călătoria ca mod de viaţă sau viaţa ca o călătorie |
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux |
Feb
2012
Irina. Sau viaţa la care mulţi visăm, dar pe care puţini îndrăznim să o trăim
Lucrurile se întâmplă mereu cu un scop, nu? Despre vacanţa cea mai scumpă din lume v-am povestit deja. Ducându-mă în urmă cu gândul la acele vremuri nu pot să nu îmi doresc să am curajul să mă întorc acolo unde mi-am petrecut cea mai frumoasă parte a vieţii: într-un sat bănăţean. Tabloul perfect: o grădină cu piersici, pruni şi cireşi, oameni dragi…
E momentul însă să mă opresc, pentru ca acest articol nu e despre mine, ci despre Irina şi Gab, care au curajul să trăiască aşa cum eu doar îmi doresc, la sat. Respira aer curat, mănâncă lucruri sănătoase, nu aleargă după timp ci din contră, au aşa mult încât pot da (a se citi consacra) şi altora. Şi e mare lucru! Așadar, astăzi vorbim cu Irina, iar mâine e rândul lui Gab.
« Ai putea să te prezinţi pe scurt, te rog? Spune-mi trei momente marcante din viaţa ta, pentru ca cititorii mei să te cunoască mai bine. »
« Sunt Irina, am 27 de ani și de un an locuiesc în Stanciova, împreună cu Gab, deși de loc sunt din Timișoara, unde am trăit aproape toată viața.
Trei momente marcante… să vedem. Primul care-mi vine în minte s-a petrecut când aveam, poate, vreo 8-9 ani. Aveam în grijă, ca mulți alți copii care au crescut la bloc, un mic motănel alb cu gri. Probabil avea vreo 3 luni, și locuința lui era într-o cutie, în grădina din spatele blocului. Când am coborât într-o după-amiază la el, dispăruse, deși de zile întregi îl găseam în același loc, sau nu prea departe. Panică. L-am căutat, l-am strigat… nimic. M-am făcut mică, am închis ochii și mi-am dorit din tot sufletul să apară. Cred că rar am avut dorințe mai arzătoare decât aceea. Ei, și cum stăteam eu cu ochii închiși dorindu-mi să apară pisoiul, de-odată aud un “miau” vesel și-l văd ieșind dintr-o groapă îngustă (un fel de vizuină), cam la un metru de mine. Pe cât de arzătoare mi-a fost dorința să apară pisoiul, pe atât m-am bucurat de mult. Atunci am trăit pur și simplu momentul, dar acum mă gândesc că a fost prima dovadă că dacă-ți dorești ceva suficient de mult, se împlinește, lucru pe care-l cred și acum.
Următoarele momente marcante nu sunt chiar momente, ci experiențe care m-au schimbat. Trei luni cu bursă Erasmus în Olanda, în timpul facultății, cartea Ismael de Daniel Quinn și toată perioada de când mi-am dat (ultima dată) demisia de la lucru și mi-am luat viața în mâini. Sau mi-am încredințat-o zeilor.»
«Descrie-mi o zi din viaţa ta şi a lui Gab. E valabil şi în cazul vostru ce zicea Brăduţ Florescu, despre oamenii “care nu fac nimic“?»
« Îmi pare că Brăduț Florescu e destul de ocupat, e tot pe fugă. Noi nu.
Mi-e destul de greu să descriu o zi din viață, pentru că n-aș ști care s-o descriu.
Sunt zile în care umblăm de colo-colo, încă ne mai vizităm prietenii și părinții la oraș, o dată pe săptămână. Și sunt zile bune, majoritatea, când stăm cuminți la Stanciova. În funcție de anotimp avem activități predominant în casă sau predominant pe-afară. În primăvară-vară ne-am făcut o mică grădină care ne ocupa o parte din timp, grădină pe care plănuim să o extindem după principiile permaculturii, iar acum, nu demult, am făcut și planul pe hârtie. De-abia aștept să ne-apucăm.
