Muzeul Antipa, înainte şi după nişte ani. Anii mei.

Da, am fost şi eu la Muzeul Antipa. De trei ori chiar. Prima oară nici nu-mi mai amintesc, e un episod din copilăria mea şters cu buretele, probabil că m-a speriat vreun fetus la borcan. Totuşi, am garanţia părinţilor că am fost acolo…

A doua oară eram mai mare – cam prin liceu – şi nu îmi doream nimic altceva decât să ajung acolo, că doar nu eram mai prejos decât colegii. Nu ştiam mai nimic nici despre istoria muzeului (înfiinţat în 1834, cu mult până la naşterea lui Grigore Antipa), nici despre munca şi în general viaţa omului de ştiinţă al cărui nume l-a preluat ulterior Muzeul Naţional de Istorie Naturală, începând cu 23 mai 1933 (tare bun e Google la casa omului!). Acest episod mi-a rămas proaspăt în memorie ca menta în mojito: era iarnă, destul de frig înăuntru, iar tâmplăria cu vopsea scorojită îmbrăca nişte geamuri urâte care întunecau şi mai mult atmosfera.

Urmând traseul bine stabilit de către administratori, am trecut prin culoare cu dulapuri antice folosite drept postamente pentru fascinantele borcane în care zăceau şerpi, crustacee şi chiar creieri. Am trecut şi pe lângă scheletul unui Deinotherium Gigantissimum, mândria muzeului, cum aveam să aflu mai târziu, am văzut foarte multe animale naturalizate, unele perfect conservate, altele mai şifonate de trecerea anilor, a cutremurelor sau chiar a oamenilor. Şi am plecat. Nu pot spune că atunci l-aş mai fi recomandat cuiva, mai ales că din naştere mă chinuie o milă covârşitoare atunci când e vorba de suferinţa altora, chiar şi a plantelor. Ori pentru mine a fost aproape un film horror să-mi imaginez prin ce proceduri au trecut exponatele de acolo ca să arate aşa cum le vedeam eu.

A trecut vremea, dându-l uitării şi resemnându-mă cu gândul că în capitală nu prea sunt muzee cum au alţii. Până acum vreo hmm… trei ani (?) când au apărut primele zvonuri ale unei mega renovări cu mega investiţii pentru mega muzeul României!

Am vânat orice informaţie pe internet, am tocit site-ul muzeului tot căutând la secţiunea Noutăţi şi pentru o bună perioadă, tăcerea a dominat într-un fel insensibil. Apoi a început distracţia: se va redeschide în aprilie, ba în octombrie, ba la anu’ în mai, ba la anu’ în noiembrie, ah, în decembrie, dar stai, că e prin iunie şi până la urmă s-a întâmplat şi minunea în septembrie anul acesta, nu înainte de a afla de pe la televizor şi de prin presă că s-au cheltuit 13 milioane de euro şi că va fi cel mai spectaculos muzeu din câte ne-au văzut ochii prin ţara noastră, ba chiar prin sud-estul Europei. Şi ştiţi ceva? Mie chiar mi s-a părut extraordinar! Cu plusuri şi minusuri, normal, dar în sfârşit, la a treia vizită, îl pot recomanda fără să mă tem că se vor arunca spre mine cartofi şi roşii.

Minusurile sunt puţine, de fapt, doar unul, aşa că încep cu el: a trebuit să îmi iau o zi de concediu (vineri mai exact) ca să mă asigur că nu voi sta o oră la coada de la intrare (chiar dacă au trecut luni bune de la inaugurare). Vă întrebaţi poate de ce se formează cozile acelea nesuferite? Păi de la puhoiul de oameni curioşi, dar mai ales de la automatele de bilete, două la număr, amplasate în holul muzeului. Trebuie să aveţi banii exacţi, altfel nu primiţi restul, plus că sunt tare mulţi români care încă au probleme cu tehnologia modernă în general, mai ales „butonarea” unei astfel de maşinării…

Călătoria prin Antipa m-a făcut să mă simt europeană, atât de bine făcut este totul. Sisteme touch-screen cu informaţii despre absolut fiecare exponat în parte, lumini şi sunete adaptate pentru specificul fiecărei încăperi, videoproiecţii şi oameni civilizaţi care nu jumuleau păsările şi nici nu scriau pe spatele mistreţilor declaraţii de dragoste.

Ce mi-a plăcut cel mai mult:

• felul în care s-au creat poveşti, animalele fiind expuse în ipostaze cât mai naturale (o lupoaică tocmai le aduce puilor un iepure prins între colţii ei ameninţători, un şarpe adulmecă nişte broscuţe ţestoase, un stol de pelicani îşi ia zborul, în timp ce un pui de struţ tocmai se iveşte din oul său);
• acolo unde nu s-au putut conserva, animalele acvatice au fost reproduse cu o fidelitate desăvârşită; cel mai mult m-a atras un rechin care îmi stătea în creştet, aproape ca în Oceanograful din Valencia, unde rechinii chiar se plimbau prin apă pe deasupra tunelurilor cu vizitatori;
• muzeul m-a purtat prin toate zonele posibile, de la savana africană până la Polul Nord sau Delta Dunării;
• preferata mea pentru care m-aş tot întoarce în Antipa a fost peştera, mult mai extinsă decât era înainte; am găsit pe-acolo oseminte umane, desene rupestre, stalactite, stalagmite şi chiar vietăţile locului (păstrate în diverse recipiente);
• fostele borcane trântite pe dulapuri erau acum expuse ca nişte medalii olimpice, în spaţii create special, cu LED-uri care le puneau în evidenţă conţinutul (da, în continuare greţos, dar captivant);
• oamenii nu au fost ignoraţi: am putut vedea evoluţia creierului şi a altor organe de la peşte la om, am văzut mulaje cu aborigeni din toate colţurile lumii, plus costume, unelte şi accesorii;
• traseul este prevăzut cu o zonă dedicată biroului lui Grigore Antipa unde am putut vedea câteva lucrări ale sale precum şi diverse obiecte personale.

