pe orice tip de caracter.
Din păcate, Bucureşti este singurul oraş – din câte cunosc eu – în care pot fi găsite trei tipuri (cel puţin) de teatru: cel de stat, cel independent şi cel independent de tip cafenea. Asta înseamnă că se acoperă o gamă extinsă de gusturi şi aşteptări din partea spectatorilor, cu tot cu ridicarea întrebărilor existenţiale, cu umor negru sau colorat, vulgarităţi, dragoste, dramă, istorie sau chiar cu absurd dus la extreme. Orice individ îşi poate găsi propria scenă în care să elibereze un personaj prin cele mai fabuloase situaţii.
Există în momentul de faţă numeroase polemici în ceea ce priveşte corectitudinea denumirii teatrelor ca independente, în condiţiile în care ele se desfăşoară de cele mai multe ori ca cele de stat (în privinţa detaliilor tehnice, a recuzitelor, a deciziilor luate pe scenă etc.). Se recomandă utilizarea termenului de teatru alternativ, ca o completare la propunerile teatrelor de stat. Se judecă atitudinea pasivă a teatrelor independente faţă de cele de stat, în condiţiile în care cele din urmă au reuşit în ultimii ani să copieze cu succes câteva strategii de prezentare scenică; în mod normal, o astfel de acţiune obligă la reinventare un teatru independent, pentru a evita eticheta de clonă, ceea ce la noi încă nu se întamplă. Probabil că dreptate există de ambelebaricade. Eu nu vreau însă acum decât să vă împărtăşesc din avantajele unor astfel de locuri şi să vă recomand câteva teatre de tip cafenea, pentru că analiza exagerată a unei arte nu face altceva decât să îi ştirbească frumuseţea (un punct de vedere personal pe care mi-l asum).
Vă scriam mai sus despre rigiditatea din teatrele clasice (de exemplu Teatrul Naţional, Teatrul de Comedie, Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Nottara ş.a.) pe care unii dintre noi caută să o evite, măcar din dorinţa de a ieşi din stresul cotidian.
Un café-teatru îţi oferă mai întâi guri sănătoase de aer, acele guri care îţi oxigenează creierul şi te relaxează până la topirea în scaun.
Fiind aşezat la o masă ca într-o cafenea obişnuită, te poţi bucura în continuare de consumaţia servită înainte de începerea piesei, poţi chiar fuma o ţigară (deşi nu sunt de acord, având în vedere că obligi actorii să inhaleze fum în timp ce ei dau tot ce au mai bun ca să fie auziţi pe o scenă fără microfoane), te poţi retrage cu lejeritate de la masă (deşi nici asta nu e foarte indicat pentru că actorii, cu toate reflectoarele îndreptate spre ei, încă pot remarca agitaţia de la mese, ceea ce nu e foarte încurajator şi nici măcar liniştitor). Un alt avantaj îl reprezintă scenariile inedite şi actorii nu foarte cunoscuţi, dar valoroşi ca nişte diamante neşlefuite. Desigur, trebuie precizată şi intimitatea dintr-o astfel de sală, de obicei nu cu mai mult de 100 de locuri, în care parcă dispar şi cele mai mici secrete: tu vezi actorul cu tot cu riduri, cu tremurat, cu hainele uşor deranjate sau cu bobiţe fine de transpiraţie pe care el s-a muncit să le ascundă. Sunt convinsă că şi spectatorii sunt destul de expuşi, nefiind niciodată beznă completă în sală, astfel că şi ei pot transmite multe emoţii celor de pe scenă.
Iată câteva astfel de locuri pe care eu le recomand din toată inima:
- Clubul La Scena, cu actorii Teatrului Arca este amplasat destul de aproape de Piaţa Unirii; piesele sunt susţinute atât la mansardă, unde nu se poate fuma, locul fiind cu adevărat sufocant, însă se poate servi consumaţie de la bar (aici spectatorii sunt înşiraţi în jurul scenei, fără mese), cât şi la parter, unde aspectul de cafenea se menţine, cu toate avantajele sale. Este primul de acest gen în care am fost şi implicit mă simt cumva legată de el; poate şi din acest motiv voi face în curând o recenzie unei piese care m-a impresionat până la lacrimi săptămâna trecută; biletul costă de obicei 25 de lei.
- În Godot Cafe, situat în Centrul Vechi, mai mult decât accesibil, am văzut cel mai amuzant set de scheciuri din viaţa mea, “Bullets Over Lipscani”, inspirate din Woody Allen; atmosferă caldă, o cortină elegantă care ispiteşte şi cei mai nepăsători ochi; biletul este de obicei 20 de lei.
- Green Hours Cafe cu Teatrul LUNI: amplasat în zona Piaţa Amzei/ Victoriei, acest loc ne oferă de ani buni câtă cultură poate duce; concerte, spectacole de teatru, proiecţii de film,amestecate cu aroma de cafenea… Nu îi pot reproşa nimic niciodată. Biletul la teatru este în jur de 20 de lei.