Pădurea e aproape, la fel și dealurile care te invită la plimbare și la cules: vreau să învăț să recunosc cât mai multe plante sălbatice și utilitatea lor, iar astă-vară am simțit că fac progrese. Am cules așadar mușețel, coada-șoricelului, sânziene, cicoare, leurdă, urzici, coada-racului, ghinde (din care am făcut făină, din care am făcut și clătite), soc, porumbe, păducel… măceșele le-am lăsat la urmă și uite că n-am ajuns încă să merg după ele.
În rest, petrecem timp frumos cu prietenii de aici și ‘de la oraș’, astă-vară era mai multă lume; acum, iarna, suntem mai mult noi și vecinii, dar e simpatic: ne invităm unii pe alții la masă, sau la prăjitura de la 10 noaptea, sau la câte un botez de copil extraterestru… nu întrebați!
Stăm destul de mult timp și pe internet. De când am venit la Stanciova am început să documentăm șederea noastră aici. Pe-atunci nu eram siguri că vom rămâne, dar uite că am rămas. Înafară de blogul Stanciovei mai avem și eu și Gab câteva locuri unde scriem, aveam amândoi bloguri de destul de mult timp și mai sunt câteva locuri unde scriem și citim constant, pe lângă faptul că Gab mai administrează dincolodebani.ro și mai intervine la alte câteva.
Prin intermediul blogurilor am reușit să cunoaștem destul de multă lume foarte interesantă și cu preocupări comune. Din fericire internetul e plin de lucruri practice și tutoriale, și astfel mai și învăț o grămadă de chestii de care am nevoie și n-aș ști, altfel, să le fac: Cum se plantează rubarba (apropo, mă interesează niște rubarbă, știți cumva de unde pot face rost? ) , cum se rulează sarmalele sau cum se face un deodorant. Să nu mai vorbesc despre săpunuri, tot ce știu știu de pe net.
În ultima vreme am început să dăm ore copiilor din sat. De fapt îi ajutăm la teme. Sunt câțiva care vin constant, alții care vin doar înaintea tezelor. E simpatic, dar am vrea să-i învățăm și alte lucruri decât gramatică și matematică. Poate mai la vară vom face și niște desene sau ore de calculator, ca să nu mai vorbesc despre nițică sensibilizare ecologică.
A, și săpunurile, să nu uităm de săpunuri! Parcă tot mai multe fac, pe măsură ce trece timpul. Sunt zile când fac câte două ture, alte zile bune când nu fac niciunul dar mă documentez, plănuiesc, gândesc ingredientele, le adun, le macin… îmi place la nebunie. Parcă aș fi vrăjtoare!»
« Cum e locul în care trăiţi, tu şi Gab? Din câte ştiu, se întâmpla multe lucruri frumoase acolo. »
« Stanciova are ceva special. Nu spectaculos, nu sunt munți, nici râuri învolburate, doar niște coline cuminți, dar cred că e vorba de un soi de energie care atrage aici oameni interesanți. Îmi place, mai ales în zona în care stăm noi, spațiul deschis. Când stau pe islaz, la câțiva metri în fața casei, alături de vreun cal, și mă uit în sus, văd tot cerul. La oraș nu-l vezi niciodată pe de-a întregul. Uneori simt ca și când ar fi chiar locul ăla centrul pământului și eu sunt acolo.
Da, se întâmplă lucruri frumoase pe-aici. Cum ziceam, mai ales vara, când șura consătencei noastre Teo e locul de desfășurare a multor evenimente vesele, mai mult sau mai puțin productive dar care, toate, ajută la formarea de legături și întăresc comunitatea. Ne mai strângem și la noi, și la vecini… vara ne întrecem în grătare și stat noaptea la foc, dar evenimentele mai organizate au loc totuși la ‘șură’, e un loc propice socializării, iar dacă veniți vreodată pe la Stanciova veți înțelege de ce. (Fie vorba între noi, visez să amenajăm și șura noastră în același scop; de-o veni și vremea aia!) »
« Săpunurile tale sunt dumnezeieşti chiar şi de la distanţă. De unde-ţi găseşti inspiraţia, ce vrăji faci să iasă aşa bine? »
« Hehe, vrăji, într-adevăr, cum ziceam mai sus!
