Cum am ajuns să vorbesc cu elevul lui Enescu

De obicei, când încep să scriu un articol, ştiu exact unde vreau să ajung. De data aceasta nu e cazul, nu ştiu nici măcar despre ce să scriu. Aşa că o să fac un gest pe care îl fac de obicei, o să îmi deschid agenda. Am obiceiul să strâng acolo articole care mi se par interesante. De data aceasta am un articol despre Père Lachaise, cimitirul celebru din Paris.

Prima dată când l-am vizitat, împreună cu o prietenă, am ajuns, surprinse, la mormântul lui George Enescu. Spre ruşinea noastră, nici măcar nu ştiam că e acolo. Aşa că am început să povestim lângă mormânt, fericite că găsiserăm un reper, ceva familiar, de acasă. Între timp, s-au apropiat de noi un domn, însoţit de o doamnă, care vorbea româneşte. Doar doamna vorbea, adică.  Au fost fericiţi să vadă două romance, iar domnul a început să ne povestească despre lecţiile de muzică luate de la Enescu, şi despre cât de recunoscător îi era pentru tot ce l-a învăţat. L-a...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.