O scurtă oprire în Salonic

Înapoi spre casă

La întoarcerea de la Meteore, autocarul a oprit tot într-un loc de pelerinaj; peste o pasarelă se afla biserica Sfintei Parascheva; m-a impresionat o icoană îmbrăcată în argint ce o înfăţişa pe sfânta la vârsta adolescenţei; evadată din tiparul bizantin faţa ei exprima candoare şi determinare în acelaşi timp, nu era hieratică şi de napătruns ca în icoana de alături. Lângă biserică pelerinii intrau într-un strâmt culoar săpat în stâncă la capătul căruia se afla un izvor miraculos.

În drum spre Platamonas am recunoscut că, în ciuda “păcălelilor” de care v-am povestit, Grecia rămâne un loc antilenevie şi favorabil descoperirilor; peste tot în Europa turism nu înseamnă numai să atingi o ţintă unde să zaci, să respiri şi să mănânci (deşi toate acestea contribuie negreşit la o stare de bine) ci dacă poţi, să descoperi în jur câte un pic din minunile lumii vechi sau noi, să te simţi măcar prin empatie un cetăţean creator al acesteia. (Sub turnul Eiffel, privind în sus, am fost mândră că sunt om nu urangutan!).

Când a venit ziua plecării adunasem deja un bagaj preţios de impresii şi, cu tot cu valize, am aşteptat pe terasa umbroasă. A venit şi autocarul ce urma să ne repatrieze, cu schimbul doi; nişte făpturi extraterestre, albişoare, semănând cu specimene umane în vârstă, s-au prelins şovăielnic din autocar cu aerul că nu văd şi nu aud, în direcţia terasei apoi spre camere. Nu m-am întrebat de ce arata atât de istoviţi, ştiam din proprie experienţă

Printre ele făceau slalom tinerii iepuroi cu perechile lor, gata de orice, oricând. Ei au coborât repede şi au început explorările staţiunii.

Le-am urat în gând să treacă cu bine peste “păcăleli” şi le-am lăsat moştenire cei opt kilometri până la plajă. Am avut timp să ambalăm cu grijă amintirile pozitive căci şoferii “noştri” trebuiau să doarmă, erau după 16 ore de mers! Ne-am croit o răbdare şi ne-am învelit cu ea până la momentul îmbarcării.

O raită prin Salonic

Am trecut iarăşi pin Salonic, fosta capitală a Macedoniei. Autocarul a facut un tur pe lângă Arcul lui Galeriu şi palatul acestuia după care ne-a dat liber două ore, cu punct de întâlnire Turnul Alb, construit sub ocupaţie veneţiană, simbol al oraşului. Fostă închisoare otomană, el găzduieşte în prezent Muzeul Bizantin cu galerii cuprinzând arta sacră seculară. Salonicul este un oraş modern (aîîî…)cu  blocuri şi vile albe, magazine elegante la parterul acestora. Cum la ora prânzului toată Grecia se ascunde am umblat pe străzi pustii, perpendiculare (datorate sistematizării ce s-a făcut după incendiul din 1917), toate ducând spre mare şi am lins cu spor vitrinele.

Fondat în secolul IV i.e.n. de un rege macedonean, Salonicul s-a dezvoltat în timpul stăpânirii romane (sub blocuri sunt şi vor rămâne, majoritatea neexplorate, ruine valoroase) şi sub conducerea împăraţilor bizantini.

Cucerit de otomani (sec. XIV) el a fost locul de refugiu al evreilor safarzi expulzaţi din Spania (în sec. XVI) şi a altor expatriaţi; o moschee graţioasă, o baie turcească renovată şi transformată, Sinagoga, o mare piaţă centrală, o hală acoperită, casa natală a lui Mustafa Kemal Akaturk (fondatorul Turciei moderne), Muzeul Arheologic, vechiul cartier Kastra (cu ruine romane, biserici bizantine,clădiri otomane , morminte evreieşti), ruinele palatului lui Galerius Caesar (lângă piaţa Navarinou), o mare varietate etnică, o bucătărie bogat condimentată, fac din acest al doilea oraş al Greciei o destinaţie interesantă.

Condiţiile concrete ale întoarcerii în România nu au mai contat, într-un anume fel; le cunoşteam deja şi pentru că în balanţa cu bine şi rău binele avea mai mai multă greutate, orele au trecut mai uşor.

Am ajuns în Bucureşti odată cu zorii; mijloacele de transport nu mişunau încă. Fiecare s-a descurcat cum a putut.

Nu am auzit pe nimeni întorcându-se nemulţumit din Grecia; istoria şi miturile, ruinele şi peisajele, plajele curate şi marea albastră, soarele puternic, ospitalitatea şi deosebita politeţe faţă de străini, ne-au făcut să revenim cu încredere, pe continent sau în insule, de mai multe ori.   

Îmi doresc ca Grecia să depăşească cu bine timpurile dificile prin care trece şi să rămână destinaţia pe care am cunoscut-o noi.

Citeşte şi primele două părţi ale acestor impresii:

Drumul spre Platamonas

O păcăleală de 8 kilometri

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.