Luvrul din interior

V-am mai bătut la cap cu pasiunea mea pentru sociologie. De altfel, secţiunea interviuri s-a născut din plăcerea mea de a vorbi cu oamenii, fie şi virtual. Pentru că sociologii nu disecă doar procente la rece, iar sociologia nu înseamnă doar studii cantitative. Există şi partea calitativă, care mă atrage în mod «natural». Tot «naturală» a fost şi dorinţa să lucrez într-un mare muzeu al lumii, la Observatorul Publicului. Am trimis un CV nesperând că o să fiu contactată, iar acum am o legitimaţie pe care scrie «Luvru» şi pot să mă plimb în muzeu când şi cum vreau.

Relaţia mea cu Luvrul nu a fost una foarte fericită mereu. Prima dată am alergat să văd Mona Lisa, Venus din Milo şi apartamentele lui Napoleon. Am strâmbat din nas şi am decretat : «Prea multă lume, dom’le, e sufocant, eu aici nu mai vin!». Am revenit însă, de fiecare dată când vreun prieten voia să vadă muzeul. Şi o luam iar de la capăt: Mona Lisa, Venus, poate şi colecţia egipteană… «Multă lume dom’le, prea multă lume, eu aici nu mai vin!»

După câteva zile de când am început să lucrez însă, vorbind cu vizitatorii, am început să îmi dau seama că, aşa cum e şi firesc, există «turiştii» şi «cunoscătorii». În mod curios, cunoscătorii nu se plângeau niciodată de aglomeraţia din muzeu. Evident, ei vizitau orice altceva decât Mona Lisa, Venus şi Egiptul… Şi uite aşa am ajuns eu în aripa «Oceania» unde nu era mai nimeni. E o senzaţie absolut incredibilă să te plimbi într-un asemenea muzeu şi să ai impresia că eşti singur pe lume.

Bineînţeles, Luvrul are şi foarte multe expoziţii temporare. Dacă ajungeţi până în ianuarie aici, mergeţi să vedeţi «La cité interdite», care retrasează istoria Chinei, şi «Alexandre le grand», care îl prezintă pe Alexandru cel Mare. Sunt expoziţii din care nu pleci cu mâna goală, dacă mă pot exprima aşa. Înveţi enorm despre evenimente istorice, dar mai ales despre omul din spatele puterii…

Concluzie: ideal este să vizitezi cu adevărat un muzeu, nu să bifezi un obiectiv. Mai bine nu te duci dacă simţi că nu ai timpul şi dispoziţia necesare. Nu uita că dacă ai sub 26 de ani pentru tine Luvrul e gratuit. Ajunge să iei un bilet pentru cei sub 26 de ani de la automatele care-s peste tot sub piramida  (e gratuit!) şi după să îl arăţi, împreună cu paşaportul sau buletinul, la punctul de control al biletelor. Pentru restul vizitatorilor intrarea e gratuită doar in prima duminică a fiecărei luni. Dacă aş fi în locul tău, aş încerca să intru în muzeu pe la «Porte des Lions», unde nu e nimeni, mai mereu. La celelalte intrări e mereu plin, pentru că acolo sunt Mona şi Venus…

Invitaţie: pentru că nu aş vrea să plictisesc pe nimeni, vă las să alegeţi. Dacă acest articol va avea cel puţin cinci comentarii, promit că va avea şi o urmare. Altfel, capitolul Luvru se va opri aici. Voi hotărâţi!

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.