Când Isadora dansa

După ce v-a făcut deja Laura o serie de recomandări pentru piese bune de văzut în preajma Sfantului Valentin, mai vin şi eu cu impresii proaspete de la premiera ce a avut loc aseară la Teatrul Odeon: Când Isadora dansa, de Martin Sherman. M-am dus pentru povestea Isadorei Duncan şi, desigur, pentru că mă trage ca magnetul cuvântul dans. Şi am riscat să o luăm cu noi şi pe LumeaMică, asta pentru că de la casa de bilete nu a ştiut nimeni să ne spună dacă e ok sau nu pentru un copil de 8 ani.

Dacă nu aţi citit până acum despre Isadora Duncan am să vă rog să o faceţi. A dansat cu sufletul, nu numai cu trupul, reuşind să fie considerată ca cea de la care a pornit dansul modern. A avut o viaţă zbuciumată traversând mai multe continente (din America până în Rusia), şcoli de dans în Germania, Paris sau Moscova, tragedii personale şi relaţii ciudate, important e că numele ei a rămas în lumea asta mare. Poetul şi iubitul ei, Serghei Esenin, o ameninţă în piesă că arta ei va dispărea atunci când şi ultimii spectatori vor fi murit. Piesa de la Odeon dovedeşte că arta dansului poate fi nemuritoare, ca orice altă artă. “Dansatorul trebuie să aspire spre identificarea cu pământul pe care îşi aşează tălpile pentru a putea să tindă în mod real spre zbor. Picioarele desculţe ale Isadorei nu vorbesc despre absenţa unor poante sau a unor pantofi de dans, ci despre prezenţa tălpilor dansatorului ca graniţe fragile între cer şi pământ” scrie în programul piesei. Frumos, nu?

Nu sunt sigură că aş recomanda piesa aceasta ca alternativă la cele propuse de Laura, pentru sărbătoarea dragostei. Nu contest, e vorba de dragoste şi aici, dar nu cade foarte uşor la stomac genul de amor delirant, cu ţipete şi beţii, atracţie şi respingere, ură şi pasiune în acelaşi timp. “Mami, ce fac ăia doi în pian?” m-a întrebat la un moment dat LumeaMică. “Fac dragoste” a trebuit să răspund, nu fără un nod în gât. “Dar se prefac, nu e aşa?” a venit şi a doua întrebare… Colac peste pupăză replicile sunt o combinaţie de vreo 5 limbi, dintre care cea mai grea e rusa, idee care asigură o complexitate şi un farmec aparte spectacolului. Există totuşi un personaj care face traducerea (din rusă) şi altul care sugerează spiritul Isadorei. Maia Morgenstern intră minunat în pielea personajului iar completarea rolului ei cu dansul profesionist al Monicăi Petrică este mai mult decât necesar!

Mi-a plăcut dar nu aş mai revedea-o. Sau dacă aş revedea-o aş prefera să fiu mai aproape de scenă, mi-am dat seama că distanţarea de actor, privind de la balcon, nu prea mă încântă şi mă face să pierd mult din senzaţia aceea minunată, că faci parte din joc, sau că acolo pe scenă se joacă un rol unic, doar pentru tine. Pentru că altădată interpretarea va semăna dar nu va fi identică!

Dacă mergeţi aştept şi părerea voastră, chiar sunt curioasă, eu am rămas cu sentimente amestecate, pe care nu ştiu cât de bine am reuşit să le redau.

Detalii Când Isadora dansa

de Martin Sherman
traducerea Ada Lupu
regia, coregrafia şi costumele: Răzvan Mazilu
decorul: Mihai Păcurar

Cu: Maia Morgenstern şi Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Oana Ştefănescu, Jeanine Stavarache, Mircea Constantinescu, Vlad Logigan/ Andrei Runcanu şi Monica Petrică

Date spectacole: 9 februarie, 17 februarie

Durata spectacolului: 1h 50
Preţ bilete: întreg 31.80 lei, redus 15.90 lei

Articole similare:

• PENTRU CĂ POT – la Odeon
• Spune-ne Micule Prinţ, a mâncat oaia trandafirul?
• Trasee pentru inimile oraşului meu, partea a-II-a
• Trasee pentru inimile oraşului meu – partea I
• Slugă la doi stăpâni – la teatrul Masca

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, scrie despre călătoriile pe care le face cu familia sau cu motocicleta, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.

Roxana

Website-ul meu
Urmareste-ma pe Twitter  

2 Comentarii la “Când Isadora dansa”

1. Rodica says:

   February 11, 2012 at 11:01 am

   Povestea Isadorei Duncan e fără doar şi poate una aparte, aşa cum bine spuneaţi, “plină de tragedii personale şi relaţii ciudate”. Spectacolul ne oferă o zi din viaţa Isadorei Duncan, alături de una din marile ei pasiuni amoroase Serghei Esenin. Apare atunci, aproape firesc pentru noi oamenii mari, că spectacolul ar putea să nu fie pe înţelesul unui copil de 8 ani. (Cu toate ca răspunsul său “Dar se prefac, nu e aşa?” atestă oarecare înţelegere suficient de matură.)
   Spectacolul este absolut minunat! Felicitări regizorului Răzvan Mazilu! Cel mai mult mi-a placut Monica Petrică! O prezenţă atât de discretă şi totodată atât de minunată, subliniind exceptional prin expresia trupului cele mai tensionate momente şi completându-le. Acceptul ei de a-şi deschide din nou sufletul în faţa spectatorilor prin ridicarea cortinei; paşii frânţi de pe clapele pianului; dansul lebedei de pe cutia aceluiaşi pian, sunt doar câteva momente aparte, dar ar merita pomenite toate celelalte.
   Policromia lingvistica sugerează tocmai universalitatea artei ei, cred eu. Dragostea Isadorei Duncan şi a lui Serghei Esenin atesta faptul ca pentru comunicare nu sunt totdeauna necesare cuvintele, necesitatea traducerii apare atunci când apare neîncrederea, îndoiala, teama. Aşa cum dansul, muzica, artele plastice sunt universale, poate fi şi teatrul chiar prin dependenta lui de vorbire, care aici se pare a fi fost depăşită de expresia trupurilor.
   Toata trupa de actori este minunata, absolut minunata! Singura observaţie ar fi una legată de final. Bătaia cu frişcă mi se pare cam desuietă. E cireaşa putredă de pe tort!
2. Roxana says:

   February 11, 2012 at 11:35 am

   Minunata completare la prea putinul scris de mine! Multumesc Rodica!