Irina. Sau viaţa la care mulţi visăm, dar pe care puţini îndrăznim să o trăim

Lucrurile se întâmplă mereu cu un scop, nu?  Despre vacanţa cea mai scumpă din lume v-am povestit deja. Ducându-mă în urmă cu gândul la acele  vremuri nu pot să nu îmi doresc să am curajul să mă întorc acolo unde mi-am petrecut cea mai frumoasă parte a vieţii: într-un sat bănăţean. Tabloul perfect: o grădină cu piersici, pruni şi cireşi, oameni dragi…

E momentul însă să mă opresc, pentru ca acest articol nu e despre mine, ci despre Irina şi Gab, care au curajul să trăiască aşa cum eu doar îmi doresc, la sat. Respira aer curat, mănâncă lucruri sănătoase, nu aleargă după timp ci din contră, au aşa mult încât pot da (a se citi consacra) şi altora. Şi e mare lucru! Așadar, astăzi vorbim cu Irina, iar mâine e rândul lui Gab. 

« Ai putea să te prezinţi pe scurt, te rog? Spune-mi trei momente marcante din viaţa ta, pentru ca cititorii mei să te cunoască mai bine. »

« Sunt Irina, am 27 de ani și de un an locuiesc în Stanciova, împreună cu Gab, deși de loc sunt din Timișoara, unde am trăit aproape toată viața.

 Trei momente marcante… să vedem. Primul care-mi vine în minte s-a petrecut când aveam, poate, vreo 8-9 ani. Aveam în grijă, ca mulți alți copii care au crescut la bloc, un mic motănel alb cu gri. Probabil avea vreo 3 luni, și locuința lui era într-o cutie, în grădina din spatele blocului. Când am coborât într-o după-amiază la el, dispăruse, deși de zile întregi îl găseam în același loc, sau nu prea departe. Panică. L-am căutat, l-am strigat… nimic. M-am făcut mică, am închis ochii și mi-am dorit din tot sufletul să apară. Cred că rar am avut dorințe mai arzătoare decât aceea. Ei, și cum stăteam eu cu ochii închiși dorindu-mi să apară pisoiul, de-odată aud un “miau” vesel și-l văd ieșind dintr-o groapă îngustă (un fel de vizuină), cam la un metru de mine. Pe cât de arzătoare mi-a fost dorința să apară pisoiul, pe atât m-am bucurat de mult. Atunci am trăit pur și simplu momentul, dar acum mă gândesc că a fost prima dovadă că dacă-ți dorești ceva suficient de mult, se împlinește, lucru pe care-l cred și acum.

Următoarele momente marcante nu sunt chiar momente, ci experiențe care m-au schimbat. Trei luni cu bursă Erasmus în Olanda, în timpul facultății, cartea Ismael de Daniel Quinn și toată perioada de când mi-am dat (ultima dată) demisia de la lucru și mi-am luat viața în mâini. Sau mi-am încredințat-o zeilor.»

«Descrie-mi o zi din viaţa ta şi a lui Gab. E valabil şi în cazul vostru ce zicea Brăduţ Florescu, despre oamenii “care nu fac nimic“?» 

« Îmi pare că Brăduț Florescu e destul de ocupat, e tot pe fugă. Noi nu.

Mi-e destul de greu să descriu o zi din viață, pentru că n-aș ști care s-o descriu.

Sunt zile în care umblăm de colo-colo, încă ne mai vizităm prietenii și părinții la oraș, o dată pe săptămână. Și sunt zile bune, majoritatea, când stăm cuminți la Stanciova. În funcție de anotimp avem activități predominant în casă sau predominant pe-afară. În primăvară-vară ne-am făcut o mică grădină care ne ocupa o parte din timp, grădină pe care plănuim să o extindem după principiile permaculturii, iar acum, nu demult, am făcut și planul pe hârtie. De-abia aștept să ne-apucăm.

Pădurea e aproape, la fel și dealurile care te invită la plimbare și la cules: vreau să învăț să recunosc cât mai multe plante sălbatice și utilitatea lor, iar astă-vară am simțit că fac progrese. Am cules așadar mușețel, coada-șoricelului, sânziene, cicoare, leurdă, urzici, coada-racului, ghinde (din care am făcut făină, din care am făcut și clătite), soc, porumbe, păducel… măceșele le-am lăsat la urmă și uite că n-am ajuns încă să merg după ele.

În rest, petrecem timp frumos cu prietenii de aici și ‘de la oraș’, astă-vară era mai multă lume; acum, iarna, suntem mai mult noi și vecinii, dar e simpatic: ne invităm unii pe alții la masă, sau la prăjitura de la 10 noaptea, sau la câte un botez de copil extraterestru… nu întrebați!

Stăm destul de mult timp și pe internet. De când am venit la Stanciova am început să documentăm șederea noastră aici. Pe-atunci nu eram siguri că vom rămâne, dar uite că am rămas. Înafară de blogul Stanciovei mai avem și eu și Gab câteva locuri unde scriem, aveam amândoi bloguri de destul de mult timp și mai sunt câteva locuri unde scriem și citim constant, pe lângă faptul că Gab mai administrează dincolodebani.ro și mai intervine la alte câteva.

Prin intermediul blogurilor am reușit să cunoaștem destul de multă lume foarte interesantă și cu preocupări comune. Din fericire internetul e plin de lucruri practice și tutoriale, și astfel mai și învăț o grămadă de chestii de care am nevoie și n-aș ști, altfel, să le fac: Cum se plantează rubarba (apropo, mă interesează niște rubarbă, știți cumva de unde pot face rost? ) , cum se rulează sarmalele sau cum se face un deodorant. Să nu mai vorbesc despre săpunuri, tot ce știu știu de pe net.

