Sărbătorile de iarnă în Polonia, un deliciu!

Mi-am trăit primul Crăciun în altă ţară, unde altundeva decât în tărâmul meu de suflet, Polonia. Era iarna anului 2009, plecasem de la cam 5-8 grade Celsius, îmbrăcată aproape primăvăratic, printre altele cu o gecuţă scurtă, mănuşi fără degete şi nişte ghete cu talpă subţire. Acolo, ziua, mă aşteptau -5 grade. În căutările mele premergătoare pe internet găsisem o vreme oarecum normală în Polonia, doar că Varşovia nu e ca Gdańsk-ul, la fel cum nici iarna nu-i ca vara.
Situat la Marea Baltică, acest fascinant port este străbătut constant de vânturi tăioase şi fenomene meteo care pe mine, cel puţin atunci, m-au depăşit.

Ca să mă înţelegeţi mai bine, mergând de-a lungul cheiului, din soarele care străbătea chinuit norii scandalagii am ajuns să mă plimb pe sub o ploaie măruntă care îmi intra şi în oase, apoi ploaia aceasta măruntă s-a transformat într-un fel de măzăriche, acele bucăţele de gheaţă, cam ca boabele de orez, care mi se lipeau de păr şi îmi ardeau faţa cu cât fugeam mai tare ca să mă adăpostesc. Polonezii se plimbau aproape ca sub o ploaie de vară, iar eu deja simţeam cum mă năpădea o răceală nesuferită.
Acea iarnă a fost de neuitat, poate şi pentru că am făcut primul Crăciun şi am sărbătorit noul an într-o altă ţară, dar şi pentru că am pătruns puţin în tradiţiile acestui popor.

Am fost invitata de onoare a unei familii poloneze în sânul căreia s-a avut grijă să mă simt mai bine ca acasă. Curtea era plină de zăpadă, câinele tropăia de la poartă la uşă în speranţa că va primi ceva bun, cei doi motani se serveau singuri prin bucătarie iar bradul, chel şi neînsemnat, aştepta în capătul salonului să fie ornat. Era joi, 24 decembrie şi aveam să aflu că aceasta este cea mai importantă zi pentru polonezi, nu 25 decembrie.
Mama, aşa cum îmi place mie să îi spun, pregătea faimoasa salată Jarzynowa (un fel de salată de Boeuf, doar că e cu ceapă şi mere, fără carne) pe care am avut plăcerea să o găsesc ulterior şi pe masa de Paşti, friptura de curcan sfârâia în cuptor, un vin de Porto îşi trăia ultimele clipe, tata adusese din beci o bucăţoaie de somon afumat din care am înghiţit fâşii nemestecate cu zeamă de lămâie, iar în aşteptarea momentului cel mare, am băut, mai forţat, mai de plăcere, cam 5 păhărele cu votcă. Şi acum mă minunez că le-am putut înghiţi…
Între timp, mi-am suflecat mânecile şi m-am pus pe ornat bradul: nimic diferit, aceleaşi beteli şi globuri, un îngeraş frumos, crăciunei burtoşi, clopoţei, iar sub brad am aşezat cu toţii cadourile noastre, cu numele destinatarilor pe ele.
Masa era gata: după votcă şi vin, aş fi mâncat orice numai ca să-mi revin. Desigur, ceilalţi invitaţi erau vioi ca după o cură cu limonadă.
Când eram pregătită să mă îndop, ne-am luat toţi de mâini, iar tata a citit dintr-o biblie de-a lor, mie înmânându-mi una în engleză (mai are rost să vă explic cât de mult m-a impresionat acest gest?) şi îndrumându-mă spre un pasaj în care se vorbea despre familie. Tatăl, terminând de citit, a pornit un lanţ al urărilor, lansând spre cel din stânga vorbe frumoase pentru noul an în timp ce îi dădea să rupă o foiţă din grâu nedospit (de consistenţa unei ostii); din câte am înţeles eu ulterior, această ostie este consacrată de către preot în Sfânta Liturghie, devenind trupul lui Hristos. Am fost foarte aproape să plâng de fericire, nemaitrăind ceva atât de spiritual până atunci. Dar n-am plâns, pentru că mă aştepta curcanul aşezat în farfurie cu o lingură de hrean şi două de dulceaţă de afine. Ce a urmat, înţelegeţi voi, căci m-am întors acasă cu câteva kilograme în plus.
La sfârşitul cinei, mama a fost desemnată Moş Crăciun care nu a stat mult pe gânduri până a început să arunce cadourile spre destinatari. Eu am primit.. ce mai contează, putea să fie o cutie goală, aveam deja ce-mi doream mai mult.

