călătoria ca mod de viaţă
sau viaţa ca o călătorie
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux
Home > Destinatii > Europa > Polonia > Un stadion din chihlimbar? Polonezii au reuşit.

Un stadion din chihlimbar? Polonezii au reuşit.

Săptămâna aceasta mi-am amintit cât de mult îmi place fotbalul şi mai ales de ce: pentru că dacă este respectat, el oferă înapoi mult spectacol, iar dacă i se acordă suficient credit, fotbalul poate întări chiar şi sentimentul de mândrie naţională. Steaua Bucureşti s-a calificat în Europa League după cinci ani de absenţă, dar nu intru în detalii, nu…

Anul viitor va avea loc o nouă ediţie a Campionatului European de Fotbal la care, din păcate, nu va participa şi echipa noastră naţională. Evenimentul se va desfăşura în mai multe oraşe din două ţări vecine: Polonia şi Ucraina. Despre Ucraina nu ştiu eu prea multe, dar despre Polonia vă pot spune că oraşele în care se vor juca meciurile, respectiv Varşovia, Poznań, Gdańsk şi Wrocław sunt cele mai frumoase din toată ţara. Şi măcar dacă aş exagera, dar nu o fac deloc.

Pentru că oraşul meu adoptat la iniţiativa unei campanii Lumea Mare este Gdańsk, minunatul port de la Marea Baltică, îmi voi asuma o porţie zdravănă de egoism şi mă voi referi numai la el în acest articol.

Vă scriam într-un articol anterior că Gdańsk este recunoscut în întreaga lume pentru bogatele sale resurse de ambră, acea răşină veche de zeci de milioane de ani, în interiorul căreia se pot vedea de multe ori resturi de plante şi insecte fosilizate. Polonezii, mai ales cei de la Marea Baltică, aproape că venerează această materie preţioasă, văzând în ea o importantă sursă de venituri.

Iar în ziua în care au decis să îşi construiască o arenă modernă la cele mai înalte standarde, şi-au asumat şi dificila misiune de a-i oferi aspectul unei bucăţi de ambră abia ieşită din valurile Mării Baltice. Când am văzut o simulare, acum vreo 4 ani, mi-am zis că nu este posibil să arate aşa şi în realitate. Totuşi, culoarea aceea aprinsă, ca nişte flăcări neobosite, asimetria stadionului şi contrastul obţinut prin alăturarea cu plaja respectiv apele Mării Baltice, se păstrează întocmai, reprezentând dovada unei mari realizări arhitecturale.

Construcţia a început în anul 2008 şi a fost finalizată în 2011, permiţând locuitorilor oraşului Gdańsk să se bucure la inaugurarea oficială din septembrie 2011 de primul meci oficial Polonia-Germania. Stadionul este unul de cinci stele, categoria 4 UEFA şi are o capacitate de aproape 44 000 de spectatori.


Pe Baltic Arena sau mai nou PGE Arena Gdańsk vor avea loc următoarele meciuri:
Spania- Italia: 10.06.2012
Spania- Irlanda: 14.06.2012
Croatia- Spania: 18.06.2012
Sferturi de finală: 22.06.2012

În privinţa turiştilor, oficialităţile au anunţat potenţialul de cazare al oraşului: 225 de hoteluri cu peste 20 000 de locuri. Mai sunt şi pensiunile, hostelurile, fermele agroturistice, vilele şi apartamentele de închiriat, care totalizează circa 178 000 de locuri de cazare.

Transportul până în Gdańsk este uşor mai complicat deoarece nu există zboruri directe. O distanţă aproximativă de la Bucureşti la Gdańsk este de 2 000 de kilometri prin Ungaria şi Slovacia, ceea ce ar extenua şi cel mai înfocat microbist. De obicei se ajunge acolo cu transfer la Varşovia, Frankfurt sau Munchen, prin zborurile Lot Polish sau Lufthansa. Totuşi, şi Wizzair are zboruri până la Varşovia, de acolo existând varianta trenului sau, de ce nu, a autostopului…

Merită să aruncaţi o privire şi aici, pentru a vă face o idee mai clară:

Credit foto: Dariusz Boczek

Gdansk este oraşul adoptat de Laura ca răspuns la campania noastră de adopţii. Mai multe detalii aici, plus impresii din Polonia aici.

