Lista lui Schindler e doar un film. Oare?

Evrei. Holocaust. Da, ştiu, am văzut cu toţii Lista lui Schindler. Ne-am emoţionat, am plâns, „vai ce trist, ce îngrozitor! dar… putem să vorbim totuşi despre ceva mai vesel?!!“ Hai, e luni dimineaţa, doar nu începem săptămâna cu subiecte atât de serioase? Şi până la urmă, ce rezolvăm tot pălăvrăgind la nesfârşit despre asta?

Ştii ce-ar fi cu adevărat vesel? Ca antisemitismul să dispară. Să se ducă dracului (iertare pentru limbajul colorat) undeva într-o gaură neagră, neştiută de nimeni. Ce vorbesc eu, nu doar antisemitismul, ci xenofobia în general. Nu-mi spune că nu există, pentru că e peste tot. Şi la ei, şi la noi. Există atunci când eu sunt privită de sus în Franţa doar pentru că-s românca. Nu mi s-a întâmplat des, însă mi s-a întâmplat. Există când mama prietenei mele îi spune, mai în glumă mai în serios: „Mamă, îmi aduci orice vrei acasă, numai colorat să nu fie“.

Vinerea trecută a fost Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Nici mie ziua asta nu prea-mi spune mare lucru. A fost demult, acum e criză, uite câte rele se întâmplă zi de zi, viaţa e tot mai grea… Dar mătuşa unei prietene a pierit într-un lagăr, ştii tu,  pierit, dispărut de pe faţa Pământului,  sigur în chinuri. Ei, asta mă face să îmi doresc să nu tac. Dac-ai fi fost în locul ei, ţi-ai fi dorit ca cineva să scrie câteva rânduri despre tine. Ţi-ai fi dorit ca oamenii să îşi aducă aminte. Şi ţi-ai fi dorit ca niciodată, dar niciodată, nimeni să nu mai trăiască aşa ceva.

Vezi, am scris un articol vesel până la urmă. Pentru că e luni, tu eşti aşezat(ă) confortabil la birou, şi ai timp să citeşti ce-am scris eu. Pentru că pentru tine şi pentru mine, Lista lui Schindler e doar un film. Şi dac-ai ajuns până aici, îţi mulţumesc. Îţi mulţumesc şi te îndemn să reciteşti, dacă nu ai făcut-o, povestea unei studente care, ea, a avut şansa să facă parte din grupul Song. Poate vrei să te delectezi cu un film, sau o carte? Îţi recomandăm Carnage şi Secolul vitezei şi oraşele lui cele mari, frumoase şi curate.

Bucură-te de viaţă, e luni, o nouă săptămâna începe! Da, ştiu, fraza asta şi pentru mine a sunat ciudat, cui să-i placă lunea? În schimb marţea îmi place şi e mâine, aşa că… Mai rămân patru zile şi e iar weekend!

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.