Pentru polonezi, cei mai profunzi catolici din toată Europa, această seară este una veselă, îmbelşugată şi cea mai frumoasă din întregul an. Se râde mult, se bea mult, se ascultă colinde şi chiar se urmăresc emisiuni la TV (asemănătoare cu ale noastre). Doar că trebuie să se menţină proaspeţi, deoarece la 12 noaptea, toţi oamenii, cu căţel şi purcel, iau direcţia bisericilor. Se stă până pe la 2 noaptea, dar aşa de frumos mi s-a părut, că aş fi lăsat să mă prindă zorii din urmă. Biserica în care am fost noi, cea mai mare din Gdańsk (deşi încă în proces de restaurare) era plină ochi. Băncile nu mai lăsau niciun loc liber, mulţi stăteau în picioare, ba chiar îşi aduseseră scăunele de acasa ori se întinseseră pe jos, direct pe fulare şi căciuli.

Am observat la un moment dat că doi preoţi au luat toată biserica la picior cu o cutie în care oamenii puneau bani; gestul mi s-a părut mai degrabă unul simbolic, sumele donate fiind extrem de mici. A existat un moment în cadrul liturghiei în care preotul ne-a îndemnat pe toţi să strângem mâna celui de lângă noi rostind în poloneză  “Pokój i miłość Chrystusa Jezusa” (pacea şi dragostea lui Iisus Hristos). Unii se strângeau prieteneşte în braţe, alţii chiar se pupau pe obraz. Eu am strâns mâna unui domn de lângă mine şi neînţelegând o iotă din ce a zis, am mişcat uşor din buze, am înclinat afirmativ din cap şi am zâmbit candid. A funcţionat.
La sfârşitul slujbei, ne-am întors acasă unde ne-am culcat direct, fără vreo petrecere, pentru că a doua zi urma să o luăm de la capăt. Duminica se merge din nou la biserică, aşadar asta am făcut şi noi. Acum cântau câţiva tineri voluntari acompaniaţi de un pian; colindele erau atât de ritmate încât îmi venea să ţopăi, doar că nimeni nu mai făcea ce-mi doream eu, deci m-am potolit repede.

La întoarcere, ne-am adunat şi mai mulţi în casa de la malul Mării Baltice şi ne-am pus pe gătit. S-a mâncat atât de mult încât am renunţat la afirmaţia că românii sunt flămânzii universului. Polonezii sunt adevăraţi saci (şi pâlnii) fără fund.  Noroc că la sfârşitul mesei (care a ţinut vreo 3 ore, parol!) a venit surprinzătoarea propunere să ne plimbăm pe plajă, până la capătul unui ponton îngheţat, astfel aşezându-se kilogramele în plus mai bine şi cugetările mai adânc.

Şi ce fel de cugetări credeţi că aveam eu în timpul plimbării pe sub un soare cu colţi fioroşi? Cum să pronunţ mai bine “Wesołych Świąt Bożego Narodzenia!” (Crăciun Fericit! care se citeşte Vesouîh Şviaunt Bojego Narodzenia!)… Desigur, puteam alege varianta scurtă “Wesołych Świąt!” care înseamnă acelaşi lucru, însă cum aş fi putut să îi mai distrez pe polonezi dacă nu mi-aş fi înnodat limba printre consoane?
Aşa că am mers până la capăt: le-am urat un Crăciun Fericit şi un An Nou Minunat în felul următor: Wesołych Świąt Bożego Narodzenia i Szczęśliwego Nowego Roku! Nu-i aşa că limba poloneză este pur şi simplu uimitoare? De fapt, toată Polonia este…

Urările mele de mai sus rămân valabile acum în încheiere, să ne regăsim cu bine în anul care vine

Gdansk este oraşul adoptat de Laura, ca răspuns la campania noastră de adopţii. Mai multe detalii aici.

Articole similare:

• Viena cu parfum de scorţişoară (2)
• Ce vinuri bem sau oferim de sărbători
• Urare de Crăciun!
• Cum am sărbătorit India în România
• Jurnal vienez de Advent, extrem de subiectiv (2)

Inginer economist, om de marketing în realitate, Laura este un călător debutant, dar cu ochii de vultur ai unui profesionist. Cercetează, despică şi se ataşează de tot ce îi pătrunde în suflet. Îi place mult să scrie, să se specializeze în arta quilling-ului şi să îşi forţeze amatorul aparat foto în cele mai dificile situaţii.

Laura

Website-ul meu

2 Comentarii la “Sărbătorile de iarnă în Polonia, un deliciu!”

1. Rosemarie says:

   December 24, 2011 at 8:23 am

   minunata fotografia pontonului inaintand in mare
2. Laura says:

   December 24, 2011 at 10:23 am

   Multumesc, Rosemarie