Kunst Museum, Frankfurt

Sau, mai corect: Museum fur Moderne Kunst.

Muzeul de artă modernă.

No, dragii mei, cu arta modernă e simplu, sau pricepi, sau nu pricepi, sau îţi place sau nu îţi place. Eu în 90% din cazuri n-o pricep, dar am cu siguranţă un sentiment de „asta îmi place” „asta nu” şi „ce naiba a vrut să ne spună nouă poetul??”

Muzeul la care am fost este cel din Frankfurt, şi ce m-a mânat pe mine în luptă, pardon, înăuntru, a fost un anunţ văzut pe undeva că tocmai aveau o colecţie care cuprinde inclusiv lucrări de Andy Warhol . Ei, mi-am zis, asta trebuie să vadă ochiul. Am intrat, intrarea vreo 12 euro, iar muzeul… în formă de felie de tort. Aşa e construit. Pentru mai multe detalii puteţi intra şi aici.

Înăuntru… altă lume. O lume de culori, forme şi idei, care stârneşte simţurile sau stârneşte pofta de a o lua la fugă. (Am intrat la un moment dat într-o cameră unde rula o proiecţie cu nişte imagini tulburătoare şi nişte sunete de film de groază. Am ieşit. Artă, domnule!)

Mi-ar plăcea să avem vreun critic de artă printre cititori şi să-mi zică: măi domnişoară, păi ştii ce ai văzut ‘mneatale acolo?

În lipsa dânsului (criticului), să încerc eu să zic. Vă rog să nu uitaţi că nu vorbesc deloc din prisma cunoscătorului. Hai să zicem că vorbesc din prisma „simţitorului”, cel care intră şi experimentează fără să ştie despre curente, modernism, post-modernism, pop-art, etc.

Încăpere: pe un ecran, o proiecţie cu un elefant ce se întinde pe jos. Cumva, faci parte din ce se întâmplă acolo, proiectoarele sunt puse de aşa manieră încât îţi proiectează umbra pe pânză. Am stat un pic înăuntru. Sentimentul era unul bun, deşi nu ştiu ce făcea elefantul.

Încăpere: pe un ecran rulează filmul cu artistul creând. Minute în şir artistul se gândeşte. Apoi pune mâna pe ceva materiale, le răsuceşte. Se gândeşte. Camera filmează: mâinile. Şapca. Ochii. Cutele. Transpiraţia. Filmul are vreo 80 de minute. Ies.

Încăpere – mare, pe vreo două etaje, înăuntru o construcţie galbenă de plastic, pe care o poţi ochi din mai multe unghiuri. Sentimentul iar e bun, e cald, galben, copt. E bine, mai intru şi mai ies de câteva ori, că aşa mă duce traseul prin muzeu.

Exponat: un teanc de prosoape de masă. Pur şi simplu. Simt că aş avea nevoie de ceva explicaţii.

Exponat: pe ăsta era să-l ratez. O debara, sub scară (paranteză: fusesem înainte la grădina zoologică din Frankfurt, unde au o oarecare „transparenţă”, adică vezi camerele unde pregătesc mâncarea pentru animale, vezi camerele cu acvarii, etc. Jur că am crezut că despre asta e vorba şi cu debaraua noastră). Ei, nu, este o operă de artă, care chiar asta vrea să reprezinte, o debara „normală” dintr-un muzeu de artă. Mă duce cu gândul la „Inception”, să ştiţi.

Confuză, merg mai departe. Forme, culori, geometrie, dormitor, „n-aveţi voie să vă apropiaţi aşa tare de exponate”, fotografii, până şi arhitectura muzeului îmi place, e şi asta o operă de artă în sine.

Ajung la sala cu Andy Warhol. Nu vă pot descrie sentimentul, oricât aş încerca. Ştiu că nu înteleg, că mă depăşeşte, dar respir: sunt în prezenţa geniului. Descopăr o lucrare de Roy Lichtenstein  pe care o ştiam de ani, fără să am habar a cui e. Oftez (cu ignoranţă). Şi-apoi zâmbesc: aveam dreptate, arta modernă sau îţi place sau îţi displace, într-un mod de-a dreptul visceral. Dacă nu e nici una nici alta, te scarpini în creştetul capului şi zici: „ce-o fi vrut să ne spună nouă artistul??”

Articole similare:

• MOMA = The Museum of Modern Art
• Frankfurt: perspective turistice (2)
• Regrete sau satisfacţii?
• Să ne tragem puţin sufletul
• “Best of LumeaMare” – Iulie 2011

Ina a absolvit pshihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.

Ina

Website-ul meu

2 Comentarii la “Kunst Museum, Frankfurt”

1. Ilina says:

   November 3, 2011 at 1:09 pm

   Nici un critic printre cititori? Dar noroc ca ne cunoastem limitele si nu ne apucam sa insiram vorbe mari {si obscure!!!} despre …Cum zici tu–ne place sau nu ne place. Restu’…nu e treaba noastra!
2. Ina says:

   November 7, 2011 at 11:22 am

   Nici un critic…