Incubator107, un proiect de creativitate surprinzător

Deoarece i-am promis Roxanei  că voi avea grijă de Bucureşti, unul din cele două oraşe adoptate de mine, astăzi revin cu o poveste despre un loc special.

Să ştiţi că prin oraşul meu viaţa poate fi tare interesantă, îţi poate aduce tot atâta bucurie ca şi escaladatul unui munte. Sau pe-aproape. Doar că îşi ţine aşa de ascunse micile lui frumuseţi încât oamenii sunt tentaţi să creadă că ele nu există.

Totul a început pe Facebook: un prieten bun s-a etichetat acum 2 zile în albumul unei pagini cu numele Incubator107. Era vorba despre un atelier de tobe africane la care participase cu entuziasm, sub indicaţiile membrilor DrumCafe România.

Fiind curioasă din fire, am căutat mai multe informaţii, am ajuns aproape imediat pe site-ul lor şi am început să mă dumeresc despre activităţile desfăşurate: Incubator107 este un proiect-experiment ce aparţine Asociaţiei Macaz Cultural; oamenii aceştia pun la dispoziţie mansarda unei case din zona Halei Traian tuturor celor care ştiu că au un talent anume şi vor să-l împărtăşească celor care îşi doresc să înveţe noi lucruri.

Participarea este gratuită, doar la sfârşit existând o cutie pentru donaţii pe la care poţi trece în linişte (10 lei recomandat). Trebuie doar să îţi alegi un atelier de pe site-ul lor la care vrei să participi, să trimiţi un e-mail pentru înscriere şi să aştepţi confirmarea lor. Atelierele pe care le desfăşoară sunt dintre cele mai variate: codul bunelor maniere, jonglerie, dansuri internaţionale, tarot, origami, quilling, tobe, tras cu arcul, cultură arabă, legătorie coperţi, limbaj non-verbal, nici nu are rost să le scriu pe toate pentru că sigur veţi verifica şi voi întreaga listă

Eu, descoperind acum câteva luni şi îndrăgind pe loc arta răsucirii hârtiei (Quilling), desigur că m-am înscris în 10 secunde; nici nu cred că am respirat în tot timpul ăsta.

Aseară, la nici 24 de ore de când am aflat de existenţa lor, m-am prezentat pe Str. Traian la numărul 107, într-o curte obscură, pe nişte scări care mă duceau spre necunoscut. Mă cam luase puţin teama, însă când am intrat, un hol plin de lumină, culoare şi căldură m-a împins până la mansarda cu pricina. Deja ajunseseră vreo 6 fete (nici nu mă aşteptam să fie băieţi la un atelier de quilling, deşi i-aş fi apreciat cu atât mai mult). Nu ştiu dacă aşa erau mereu, însă zâmbeau atât de prietenos încât m-am aşezat liniştită pe un scaun chiar lângă ele şi m-am băgat în vorbă de parcă le-aş fi cunoscut de-o viaţă (hai, măcar câteva luni). În timp, ne-am strâns, zic eu acum numărând în gând, vreo 12 fete. Am fost îndrumate încă de la început de Mădălina şi Georgiana, cele două iniţiatoare ale serii de quilling.

Nu pot spune că îmi erau complet străine informaţiile primite, eu deja cochetând cu această artă de ceva vreme, însă atmosfera de acolo mi-a mers la inimă. Am făcut prima felicitare cu modele ieşite din mânuţele astea două ale mele, am râs mult cu fetele de la masa de lucru, am zâmbit ca de obicei, cu toţi dinţii, spre aparatul foto al Laurei, membră a echipei Incubator107, am văzut nişte modele ingenioase aduse ca exemple pentru noi şi chiar am insistat să ne creeze pe loc o pisică şi un porc, provocare prea slabă pentru “profesoare”, făcându-le aproape cu ochii închişi.

În tot timpul acesta mă uitam la colegele mele de “suferinţă”: nu le mai trebuia nimic, unele se scufundau în treabă şi nu mai scoteau o vorbă, altele glumeau şi apreciau fiecare realizare a celor de lângă ele. Mi-au plăcut tare mult două participante, una mai tinerică, alta mai bătrânică, ambele educatoare la o grădiniţă, încercând să prindă o idee prin care să stimuleze creativitatea copiilor.

După două ore, cât ţine acest atelier, mi-am admirat capodopera, i-am făcut o poză cu telefonul (asta merit dacă uit aparatul acasă), am făcut schimb de e-mail-uri cu fetele şi am luat-o spre ieşire. În holul în care mă aştepta cutia pentru donaţii am mai avut parte de o ultimă surpriză: câteva rafturi cu diverse obiecte: brelocuri, jucării, realizări de origami sau quilling, pietricele, rame foto şi multe alte mărunţişuri simpatice. Laura m-a lămurit repede că pot lua ceva la alegere, doar să las şi eu ceva în schimb. Nu aveţi idee cât de supărată am fost că nu am avut ceva frumos şi util la mine. Totuşi, mi-am abandonat minunata felicitare hand made, în schimbul ei luând un irezistibil rinocer cu funcţie de borsetă.

Un troc poate nu tocmai cinstit, însă la următoarea vizită voi aduce cu siguranţă un obiect pe care să îl las mândră pe rafturile cu donaţii.

Compar timpul petrecut la Incubator107 cu două ore de masaj plus mângâiat şi jucat în păr, atât de mult m-a relaxat. Şi mai recomand orice tip de atelier oricărui gen de oameni, numai să fie la Incubator107, acest as din mâneca unui Bucureşti niciodată plictisitor!

Articole similare:

• Traseu: şapte zile în România
• Să o ajutăm să crească mare!
• Regrete sau satisfacţii?
• Welcome to Cairo, my friend!
• Cum a devenit Teatrul Evreiesc de Stat zâna bună a elevilor

Inginer economist, om de marketing în realitate, Laura este un călător debutant, dar cu ochii de vultur ai unui profesionist. Cercetează, despică şi se ataşează de tot ce îi pătrunde în suflet. Îi place mult să scrie, să se specializeze în arta quilling-ului şi să îşi forţeze amatorul aparat foto în cele mai dificile situaţii.

Laura

Website-ul meu