A fost o vizită de nota 10. Am debutat alergând pe Şos. Kiseleff ca să o luăm înaintea unui grup imens de copii abia ieşiţi de la şcoală, am făcut câteva poze prăpădite cu telefonul, trăind senzaţia unui infractor care tocmai jefuieşte o bancă, clădirea fiind împresurată cu camere de supraveghere (exact, nu mai avem voie să facem fotografii decât dintr-acelea profesionale, cam 1000 de leioră, lei de-ăia noi şi grei) şi am terminat turul muzeului cu un plus de cunoştinţe pe care nu le-aş fi putut afla într-un mod mai plăcut decât aici.

Acest articol face parte din seria celor despre Bucureşti, oraşul adoptat de Laura, ca răspuns la campania noastră de adopţii.

Articole similare:

• Regrete sau satisfacţii?
• Rezumatul săptămânii 12-18 aprilie
• Traseu: şapte zile în România
• Arta şi muzeele în România
• Pune mâna şi fă ciocolată!

Inginer economist, om de marketing în realitate, Laura este un călător debutant, dar cu ochii de vultur ai unui profesionist. Cercetează, despică şi se ataşează de tot ce îi pătrunde în suflet. Îi place mult să scrie, să se specializeze în arta quilling-ului şi să îşi forţeze amatorul aparat foto în cele mai dificile situaţii.

Laura

Website-ul meu

8 Comentarii la “Muzeul Antipa, înainte şi după nişte ani. Anii mei.”

1. Ina says:

   December 9, 2011 at 11:51 am

   menta in mojito?? pai am vrut sa-ti dau si m-ai refuzat!! )
   stiu, sunt offtopic, dar ma duc si eu si-apoi vorbim aceeasi limba.
2. Laura says:

   December 9, 2011 at 11:57 am

   Pai tu de ce crezi ca am scris despre mojito? Ca era chiar dupa oferta ta Vezi, mi-ai ramas in minte, muzo :p
3. Bubumaia says:

   December 11, 2011 at 8:08 pm

   Mă-ntrebam pe la ce teatru te-a mai plimbat neastâmpărul tău cultural. Ei, uite, n-a mai fost teatru ci o bucurie de vizită la muzeul copiilor mici și al copiilor mari.
   M-ai inspirat. Promit că, în vacanța care se prefigurează peste-o săptămână-două, o s-o invit pe prințesa mea cea dragă să petrecem o după-amiază la muzeul Antipa.
   Apropo de rechini, acum vreo trei ani și ceva am văzut Cretaquarium. Cu Maia. Nu ne venea să mai ieșim din muzeu, așa de frumos era. Cred că mai am niște poze pe undeva… La final, m-aș bucura să confirm că mai frumos e la Antipa!!
4. Laura says:

   December 11, 2011 at 9:48 pm

   Trebuie sa imi povestiti despre Cretaquarium! Plus poze, neaparat!
5. Kadia says:

   January 18, 2012 at 5:38 pm

   cum de-ai reusit sa faci poze? Ca noua ni s-a spus in mod repetat ca n-avem voie! Ma bucur atat de mult ca, in sfarsit, am citit un articol care lauda stradaniilor celor de la Antipa. Mie mi se pare incredibil de bun, frumos si modern muzeul si ma doare sufletul cand citesc nenumaratele critici nemeritate din presa sau pe diverse bloguri.
6. Laura says:

   January 18, 2012 at 6:23 pm

   @ Kadia: am facut poze cu mari emotii, pe cuvant, m-am simtit ca o infractoare Eu apreciez orice efort, chiar si cel de la Muzeul de Geologie, cu expozitia figurinelor din ceara, dar asta e alta poveste…Te inteleg perfect, sa stii
7. Maria Petrescu says:

   April 22, 2012 at 11:50 pm

   Cum ziceam și pe facebook , e foarte fain muzeul acum, renovat, decoruri frumoase, touch-screen-uri cu informații utile, dar era fascinant și înainte! L-am vizitat de cel puțin cinci ori și înainte de renovare și mi se părea mai „științific”, plus că aveau o colecție impresionantă de fluturi, abia dacă au lăsat 2-3 panouri acum…
8. LauraT says:

   April 23, 2012 at 8:30 am

   @ Maria: stii vorba aceea cu gusturile care difera.. Mie imi placea si inainte, dar simteam cladirea batrana, uitata de oameni.. Colectiile s-au pastrat in mare masura si chiar s-au imbogatit, cel putin asa am vazut eu acolo. Insa probabil sa ai dreptate, avand in vedere ca nu am dat niciodata atentie fluturilor, neplacandu-mi prea mult