De fapt e ceva între chimie, alchimie, gastronomie și grafică. Probabil că formația mea de designer grafic mă face să-mi doresc pentru săpunurile mele forme și culori care să-mi fie mie pe plac, în primul rând. Unul din motivele pentru care-mi place așa mult să săpunăresc e că pot să creez lucruri frumoase și foarte utile. E drept că mai am de învățat, și de multe ori ele ies altfel decât mi le închipui, dar până la urmă tot sunt mulțumită. Asta pentru că de fapt ce contează e să fie bune în sine (iar asta se datorează ingredientelor și modului de ‘asamblare’), forma oricum se duce pe apa sâmbetei când le folosim.
Inspirația… citind despre ce calități au anumite ingrediente, mă gândesc ce-aș putea face cu ele, cum să le compun ca să iasă un săpun ‘complet’. Cred că-i fain când forma și culoarea completează calitățile fizice ale săpunurilor. Dacă vreau să fac un săpun răcoritor, nu-l voi face maro. Dacă vreau unul masculin sau unisex, nu-l voi face roz. Sunt chestii firești, întipărite în inconștientul colectiv, dar, cum ziceam, datorită backgroundului mă gândesc la toate astea înainte de a mă apuca de un săpun.
Mă mai inspir mult de pe net, normal (unde altundeva să mai văd săpunuri fine, făcute în casă, stând mai tot timpul la Stanciova?) Când nimeresc vreun blog cu săpunuri frumoase, devorez pozele și descrierile; evident că asta mă influențează când fac un săpun nou.
Dar cred că cel mai mult mă inspiră mediul în care trăiesc. Când afară abundă de urzici, le culeg și le bag în săpun. Dacă-s gălbenele, fac săpun cu gălbenele. De-abia aștept să aibă Capra Doina din nou lapte, să fac un săpun cu lapte de capră. Iar când fac un săpun pentru cineva anume, mă inspiră persoana respectivă, încerc să fac săpunul să i se potrivească. Prieteni de-ai mei au devenit recent părinți pentru prima dată sau urmează să devină părinți, așa că am făcut un săpun pentru bebeluși, ultra-blând, special pentru ei.
Iar rețeta ca să iasă bine este, ca în orice domeniu: fă ce-ți place, când îți place și doar dacă ai chef! »
Notă : Irina ne oferă cu generozitate doua săpunuri fabricate de ea. Ce trebuie să faci ca să le câştigi tu? Spune-ne un gest ecologic pe care îl faci, iar noi vom hotărî împreună cu stăpâna săpunurilor cine le primeşte. Norocosul/norocoasa va fi anunţat(a) mâine, în interviul cu Gab!
Articole similare:
- Gab. Sau viaţa la care mulţi visăm, dar pe care puţini îndrăznim să o trăim
- Declaraţia de fericire (48)
- “Asta înseamnă fericire.”
21 Comentarii la “Irina. Sau viaţa la care mulţi visăm, dar pe care puţini îndrăznim să o trăim”
Lasa un Comentariu
trafic
LumeaMare in zelist
Minunat, felicitari pentru viata si alegerea ta Irina! Ma bucur enorm pentru ca Alina te-a adus la noi in vizita, chiar si asa virtual. Si poate ca vom veni si noi la tine in sura vreodata, cand o fi gata
In ultima perioada am tot citit despre Stanciova si despre cei doi, si incepe sa incolteasca in mine dorinta de a vizita cat mai multe satuce. Nu stiu daca am sa reusesc fara un sofer, dar promit sa incerc! vreau macar in weekend sa stau la sat
Alina, mulțumesc pentru articol! Mi-a făcut plăcere să povestim
Roxana, mă bucur și eu că am trecut pe-aici, felicitări și tie pentru site!
Dianora, noi mereu mergem cu autostopul. Daca ai timpul necesar, e modalitatea ideala de transport.
Va asteptam cu drag pe la noi!
Ce frumos interviu! Si ce om frumos esti Irina! Felicitari pentru alegere, pentru curaj si pentru exemplu. Am eu rubarba daca vrei, doar ca locuiesc in Italia si esti cam departe. L-am gasit si eu cu greu si acum incerc sa-l cresc in ghiveci la bloc, impreuna cu alte plante. Daca nu mi-l rapune iarna asta, poate reusesc cumva de-ti trimit un pui.Se gaseste mult si in Transilvania, prin satele sasesti sigur, garantez.
!
