Lumea e a ta!

Îmi aduc aminte şi acum senzaţia de fericire, uşurare, nerăbdare care mă cuprindea de fiecare dată când luam vacanţa de vară. Îmi făceam atâtea planuri, eram aşa de sigură că o să pot să văd şi să fac atâtea!

Ţin minte însă că mereu, dar mereu, a existat un regret: mama nu ne ducea la mare. Iar eu, fiică nerecunoscătoare ce eram, ţineam să subliniez mereu ce nu făcea, uitând toate lucrurile bune care ni se întâmplau mie şi surorii mele “din cauza ei”. Mereu, la sfârşit de vară, exista acel regret: dar chiar nu putea face un efort? Când am avut vârsta să merg eu singură, mi-am petrecut luni întregi pe malul mării. Ca să răzbun toate verile din copilărie. Însă undeva a rămas un regret: “De ce nu o fi făcut un efort?”

Ştiu că oamenii sunt diferiţi, însă sora mea nu s-a plâns niciodată. Se mulţumea mereu să îmi spună: “Fii fericită pentru ce ai, apreciază ce ai. Eşti un om norocos.” Anul trecut însă, când a venit din nou vorba despre vacanţe, despre soare, m-a privit şi mi-a spus. “Ştii, în vara în care tata s-a dus, trebuia să plecăm la mare. Mi-a spus mama acum cateva luni.” În clipa aceea, tot trecutul s-a întors, lovindu-mă în plină figură. Nu am cum să schimb toate reproşurile pe care le-am făcut. Însă am învăţat  (iar!) să spun mulţumesc pentru ce mi s-a dat şi să consider fiecare călătorie pe care am făcut-o un cadou, şi nu ceva ce mi se cuvine.

Cine nu are regrete, până la urmă? Cine nu are ceva de reproşat oamenilor dragi, sau locurilor din care provine? Câţi dintre noi nu ne-am gândit că dacă ne-am fi născut în altă ţară am fi avut o altă viaţă, că am fi fost mai buni, mai extraordinari, mai împliniţi? Ei bine, nu avem cum să schimbăm locul în care ne-am născut. Aşa cum Ghiocel, de exemplu, nu are cum să schimbe faptul că a trăit ani buni în comunism, fără să poată călători aşa cum îşi dorea. Însă departe de ea gândul de a se plânge. Preferă să recupereze timpul pierdut, şi vă sfătuiesc să călcaţi, împreună cu ea, pe urmele Ioanei d’Arc. O să vă placă lumea lui Ghiocel, promit! E încărcată cu artă, cu frumos, cu lucruri bune şi mai ales, cu gânduri bune. Lumea lui Lori, cea de dincolo de nori, de pe Transalpina, e interesantă şi provocatoare. La fel şi lumea Roxanei, în Harghita, la zăpadă. Păşiţi cu încredere, nu vă veţi plictisi! Lumea Laurei…ei bine, lumea Laurei e pasionantă, căci Polonia povestită de ea e pasionantă.

Nu pierdeţi timpul cu regrete. Mâine s-ar putea să fie prea târziu să ajungeţi acolo unde vă poartă gândul. Lumea e mare şi vă aşteaptă!

Articole similare:

• Un orăşean scăpat la ţară, varianta de iarnă
• Ne plimbăm sau alergăm?
• Fecioara, regele şi rugul (I)
• “Best of LumeaMare” Noiembrie
• 1 AN în LumeaMare

Prima iubire: traducerile. A doua: sociologia. "Pariziancă" de sapte ani deja, Alina crede cu tărie în acest proiect şi în echipa din jurul Roxanei. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, să le afle pasiunile, locurile preferate… diversitatea e fascinantă!

Alina

Website-ul meu
Urmareste-ma pe Twitter