- Clubul Prometheus din Piaţa Naţiunile Unite este destul de spaţios, frumos aranjat, dotat cu o scenă destul de mică, însă vizibilă din orice unghi, mi-a adus şi el bucurie cu spectacole dintre cele mai copioase; din păcate, au fost câteva zile în care am găsit sala (ce-i drept, în timpul săptămânii), destul de goală; probabil amplasarea nu tocmai accesibilă, probabil şi lipsa din reţelele de socializare, deci o promovare defectuoasă… oricum, biletul se învârte în jurul aceleiaşi sume ca a celor de mai sus.
- Clubul La Muse (chiar pe Lipscani, în Centrul Vechi bucureştean) a fost de curând gazda Festivalului Undercloud de TeatruIndependent, o experienţă artistică pe care o recomand aproape cu înverşunare; în general, La Muse chiar este un club nocturn cu sporadice concerte de muzică live, însă în timpul zilei se pare că a triumfat cultura, pentru că de câteva luni văd în programul lor seri de jazz, piesele companiei de teatru D’AYA sau chiar spectacole susţinute de minunatul Horaţiu Mălăele. Şi aici biletul costă cam 25 de lei.
Ca să închei repede, de curând a trebuit să-i răspund unui prieten care mă întreba de ce ar oferi aceşti bani pe un bilet la spectacole cu actori începători, necunoscuţi, când ar putea merge la teatrele de stat unde să-i aplaude pe Radu Beligan, Adriana Trandafir sau Şerban Ionescu. Eu nu susţin alegerea, ci din contră, varietatea; putem merge în ambele părţi, pentru că un teatru independent completează într-adevăr paleta de subiecte aduse pe scenă într-un teatru de stat; plus că tocmai lipsa de experienţă a acestor actori ne surprinde când ne dăm seama că de fapt şi ei au putut interpreta nişte roluri extraordinare. Până la urmă, nu contează cine cât pentru cine plăteşte, ci care este sentimentul care tocmai s-a cuibărit în sufletul nostru la plecare.
9 Comentarii la “De ce ar trebui să ajungem măcar de 100 de ori în teatrele-cafenea”
Lasa un Comentariu
trafic
LumeaMare in zelist
Noi la Craiova ne bucuram, pe langa scena Teatrului National “Marin Sorescu”, de Teatrul Liric “Elena Teodorini” si de Teatrul pentru Copii si Tineret “Colibri”. Pe partea non-formala, avem norocul sa joace pentru noi cei de la Teatrulescu, care au si un proiect pentru copii, Teatrulescu Junior. Locurile in care au loc reprezentatiile – Cafe Teatru Play si Scena 8 – au devenit cunoscute si in afara orasului pentru serile culturale pe care ni le ofera.
Pe langa lejeritatea si confortul net superior unei seri pe scaunul dintr-un teatru, piesele din cafe-teatre mai aduc ceva nou: bucuria de a descoperi actori tineri, talentati, pe care peste numai cativa ani ii vom vedea ridicand sali de sute de persoane in picioare.
Iti multumim foarte mult pentru completari, Dana!
Am vazut uneori piese cu actori mari care nu m-au impresionat si am plecat de la anumite piese din cafenele cu sentimentul ca nu am mai nevoie de nimic, eram pur si simplu fericita. Am auzit de multe ori ca nu avem tineri actori dar sunt putini ceai care se obosesc sa mearga la piese cu actori necunoscuti asa ca de unde sa ii cunoasca.
La fel ca tine sustin diversitatea.
@ Dana: chiar imi doream sa aflu cum stau lucrurile, comentariul tau e binevenit
@ Roxana: tu stii ca noi doua gandim la fel, nu-i asa?
Sunt in totatlitate de partea varietatii – exista piese de teatru care nu pot functiona si nu pot fi cu adevarat gustate decat intr-o sala de teatru. Teatrul de cafenea te poate surprinde prin intimitate, inventivitate si talent autentic. Eu am fost la astfel de spectacole si am avut placearea de a descopi actori tineri excelenti. Si mai exista teatrul de tip intim cum e Teatrul Act.
Am evitat să scriu despre Teatrul Act în acest articol tocmai pentru că, fiind unic prin activităţile şi istoria sa în România, i-ar putea fi inventată o categorie proprie de spectacole şi sigur ar merita un articol numai al său
[...] Am decis, cu oarece ezitări, că trebuie să văd cu ochii mei. Până la urmă se juca în mansarda Clubului La Scena, locul în care mă simt cel mai bine atunci când trebuie să aleg dintre numeroasele teatre de tip cafenea din Bucureşti. [...]
[...] au trecut iar eu am uitat de Teatrul Evreiesc de Stat. Am descoperit teatrele-cafenea, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Odeon, Bulandra, Masca, [...]
[...] am avut-o eu în timp ce mă uitam la acest film a fost aceea de intimitate, aşa cum numai la un teatru-cafenea am mai avut. Am simţit actorii foarte aproape de mine (totuşi, ecranul de proiecţie era [...]