Si-mi plac mult sapunurile tale, par asa de bune de mancare
Mi-am dat seama acum ca i-am zis “rubarba” iar apoi am vorbit de ea la masculin
. Asta pentru ca pe langa Medias, de unde sunt bunicii, i se spune rabarbar.
Maria, I’m working on finding rubarba, dar deocamdata am gasit la Targu Mures o crescatorie, numai ca nu se vand pui. Asa ca, pot sa te rog frumos de tot sa-ti intrebi bunicii daca nu ar avea in primavara, sa-i trimitem Irinei?
Daca nu, va fi din Franta sau Italia, alta solutie nu vad
Nu ma intrebati ce-i cu crescatoria si puii de mai devreme, asa a iesit!
Alina, tocmai mi-am adus aminte ca mama mi-a servit bunatate de placinta cu rubarba asta-vara cand am fost acasa la Cluj. Asta inseamna ca au sigur o planta in gradina! Tratez cu babacii si ne organizam!
Te iubesc, Maria, te iubesc!!!
superb interviul iar Irina despre care am mai citit este un om minunat.Am un nepotel de 2 ani si as dori un sapun .Un gest ec.-adun mizeria facuta de caine cand iesimla plimbare(o fi ecologic?)
Hey
Foarte interesant articolul, imi place nota de caldura pe care “o emana”! Nu va cunosc, dar parca deja imi sunteti prieteni 
Referitor la micul “concurs”, sa-l numesc asa, as avea si eu cateva intamplari, destul de putine totusi, dar sper eu sa nu ma mai limiteze timpul atat de mult de acum ianinte, pentru ca daca vrei ceva, iti organizezi lucrurile astfel incat sa ai timp de orice
Intamplarea care imi vine in minte acum, ca tot e in legatura cu organizatia LumeaMare (ei m-au sustinut financiar), a fost participarea in cadrul evenimentului “Crosul padurii”, care implica o taxa de inscriere, ulterior donata organizatiilor care ajuta mediul inconjurator si pe langa taxa, aducerea catorva kg de deseuri de hartie pentru reciclare! Mi-a placut tare mult, mai ales ideea pentru ca au incercat sa atraga atentia asupra problemelor actuale care defavorizeaza natura si am fost umita cat de multi oameni s-au alaturat cauzei – chiar am simtit ca ajut si eu cu ceva, desi nu a trebuit decat sa alerg
Oricum, a fost o actiune destul de frumoasa si intentionez sa mai particip, mai ales ca, asa cum se zice, viitorul sta in mainile noastre, generatiile urmatoare trebuia sa aiba si ele ocazia sa vada frumusetile ce ne inconjoara!
Va pup si la cat mai multa “sapuneala”!
nu este ecologic este de bun simt,dar de sapun…..voi intra pe site-ul Irinei
Elena, exact, si eu zic ca e un gest de bun simt, nu neaparat ecologic. Ar fi foarte bine sa faca marea majoritate ca tine. Multumesc mult pentru comentariu!
Andreea, fata mea draga, iti multumesc si tie! Si sper ca mai alergi si altadata pentru copaci, ai facut un gest foarte frumos atunci!
Irina va anunta castigatoarea, castigatorul, maine!
Da, așteptăm până mâine dimineață și alegem
Până atunci vă mulțumim, dragelor, pentru impresii!
[...] orăşenii din satul Staciova am început să povestim ieri. După Irina, urmează [...]
[...] să fie atât de frumoasă încât să fie suficientă pentru a ne face fericiţi. Aşa sunt Irina şi Gab, pe care Alina i-a adus în vizită la noi pe blog, asigurându-mi o porţie sănătoasă de [...]
Foarte frumos articolul … Mai ca ma ispiteste si pe mine sa ma mut pe meleagurile alea linistite….
Cecilia, multumesc mult! Te pup, pupa Timisoara din partea mea!
[...] temeri, “ofuri”. Am vrea să o facem, nu am vrea… Unii chiar o fac, vezi aici un exemplu sau o carte despre [...]
[...] de am ales să vorbesc despre Irina? Sau şi mai bine, cine este Irina? E prietena unui fost coleg de liceu al surorii mele. Circula o vorbă la noi în oraş cum că [...]