În ultima vreme am început să dăm ore copiilor din sat. De fapt îi ajutăm la teme. Sunt câțiva care vin constant, alții care vin doar înaintea tezelor. E simpatic, dar am vrea să-i învățăm și alte lucruri decât gramatică și matematică. Poate mai la vară vom face și niște desene sau ore de calculator, ca să nu mai vorbesc despre nițică sensibilizare ecologică.

A, și săpunurile, să nu uităm de săpunuri! Parcă tot mai multe fac, pe măsură ce trece timpul. Sunt zile când fac câte două ture, alte zile bune când nu fac niciunul dar mă documentez, plănuiesc, gândesc ingredientele, le adun, le macin… îmi place la nebunie. Parcă aș fi vrăjtoare!»

« Cum e locul în care trăiţi, tu şi Gab? Din câte ştiu, se întâmpla multe lucruri frumoase acolo. »

 « Stanciova are ceva special. Nu spectaculos, nu sunt munți, nici râuri învolburate, doar niște coline cuminți, dar cred că e vorba de un soi de energie care atrage aici oameni interesanți. Îmi place, mai ales în zona în care stăm noi, spațiul deschis. Când stau pe islaz, la câțiva metri în fața casei, alături de vreun cal, și mă uit în sus, văd tot cerul. La oraș nu-l vezi niciodată pe de-a întregul. Uneori simt ca și când ar fi chiar locul ăla centrul pământului și eu sunt acolo.

 Da, se întâmplă lucruri frumoase pe-aici. Cum ziceam, mai ales vara, când șura consătencei noastre Teo e locul de desfășurare a multor evenimente vesele, mai mult sau mai puțin productive dar care, toate, ajută la formarea de legături și întăresc comunitatea. Ne mai strângem și la noi, și la vecini… vara ne întrecem în grătare și stat noaptea la foc, dar evenimentele mai organizate au loc totuși la ‘șură’, e un loc propice socializării, iar dacă veniți vreodată pe la Stanciova veți înțelege de ce. (Fie vorba între noi, visez să amenajăm și șura noastră în același scop; de-o veni și vremea aia!) »

« Săpunurile tale sunt dumnezeieşti chiar şi de la distanţă. De unde-ţi găseşti inspiraţia, ce vrăji faci să iasă aşa bine? »

« Hehe, vrăji, într-adevăr, cum ziceam mai sus!

De fapt e ceva între chimie, alchimie, gastronomie și grafică. Probabil că formația mea de designer grafic mă face să-mi doresc pentru săpunurile mele forme și culori care să-mi fie mie pe plac, în primul rând. Unul din motivele pentru care-mi place așa mult să săpunăresc e că pot să creez lucruri frumoase și foarte utile. E drept că mai am de învățat, și de multe ori ele ies altfel decât mi le închipui, dar până la urmă tot sunt mulțumită. Asta pentru că de fapt ce contează e să fie bune în sine (iar asta se datorează ingredientelor și modului de ‘asamblare’),  forma oricum se duce pe apa sâmbetei când le folosim.

 Inspirația… citind despre ce calități au anumite ingrediente, mă gândesc ce-aș putea face cu ele, cum să le compun ca să iasă un săpun ‘complet’. Cred că-i fain când forma și culoarea completează calitățile fizice ale săpunurilor. Dacă vreau să fac un săpun răcoritor, nu-l voi face maro. Dacă vreau unul masculin sau unisex, nu-l voi face roz.  Sunt chestii firești, întipărite în inconștientul colectiv, dar, cum ziceam, datorită backgroundului mă gândesc la toate astea înainte de a mă apuca de un săpun.

 Mă mai inspir mult de pe net, normal (unde altundeva să mai văd săpunuri fine, făcute în casă, stând mai tot timpul la Stanciova?)  Când nimeresc vreun blog cu săpunuri frumoase, devorez pozele și descrierile; evident că asta mă influențează când fac un săpun nou.

Dar cred că cel mai mult mă inspiră mediul în care trăiesc. Când afară abundă de urzici, le culeg și le bag în săpun. Dacă-s gălbenele, fac săpun cu gălbenele. De-abia aștept să aibă Capra Doina din nou lapte, să fac un săpun cu lapte de capră. Iar când fac un săpun pentru cineva anume, mă inspiră persoana respectivă, încerc să fac săpunul să i se potrivească. Prieteni de-ai mei au devenit recent părinți pentru prima dată sau urmează să devină părinți, așa că am făcut un săpun pentru bebeluși, ultra-blând, special pentru ei.

Iar rețeta ca să iasă bine este, ca în orice domeniu: fă ce-ți place, când îți place și doar dacă ai chef! »

 Notă : Irina ne oferă cu generozitate doua săpunuri fabricate de ea. Ce trebuie să faci ca să le câştigi tu? Spune-ne un gest ecologic pe care îl faci, iar noi vom hotărî împreună cu stăpâna săpunurilor cine le primeşte. Norocosul/norocoasa va fi anunţat(a) mâine, în interviul cu Gab!

Alina crede în potenţialul turistic al ţării ei. De aici secţiunile în engleză şi franceză ale blogului. Una dintre plăcerile ei cele mai mari, atunci când scrie pentru LumeaMare, e să stea de vorbă cu alti călători, pe site sau pe pagina de Facebook LumeaMare. E sociolog şi locuieşte în Paris de câţiva ani.