 

Articole similare:

Inginer economist, om de marketing în realitate, Laura este un călător debutant, dar cu ochii de vultur ai unui profesionist. Cercetează, despică şi se ataşează de tot ce îi pătrunde în suflet. Îi place mult să scrie, să se specializeze în arta quilling-ului şi să îşi forţeze amatorul aparat foto în cele mai dificile situaţii.

8 Comentarii la “Un stadion din chihlimbar? Polonezii au reuşit.”

  1. Dianora says:

    Ce frumos! Tare vreau sa ajung si eu in Polonia, si vad ca Lot in ultima perioada are niste preturi faine. Am multi oameni dragi de vizitat si se pare ca mult mai multe locuri faine de explorat!

  2. Laura says:

    :) Dianora, Lot Polish are cateva promotii pe an de neratat, trebuie doar sa stai cu ochii pe ele. Am prins la un moment dat un bilet dus intors pana la Gdansk (prin Varsovia) cu 170 de euro. Pentru un zbor de linie cu transfer, e un pret chiar ok.

  3. Bubumaia says:

    Zice lumea că nici noul nostru stadion născut, precum pasărea Phoenix, din cenușa celui ce-a fost „23 August via Lia Manoliu” n-ar fi de lepădat.
    Știi, la stadioane am competențe limitate. Arhitectural vorbind.
    La fotbal am doctoratul dat în Cișmigiu unde, dacă nu ai argumente temeinice și o arhivă babană cu date de la începuturi până în prezent mai bine taci, treci alături și chibițezi mesele de șah. Ca să scurtez, deja m-am obișnuit (dureros) cu condiția telespectatorului de turnee finale care se delectează cu meciurile altora. Mă tem că se va permanentiza starea asta…

  4. badge® says:

    Laura, ai idee dacă se vizitează?
    Dacă 170 de euro e preț bun, înseamnă că am mare noroc, la acest preț am luat 2 bilete ;)
    Bubu, îți zic eu, 23-ul e o bijuterie. Am fost în tribune la meciul inaugural. Pe 9 mai vom fi în tribune la finala Europa League. La primăvară lăsăm cârciumile și ne întâlnim la un meci, ce zici?

  5. Da, se viziteaza! Uite un link in care poti citi despre ce include un tur complet, cat costa etc: http://www.gdansk4u.pl/en/visiting-the-pge-arena-stadium
    Cat despre pret… nu ma lasa sa te implor pt detalii :D zi-mi de la ce companie ai luat, daca era low cost, din Bucuresti sau alt oras..? La LOT Polish niciodata (desi nu e bine sa zici niciodata) nu am gasit atat de ieftin, sa iasa la 85 euro de persoana!

  6. badge® says:

    Păi, de la LOT l-am luat :)
    Din București, bineînțeles!
    Au fost superoferte acum 2 săptămâni, posibil să mai fie încă.

  7. Bubumaia says:

    Săr-mâna, gazdă! Sal’tare, dragă Cătă!
    Hm… o să mă uit prin debara să văd dacă mai găsesc steagul ăla roșu cu alb cu care mergeam, acum prea mulți, în Groapă. Mă primești cu ăla?

  8. badge® says:

    Cu ăla, în niciun caz :)
    Îl prefer pe cel roş albastru.
    Dar, ca să fie echitate, hai să-l purtăm pe cel tricolor!

Lasa un Comentariu

Comments links could be nofollow free.

Copyright © 2009-2012 LumeaMare.ro ® LumeaMare e marca inregistrata OSIM.