călătoria ca mod de viaţă sau viaţa ca o călătorie |
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux |
Dec
2011
Nu cred în miracolele de Crăciun
Îmi plac foarte mult filmele de Crăciun. Din păcate însă, odată ce-ai văzut unul, ai impresia că le-ai văzut pe toate, pentru că-s făcute pe acelaşi tipar. Şi toate au o constantă: la Crăciun se întâmplă mereu un miracol. De parcă oamenii care nu sărbătoresc Crăciunul nu pot avea parte de miracole.
Ce e un miracol, până la urmă? Şi cui i se întâmplă? Tu, cel care citeşti aceste rânduri, ai avut parte vreodată de aşa ceva? Mă gândeam astăzi la mine, cea de acum câţiva ani. Aveam o prietenă al cărei vis era să facă dreptul în Paris. Şi făcea tot ce îi stătea în puteri pentru asta: examene la Institutul Francez, dosare de admitere la facultate, muncea ca să strângă bani în plus… Eu nu îndrăzneam să visez la Paris. Ştiam că familia mea nu ar fi putut să îşi permită să mă ajute, aşa cum putea a ei. Însă nu mi-a trecut nici măcar o clipă prin cap să încerc, să lucrez pe lângă facultate, aşa cum făcea ea. Viaţa a făcut însă ca peste ceva timp să ajung pentru câteva săptămâni în Franţa. «Omul potrivit la locul potrivit» descrie cel mai bine situaţia pentru că, odată sosită aici, m-am simţit ca acasă şi nu am mai plecat. Am avut norocul să întâlnesc oameni extraordinari, care au făcut adaptarea uşoară şi care m-au ajutat mult.
Miracol? Nu ştiu. E un cuvânt mare. Însă ştiu că dacă nu aveam acea ocazie, nu aş fi îndrăznit niciodată să visez. Cu atât mai puţin să fac ceva ca să ajung acolo unde îmi doream, în adâncul sufletului. Am fost norocoasă, pentru că planetele s-au «aliniat» în aşa fel încât am realizat la timp că nu trebuie să îmi fie frică să îmi doresc lucruri dificil de realizat. Provocarea e cu atât mai mare, iar satisfacţia pe măsură, atunci când visul devine realitate.
Aşa că, dacă ar trebui să dau o definiţie miracolelor, aş spune că sunt pe jumătate ocazii care se ivesc şi pe care trebuie să le apucăm cu ambele mâini. Cealalta jumătate presupune muncă, perseverenţă şi multe sacrificii, de multe ori. Lumea e a celor care îndrăznesc, a celor care nu se dau în lături la prima greutate, a celor care realizează că nu ajunge ca viaţa să le scoată în faţă o oportunitate.
Morala 1: miracolele există!
Morala 2: miracolele se petrec nu numai de Crăciun, ci în tot timpul anului!
Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt. Citiţi poveştile oamenilor care mi-au dat un interviu anul aceasta. O să vedeţi că toţi sunt oameni împliniţi, oameni care trăiesc frumos, oameni care au muncit pentru ceea ce au. Oameni care trăiesc viaţa pe care şi-o doresc. Oameni care au parte de miracole. Si voi cita doar unul: Coco Galescu, alpinistul care îşi dorea să ajungă la Polul Sud. Şi ştiti ceva? A ajuns, miracolul a avut loc! Ceea ce vă doresc şi vouă, şi nu doar de Crăciun. Aşa că îndrăzniţi, visaţi, nu vă lăsaţi până nu ajungeţi unde vă poartă gândul!
Să ne vedem sănătoşi în 2012! Noi, echipa LumeaMare, vă mulţumim din suflet că ne sunteţi alături.
Articole similare:
- Groenlanda şi 600 de kilometri pe schiuri
- Poveşti din LumeaMare 14, cu Alin Totorean!
- “Best of LumeaMare” – Noiembrie 2010
2 Comentarii la “Nu cred în miracolele de Crăciun”
Lasa un Comentariu
trafic
LumeaMare in zelist
Noi, acest pamant, universul intreg sunt miracole, cel putin atat cat putem percepe noi. Cred cu tarie ca in momentul in care incetam sa credem in miracole, incetam sa traim.
[...] mare pe care îl aveţi şi pentru tolbele pline de poveşti frumoase şi vă doresc încă o dată sărbători cu minuni şi un an nou plin de [...]