Trei cuvinte: arde, iute, dulce

… sau mai bine-zis combinaţii de cuvinte ca arde-iute, dulce-de-iute. Astfel am ajuns direct la subiectul postului de azi – degustare de condimente ce au în comun un personaj iute-iute: capsaicina.

Sper că reprezentarea de mai sus să nu vă sperie (ce sa fac, obişnuinţa 🙂 ) şi să trecem mai departe la o imagine mai familiară şi anume cea a ardeilor iuţi sau mai bine zis a fructelor de Capsicum annuum, căci da sunt fructe.

Neintrând prea mult în detalii, familia asta e mare rău, şi iute din calea-afară: de la ciuşca românească la verii îndepărtaţi ca jalapeños, chilli, habanero şi Trinidad Scorpion Butch T pepper sunt bine cunoscuţi în lumea culinară, ultimul fiind de fapt cel mai iute ardei iute înregistrat conform Guinness World Records, cu un scor 1,463,700 SHU – (Scoville Heat Units).

Fiecare îşi are propria limită atunci când vine vorba de iute. Unii se opresc la ardeii … graşi, alţii merg până unde simt sau mai bine zis nu mai simt nimic :).

Nu ştiu care îmi este limita, ceea ce ştiu este că acum ceva ani, poate mai bine de 5, mirosind aerul Portugaliei am fost atras fără scăpare de gustul delicios de iute al unui Olio piri-piri pe care îl caut şi acum să-mi împrospătez rezerva deja secată. Pui pe tablă încinsă, creveţi la cuptor cu olio piri-piri sunt combinaţii fatale, delicioase, ideale.

Mai recent prin scurta incursiune prin India am avut parte de ceva experienţe culinare arzătoare. Din principiu, când te văd străin coboară standardul de iute, la limite acceptabile, dar este adevărat că poţi să soliciţi să nu-ţi facă această favoare.

Degustarea produselor ce au la bază materia primă – ardeii iuţi a fost prilejuită de invitaţia lui Radu Popovicicare ne-a pus pe masă 4, ba nu, 6 produse naturale.

Detalii despre cum, ce, de ce, unde şi cât găsim pe blogul Laurei Frunză, pe care am avut plăcerea să o revedem la degustare, şi bineînţeles pe dulce-de-iute.

Lista completă a produselor o găsiţi aici.

 

Ceea ce caut eu la un asemenea produs este să fie … iute bineînţeles, dar mai mult decât atât să fie gustos, să aibă savoarea şi textura potrivite. Din fericire am descoperit aceste două caracteristici şi la cele 4 preparate degustate (arde-iute, dulce-de-iute roşu, dulce-de-iute verde şi sirop dulce-iute). Şi pentru că erau 6, celelalte două preparate au fost boiaua iute şi fulgii de ardei care aveau un miros ameninţător de iute şi de ardei copt.

Trebuie să spun că siropul se împleteşte foarte bine cu salatele şi chiar pare mai iute decât este în realitate. Dulce-de-iute verde l-aş mânca pe pâine … ca desert, aşa cum zicea şi Radu.

Cu siguranţă o să le găsesc ceva întrebuinţări şi poate le voi pune aici spre deliciul vostru, sau cel puţin aşa sper.

Iar legat de care este limita mea de suportabilitate …. cred că pot şi mai mult :).

O zi dulce-iute să aveţi!

 

De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie și gastronomie. Sunt două hobby-uri care de multe ori se împletesc foarte bine. Îi place să călătorească, să surprindă prin lentila aparatului natura, oamenii şi locurile pe care le descoperă.