Românul de la Rolls Royce

L-am rugat recent  pe Ionuţ Rotaru să îmi răspundă la câteva întrebări. De ce? Pentru că este pasionat de călătoriile pe două roţi, la fel ca jumătate din „echipajul” LumeaMare. Pentru că este un om interesant, care locuieşte într-un loc interesant şi nu în ultimul rând, pentru că este unul din puţinii românii care lucrează la Rolls Royce, departamentul IT. E mândrie de expatriat cred, pentru că îmi creşte inima de bucurie când pot să vă prezint astfel de oameni!

Ionuţ: “Bună ziua! În sfârşit sunt în faţa unui calculator cu internet şi ceva timp liber, aşa că o să încerc să-ţi răspund.

Suntem aici din august 2009, deci doi ani şi aproape jumătate. Din start Bristol (regiunea SouthWest) ne-a „ales” să îi fim locatari, datorită jobului iniţial (o firmă mică de consultanţă IT). Ei m-au „pescuit” de pe LinkedIn (by the way, recomand site-ul oricui încearcă să găsească un job în străinătate, e foarte bun!), s-au ocupat de acte şi tot ce trebuia, m-au ajutat să mă integrez cât mai repede, aşa că le sunt foarte recunoscător.

Bristol e un orăşel mic şi cochet, cu o istorie foarte bogată (a cunoscut gloria pe când construia şi lansa corăbii pe vremea imperiului britanic, apoi a fost puternic afectat de bombardamente în al doilea război mondial). Centrul este complet reconstruit şi, în locul docurilor industriale, au fost ridicate pub-uri, restaurante şi muzee. Este un oraş foarte frumos, merită vizitat, dar un weekend ar fi de ajuns. Noroc că sunt multe alte locuri de vizitat împrejur, destul de aproape, cum ar fi oraşul istoric Bath, cu singurele ape termale funcţionale din UK, staţiunile de pe estuarul râului Severn sau Cardiff, capitala ţării Galilor, celebrul Stonehenge şi mai puţin celebrele formaţiuni de la Avebury, munţii şi castelele din South Wales, coasta de sud, Torquay (riviera englezească), Cornwall – toate la o oră, două de mers cu maşina. Am atâtea lucruri frumoase de povestit despre locurile pe care am avut norocul să le văd în aceşti doi ani, încât aş putea vorbi despre ele o zi şi-o noapte.

Bun… să continuăm. Rolls Royce a fost… o întâmplare: au anunţat pe site-urile locale de joburi că ar căuta IT-işti, eu în momentul ăla nu căutam alt job pentru că mă simţeam foarte bine acolo unde eram, dar căuta fratele meu care abia ajunsese în UK (în vara lui 2010). Mi-a dat link şi am încercat din curiozitate. Mi-au oferit poziţia, după testele şi interviurile de rigoare şi nu îmi venea să cred că a dat norocul ăsta peste mine.

Compania este foarte mare, peste 40,000 de angajaţi în toată lumea, şi foarte respectată în UK. Au o imagine de calitate şi profesionalism în orice domeniu activează. Bineînţeles, cel mai cunoscut ar fi cel al automobilelor, însă faza tare e că au vândut ramura auto cu mulţi ani în urmă, iar acum principala activitate se învârte în jurul motoarelor cu reacţie (pornind de la aviaţia militară, apoi civilă, şi mai nou industrie – generatoare de electricitate, pompe de gaz natural/oleoducte, generatoare pe platforme marine sau submarine etc.,  toate au la bază banală turbină de avion „cu reacţie”).

Am cunoscut şi lucrez cu oameni extraordinari aici, extrem de motivaţi (unii lucrează încă din studenţie, având vechime de 20, 30 sau chiar mai mulţi ani în companie), atmosfera e foarte faină, îmi dă încredere că aş putea lejer ieşi la pensie fără să mai schimb compania. Bineînţeles că mai sunt şi probleme, ca de exemplu faptul că sunt cam reticenţi la schimbare şi se mişcă greu, dar acesta nu este decât un rezultat direct al celor de mai sus. Până în martie 2011 au avut un CEO foarte respectat, Sir John Rose, care a reuşit să întoarcă nişte rezultate financiare dezastruoase prin anii ’80 către succesul şi dezvoltarea de acum. Tot prin ’80 au vândut şi divizia auto, ca idee, dar când spun Rolls Royce lumea mă întreabă în continuare ce maşină de serviciu am.

Şi nu, n-am maşină de serviciu Rolls Royce. Au doar cei de la middle management în sus. Forduri şi Toyote. Dar am o grămadă de avantaje pe lângă salariu: pensie privată la care ei contribuie separat cu 11% din salariul brut (şi eu cu 4%), 50% discount la unul din cele mai bune sisteme sanitare private, club de fitness în incintă; restaurant fain cu preţuri puternic subvenţionate, sistem de bonusuri şi economii în acţiuni, before tax (nu mai plăteşti impozit la suma aferentă), la preţuri cu 10-20% sub cotaţia pieţei, care îmi pot aduce un câştig peste inflaţie sau dobânda bancară, dacă rămân în companie.

Dacă vorbim de locuri care nu trebuie ratate aici, în Anglia, principalele pe lista mea ar fi Londra, coasta de sud şi regiunea Cornwall (care e absolut superbă) şi Scoţia unde nu am reuşit să ajung, dar tot plănuiesc şi mă documentez (highlanderii, Edinburgh, lacurile, etc.).

Lucrurile  care îmi plac cel mai mult sunt civilizaţia şi respectul. Respectul în trafic, respectul faţă de demnitatea umană, respectul faţă de muncă etc. sunt cu ceva secole în faţa noastră din păcate şi nu cred că o să se recupereze vreodată diferenţa.

Locul care îmi place cel mai mult? Acasă, la căldurică, în fotoliul propriu, de unde îţi scriu acum.

Îmi este dor de părinţi şi prietenii apropiaţi, de gaşca moto şi de plimbările pe care le făceam în ţară, de mâncarea mult mai gustoasă de acasă. Dacă aş avea toate astea aici, aproape, aş fi cel mai fericit om din univers. Din fericire suntem destul de aproape de casă (comparativ cu cei din America sau Australia, de exemplu), deci mergem prin ţară ori de câte ori e nevoie sau nu mai putem de dor şi, în plus, primim pachete de acasă destul de des şi avem cămara plină cu zacuscă, gemuri, fructe de toamnă, etc.

Poftim pe la noi!”

Alina: “Ionuţ, chiar voi veni, am luat invitaţia cât se poate de în serios! Mulţumesc mult pentru gânduri şi mult succes în continuare!”

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.