Pădurea tropicală sau 1001 de nuanţe de verde

Pădurea tropicală nu este o pădure, este o experienţă, un vis, o revelaţie. Cu nuanţele sale unice de verde, pădurea tropicală nu conteneşte să surprindă cu bogăţia sa  de păsări şi animale, fluturi şi alte insecte, plante şi flori. Cât timp îi admiraţi frumuseţile, nu pierdeţi totuşi contactul cu realitatea, pentru că, după cum ne povesteşte Alexandra, „pungaşii” sunt prezenţi până şi aici.

Am dorit-o şi am visat-o de mic copil. Şi anul acesta visul a devenit realitate. Pădurea tropicală nu este o pădure, este o experienţă, un vis, o revelaţie şi cred că fiecare o înţelege în felul său. Noi ne-am îndrăgostit de ea imediat. Am văzut-o pe soare şi pe ploaie (şi credeţi-mă, plouă apocaliptic!), la înălţime sau la ţărmul oceanului, pe lumină şi pe întuneric (da, asta n-a fost o idee prea bună, recunosc, mai ales dacă te-ai uitat prea mult la National Geographic…) şi nu ne-a dezamăgit niciodată.

Este unul dintre cele mai diverse, dar şi cele mai fragile ecosisteme de pe Pământ. Pădurea tropicală din Costa Rica are mai multe specii de păsări decât Canada şi SUA laolaltă, are mai mulţi fluturi decât toată Africa şi la fel de multe specii de plante cât întreaga Europă, dintre care 1,300 de specii de orhidee (pont: dacă vreţi să le vedeţi înflorite, decembrie-februarie este perioada lor de glorie). Totul în doar 51,100 km2 .

Arborii sunt de o diversitate incredibilă: înalţi sau pitici, firavi, dominatori, fioroşi, gingaşi, chirciţi, falnici, exotici, ursuzi, nebunatici. Arborii nu sunt, ci trăiesc, respiră, se înalţă, şuşotesc, se îmbrăţişează, se contopesc, se luptă. Unii chiar te pot ucide, cum face micul manzanillo. Pare inocent şi firav la prima vedere, cu fructele lui gălbui şi pipernicite, dar aproape până şi umbra sa este toxică.

Iar mai jos, căţărându-se pe copaci, altă poveste: e plin de bromelii, liane, orhidee şi tot felul de chestii agăţătoare şi căţărătoare care te aştepţi să prindă viaţă dintr-un moment în altul.

Ce mai, o pădure vrăjită. Chiar şi vorbeşte! De la  zumzetul continuu şi liniştitor al cicadelor (milioane de insecte, care trăiesc clipa la propriu, căci viaţa lor ţine doar o zi şi-o noapte) până la ciripitul vioi al păsărilor şi inconfundabilul glas papagalicesc, le poţi auzi pe toate. Dar ce te face să înlemneşti de fiecare dată, crezând că până aici ţi-a fost, este strigătul maimuţelor urlătoare, copiat parcă din filmele de groază de la Hollywood.

Găseşti insecte şi broaşte la tot pasul, ca să nu mai vorbim de tarantule şi şerpi veninoşi, dar dacă vrei să vezi şi chestii îmblănite, îţi trebuie o oarecare tactică, sunt mai timide de fel. Bineînţeles, teoria cu timiditatea nu se aplică şi la maimuţe şi ratoni, care nu numai că sunt extrem de sociabili, dar şi nişte pungaşi notorii! (atenţie la rucsacurile lăsate nesupravegheate!).

Şi ce să vă mai povestesc de papagalii coloraţi care zboară printre frunze? De palmierii fotogenici (şi bănuiesc eu, cu tendinţe anorexice)? De copacii înalţi, de eucalipt  cu coaja fină şi colorată? Sau de imenşii fluturi albaştri întâlniţi la tot pasul, care bat lasciv din aripi parcă spunând urmează-mă?!

Şi dacă tot nu v-aţi convins de vraja pădurii, vă spun doar să mergeţi în Monteverde Bosque Nuboso (pădurea din nori) care vă va învălui cu o ceaţă densă şi umedă în care a te rătăci pare singurul drum.

Şi verde, mult verde, cred că am văzut acolo nuanţe de verde pe care nu le-am regăsit nicăieri altundeva. Şi ne-am umplut sufletul, inima, mintea, ochii. Nu mai încăpea nimic. Noroc că au inventat unii cardurile foto, am reuşit să aducem şi ceva acasă, pentru voi.

Vise frumoase!

Articol de: Alexandra

Drepturi foto: Marius Păcurariu