călătoria ca mod de viaţă sau viaţa ca o călătorie |
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux |
Dec
2011
Luvrul din interior
V-am mai bătut la cap cu pasiunea mea pentru sociologie. De altfel, secţiunea interviuri s-a născut din plăcerea mea de a vorbi cu oamenii, fie şi virtual. Pentru că sociologii nu disecă doar procente la rece, iar sociologia nu înseamnă doar studii cantitative. Există şi partea calitativă, care mă atrage în mod «natural». Tot «naturală» a fost şi dorinţa să lucrez într-un mare muzeu al lumii, la Observatorul Publicului. Am trimis un CV nesperând că o să fiu contactată, iar acum am o legitimaţie pe care scrie «Luvru» şi pot să mă plimb în muzeu când şi cum vreau.
Relaţia mea cu Luvrul nu a fost una foarte fericită mereu. Prima dată am alergat să văd Mona Lisa, Venus din Milo şi apartamentele lui Napoleon. Am strâmbat din nas şi am decretat : «Prea multă lume, dom’le, e sufocant, eu aici nu mai vin!». Am revenit însă, de fiecare dată când vreun prieten voia să vadă muzeul. Şi o luam iar de la capăt: Mona Lisa, Venus, poate şi colecţia egipteană… «Multă lume dom’le, prea multă lume, eu aici nu mai vin!»
După câteva zile de când am început să lucrez însă, vorbind cu vizitatorii, am început să îmi dau seama că, aşa cum e şi firesc, există «turiştii» şi «cunoscătorii». În mod curios, cunoscătorii nu se plângeau niciodată de aglomeraţia din muzeu. Evident, ei vizitau orice altceva decât Mona Lisa, Venus şi Egiptul… Şi uite aşa am ajuns eu în aripa «Oceania» unde nu era mai nimeni. E o senzaţie absolut incredibilă să te plimbi într-un asemenea muzeu şi să ai impresia că eşti singur pe lume.
Bineînţeles, Luvrul are şi foarte multe expoziţii temporare. Dacă ajungeţi până în ianuarie aici, mergeţi să vedeţi «La cité interdite», care retrasează istoria Chinei, şi «Alexandre le grand», care îl prezintă pe Alexandru cel Mare. Sunt expoziţii din care nu pleci cu mâna goală, dacă mă pot exprima aşa. Înveţi enorm despre evenimente istorice, dar mai ales despre omul din spatele puterii…
Concluzie: ideal este să vizitezi cu adevărat un muzeu, nu să bifezi un obiectiv. Mai bine nu te duci dacă simţi că nu ai timpul şi dispoziţia necesare. Nu uita că dacă ai sub 26 de ani pentru tine Luvrul e gratuit. Ajunge să iei un bilet pentru cei sub 26 de ani de la automatele care-s peste tot sub piramida (e gratuit!) şi după să îl arăţi, împreună cu paşaportul sau buletinul, la punctul de control al biletelor. Pentru restul vizitatorilor intrarea e gratuită doar in prima duminică a fiecărei luni. Dacă aş fi în locul tău, aş încerca să intru în muzeu pe la «Porte des Lions», unde nu e nimeni, mai mereu. La celelalte intrări e mereu plin, pentru că acolo sunt Mona şi Venus…
Invitaţie: pentru că nu aş vrea să plictisesc pe nimeni, vă las să alegeţi. Dacă acest articol va avea cel puţin cinci comentarii, promit că va avea şi o urmare. Altfel, capitolul Luvru se va opri aici. Voi hotărâţi!
Articole similare:
- Dacă Luvrul ar fi un magazin
- Bucură-te de ce ai!
- My Louvre
- Invitaţie la Paris
- Rezumatul săptămânii 5-11 iulie
15 Comentarii la “Luvrul din interior”
Lasa un Comentariu
trafic
LumeaMare in zelist
Buna Alina,
Ce face observatorul Publicului?
De zece ori comentez, daca vrei, numai sa continui, pentru ca mi se pare tare interesant sa aflu informatii unice din cel mai faimos muzeu din lume!
Apropo de cat de pregatit esti ca sa-l vizitezi, asa regret eu acum ca nu am stat decat 2 ore in Muzeul Stiintei din Valencia! Daca as fi stiut ce urma sa gasesc acolo, o zi intreaga i-as fi dedicat! Acum stau si imi plang in pumni pana la urmatoarea vizita
Da, da, inca un comentariu de la mine!
Noi am stat o zi in Luvru si n-am apucat sa vedem tot ce voiam. Si da, am fost si la Egipt si la sculpturi, colectii minunate oricum. Poate ca nu le-am vazut cu ochiul turistului si le-am gustat altfel, dar n-are importanta atat timp cat mi-au adus o bucurie enorma.
Pe “Mona” am ocolit-o cu gratie, era manifestatie in fata ei si sincer, riscand sa fiu inculta, mi se pare ca reputatia e mai mare decat valoarea in sine a picturii. Parerea mea, neavizata desigur.
Alina, sa nu ne lasi de izbeliste cu Luvrul, mai ales ca tu ne poti oferi informatii la cald despre ce se petrece acolo. Am fost si eu acum vreo 3 ani, din pacate nu am avut foarte mult timp la dispozitie si am facut un soi de sprint prin muzeu, dar imi doresc sa revin si sa-l vizitez mai pe indelete. La Mona m-am uitat maxim un minut, era mare aglomeratie pe langa ea si imi aduc aminte ca m-a pufnit rasul cand am vazut ca unii dintre turisti isi faceau poze cu tabloul. Ceva de genul: eu cu Mona Lisa
)
Alina, continua te rog! imi plac articolele despre Luvru. Intr-o buna zi poate ne vei fi ghid
macar prin articole daca nu si fizic.
Multumesc, multumesc, multumesc! Promit ca in 2 ianuarie editorialul o sa fie despre Luvru si va povestesc si ce face Observatorul Publicului si alte amanunte mai putin cunoscute…
Ionut, inainte sa uit! Va astept ca sa mergem impreuna la muzeu
asa te vreau!
Ca tot vorbeam de Mona Lisa
http://americangallery.wordpress.com/category/olbinski-rafal/
o, doamne!
Alina, si eu vreau mai mult! Mi-e cam frica si mie de Luvru ca ma astept sa dau de puhoaie asa ca daca vii cu insights eu iau notite
!
Si eu sunt o victima a aliantei teribile Mona, Venus si egiptenii, dar Luvrul m-a lasat cu o dorinta teribila de a-l revizita pe indelete, de preferinta la bratul cuiva, de preferinta fara aparat foto la mine
Multa bafta la noul job, Alina!
Draga Alina, multumesc din suflet ptr gandul bun. Ti-l intorc inzecit!
[...] spuneam în decembrie că prima mea vizită la Luvru nu a fost tocmai un success. Acum că am ajuns să lucrez aici, lucrurile s-au schimbat oarecum. [...]
[...] de două luni, nu prea ştiu nici eu exact care sunt exponatele cele mai cunoscute. În afară de Mona şi Venus, evident. Aşa că într-o seară am plecat la vânătoare, cu gândul la tine, cel/cea care vei [...]